Primul pas în acest sens, şi anume schimbarea destinaţiei unui teren din vecini, mai exact din curtea Liceului Betel, din drum public în curţi-construcţii, a fost supus votului aleşilor locali şi a trecut cu 18 voturi "pentru" şi 6 abţineri, ale consilierilor UDMR. Totodată, aceeaşi hotărâre prevede şi alocarea de fonduri pentru realizarea unui nou drum în zonă, fără a se specifica suma necesară.
La fel ca la şedinţa precedentă de Consiliu Local, când acelaşi proiect a picat cu un singur vot, protestatarii au purtat bannere cu mesajele "Stop exproprierii abuzive!" şi "Votaţi nu la dezmembrarea nr. cadastral 160813". "Noi credem că acesta este un abuz. Vecinii noştri (Liceul Betel - n.r.) care au săvârşit un abuz nu sunt sancţionaţi, ci recompensaţi cu terenul pe care şi l-au îngrădit în mod ilegal. Mai mult, ca şi cum noi am fi greşit cu ceva, vom fi sancţionaţi printr-o expropriere", a spus Teodor Ciuciui, preşedintele Centrului Creştin Salem.
"Vă rog ca la această şedinţă să votaţi nu cum v-a dictat partidul, ci cum vă dictează conştiinţa. Sau, dacă nu, vă rog să amânaţi votul până când veţi vedea proiectul final", a spus acesta, fără vreun efect însă asupra majorităţii din CL.
În replică, primarul Ilie Bolojan a explicat că, deocamdată, tot ce se face este schimbarea încadrării unei porţiuni de teren, iar orice decizie ulterioară va fi supusă aprobării aleşilor locali. "Practic, un teren care astăzi figurează cu destinaţia de drum şi pe care Primăria nu îl foloseşte ca drum şi nu avem nevoie acolo de un astfel de drum îşi va pierde acest statut. Când vom contracta firma care să ne realizeze proiectele tehnice pentru drumuri în Oradea, orice traseu care poate intersecta o proprietate sau alta va fi supus aprobării Consiliului Local, precum şi orice formulă de expropriere", a spus Bolojan.
În cazul drumului care ar urma să fie realizat şi pe terenul lor, reprezentanţii Centrului Salem au depus recent o plângere penală la DNA împotriva Primăriei pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi trafic de influenţă.
Ulterior şedinţei de CL, preşedintele Centrului Salem a trimis un comunicat de presă în care spune că va sesiza "instanţa de contencios administrativ dar şi Instituţia Prefectului căruia (!) îi vom solicita să nu avizeze favorabil această hotărâre".
Citeşte pe aceeaşi temă şi: Polemici în Consiliul Local: Centrul Salem a protestat împotriva desfiinţării drumului din curtea liceului Betel
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.