URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
30 Ianuarie 2013, 18:02

Bilanţ şi planuri la IPJ Bihor: În 2013, poliţiştii vor să iasă în stradă (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Câtă încredere aveţi în...?". A fost întrebarea lansată de studenţii Facultăţii de Ştiinţe Socio-umane, în cadrul unui sondaj realizat anul trecut şi menit să stabilească gradul de încredere a populaţiei în autorităţile locale, oamenii politici, instituţile descentralizate, dar şi în oamenii din jurul lor. Dintre cele 25 de răspunsuri posibile, familia, prietenii, vecinii, Biserica, Armata, Şcoala şi Universitatea Oradea au surclasat Poliţia.

Rezultatele sondajului au fost prezentate, miercuri, de şeful Poliţiei bihorene, chestorul Liviu Popa, la şedinţa de evaluare a activităţii instituţiei pentru anul 2012. "Este un lucru foarte bun, înseamnă că am crescut în ochii populaţiei, au mai multă încredere în noi", a explicat şeful Poliţiei Bihor în faţa asistenţei, din care, pe lângă poliţişti, au făcut parte prefectul Claudiu Pop, primarul Ilie Bolojan, şefi ai instanţelor şi ai parchetelor din judeţ, reprezentanţi ai Direcţiei Generale Anticorupţie, Poliţiei de Frontieră, dar şi de la alte unităţi cu care poliţiştii colaborează în activitatea lor.

Tot mai mulţi hoţi

Din datele bilanţului, creşterea furturilor a fost primul aspect scos în evidenţă de şeful Poliţiei. "Există tendinţa creşterii numărului de fapte care aduc atingere patrimoniului public şi privat, siguranţei cetăţeanului sau ordinii şi liniştii publice. Cauzele sunt multiple, de la instabilitatea economică, pauperizarea populaţiei, dar şi proliferarea atitudinilor de imoralitate şi sfidare făţişă a legii, lipsa de reacţie a societăţii civile, respectiv atitudinea unor instituţii ale statului investite cu atribuţii educative şi de asigurare a ordinii şi liniştii publice", a explicat şeful Poliţiei.

Pentru a preveni, dar şi combate fenomenul, poliţiştii au constituit zone speciale de siguranţă publică şi patrulare, organizând acţiuni pe genuri de infracţiuni în care au fost incluşi lucrători de ordine publică, investigaţii criminale, sau din cadrul altor servicii judeţene. În total, anul trecut, poliţiştii au descoperit 2374 furturi, din care 1797 în flagrant.

Bihorenii sunt vitezomani

În creştere sunt, după cum arată bilanţul Poliţiei, şi cazurile de indisciplină rutieră sancţionate de ofiţerii Serviciului Rutier. În total, în 2012 au fost aplicate 75.293 sancţiuni contravenţionale, dintre care 42.632 pentru viteză, au fost reţinute 3.290 permise de conducere, au fost retrase 1.178 certificate de înmatriculare a vehiculelor şi au fost soluţionate 1312 infracţiuni la regimul circulaţiei, din care 752 cu trimitere in judecată.

Tot în număr mare sunt şi cazurile de fraudă economică. Anul trecut, Serviciul de Investigare a Fraudelor a soluţionat 2417 astfel de cazuri, majoritatea dosare privind înregistrarea de achiziţii fictive de mărfuri şi servicii, înfiinţarea de firme cu administratori sau asociaţi cetăţeni străini şi contrabandă cu ţigarete nemarcate sau marcate ilegal. În total, anul trecut, poliţiştii au identificat 13 grupări evazioniste, toate fiind destructurate, şi au constatat un prejudiciu de 89.324.000 lei, din care s-au recuperat 15.214.000 lei.

Poliţiştii vor să comunice

Totodată, au fost constituite echipe operative comune formate din procurori, poliţişti, reprezentanţi ai DGFP Bihor, dar şi din reprezentanţi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu, care au organizat acţiuni de amploare pentru combaterea evaziunii fiscale. În urma raziilor, poliţiştii au dat amenzi în valoare de 391.900 lei, au confiscat bunuri în valoare de 637.500 lei dar, totodată, au întocmit şi 715 dosare penale din care au fost soluţionate 615.

În şedinţă, şeful Poliţiei Bihor a prezentat şi obiectivele pentru anul în curs. "Anul 2013 va fi anul comunicării cu cetăţeanul dar şi al prezenţei Poliţiei în stradă", a arătat chestorul Liviu Popa, scopul urmărit fiind, potrivit acestuia, creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Sictir
Eu personal m-am saturat sa vad aceeași mutra de tzaranoi in uniforma la bilanturile trambitate de ipejebihor! Alo, pai acolo nu se schimba nimic, au incremenit in proiect? IPJ Bihor e din alta lume, adică lumea pedelista...
Postat 31 Ianuarie 2013, 16:35 de Petentu oradean
PLECAREA
.....Este un lucru foarte bun, înseamnă că am crescut în ochii populaţiei, ......... ( averei, neamuri in functii,)
Postat 31 Ianuarie 2013, 15:10 de pieton
m
asa ziceti?! voi astia care vorbiti sunteti buni? stim ca va place sa cochetati cu politistul, cand aveti \'\'nevoie\'\' de el...cand sunati DISPERATI la 112, ca va bate nevasta, ca veniti de la cu.rve...cum e? hihihi
Postat 31 Ianuarie 2013, 10:44 de marcell
politia stei
iesiti gunoaielor in strada sa cereti salarii ca aveti realizari deosebite mai nu primiti lunar o suma frumusica in conturi de la interlopi pe care ii protejati daca ar da canceru in toti politistii din romania ce bine am mai duceo atunci
Postat 31 Ianuarie 2013, 09:11 de man catalin
penaliiii
astia au facut studiul pe 3 oameni maximmm.....in cine sa ai incredere????in indrei si gudele lui? in spagarul de mocio? in vesa care ia lemne spaga de prin pietroasa iar de mos ce sa mai vorbimmmmmm.....?iar la capitolul subalteri acolo e dezastru, nu avem ce sa mai vorbimmm...acolo e durere pentru ca de la o cafea in sus se accepta orice.... acesta este MAI de bihor si nu numai
Postat 30 Ianuarie 2013, 20:00 de ile
Si ieri era tarziu !
Iesiti cat de repede ca aveti de luucruuuu....
Postat 30 Ianuarie 2013, 19:59 de pinonel
vai de capul nostru
Ma ia cu durere de dinti cand aud de politisti...Nu cumva sa se oboseasca sa cerceteze cum trebuie un caz, pt ca ii ia cu epuizare,...pai cum sa nu se inmulteasca hotii , golanii, scandalagii,cand vad ca nu li se intimpla nimic si mai primesc si felicitari...
Postat 30 Ianuarie 2013, 19:56 de eu
ha ha ha
Mai da voi unde ati facut studiu , in Berlin ?Oameni nu mai au incredere in ei insisi , dar apoi in gabori
Postat 30 Ianuarie 2013, 19:08 de Emilut din Germania
AICI SUNT BANII DVS!
HAHAHA..incredere in ei cica. Cine mai are si in mafiotii astia? PLATITI TAXE IN CONTINUARE. AICI SUNT BANII DVS, drag popor! M.A.I. si alti spagari expirati, care nu fac mare lucru oricum, pensionati la 50 de ani cu pensii imense, pe langa care isi mai iau inca un post de munca, nu cumva sa lase la altul mai tanar, care nare pensie... . POFTA BUNA! Bine ca ne baga mii de impozite si taxe, dar bugetul MAI creste de la an la an, fara numar. Ce \"*\"!
Postat 30 Ianuarie 2013, 18:53 de AICI SUNT BANII DVS!
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON