URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Decembrie 2011, 14:48

Bravada lui Vuşcan: "Bolojan are un handicap faţă de mine. Eu am bani"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Horea Vuşcan, liderul Mişcării Verzilor Democrat Agrarieni (MDVA) din Bihor, a prezentat marţi, în maniera sa personală, o serie de strategii ipotetice pe care le va aplica dacă va ajunge anul viitor pe o funcţie de consilier local sau chiar în fotoliul de primar.

Vrea la Primărie

"Noi ne dorim să avem oameni în Consiliul Local, în Consiliul Judeţean, în Parlament pentru că doar aşa putem avea acces la felul în care se fură banii", a spus Vuşcan, folosind o exprimare nefericită, căci ceea ce voia să sublinieze a fost faptul că odată ajunşi acolo membrii MDVA vor dezvălui corupţia din administraţie.

Mai mult, acesta a declarat că, în cazul în care MDVA nu încheie o alianţă la nivel central cu PSD, cele două partide politice fiind actualmente în negocieri, va candida la funcţia de primar.

"Domnul Bolojan are un singur handicap faţă de mine. Eu am bani. A avea bani te face mai puţin coruptibil", a afirmat Vuşcan, sugerând totuşi că nici Bolojan nu ar sta acum prost la capitolul avere: "Ce-i drept, un mandat de primar se concretizează în mulţi bani".

Întrebat de ce va accepta alianţa politică de la nivel central şi nu va candida oricum la Primărie, Vuşcan a declarat că din poziţia unei înţelegeri cu PSD "vom putea face mai multe".

Totuşi, întrebat ce va face în cazul în care PSD, ca parte a USL, îl va sprijini pe Bolojan şi nu va lua poziţie împotriva monopolului CET şi a creşterii preţului gigacaloriei pentru Ioşia, Vuşcan a bravat: "Decât să pierd oamenii, mai bine pierd alianţa şi mă duc independent".

În ultima conferinţă a anului, Vuşcan s-a lansat şi în socoteli legate de câţi votanţi pierde Ilie Bolojan din Ioşia, Ecaterina Teodoroiu, printre iubitorii de câini şi alţii. "Dacă va continua atât de arogant faţă de problemele oamenilor, nu-l văd bine (la alegeri, n.r.)", a spus liderul MDVA Bihor.

De remarcat că, în 2008, Vuşcan a eşuat în încercarea de a obţine un loc de consilier local. El a candidat atunci independent şi a primit doar 500 de voturi.

Banii: în politică avantaj, la proces dezavantaj

Dacă acum se laudă că are suficienţi bani ca să fie incoruptibil, în urmă cu trei ani, când Curtea de Apel Braşov l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi la plata a 200.000 de euro daune morale (sumă redusă de la 400.000 de euro dată de Judecătoria Oradea) pentru ucidere din culpă, în urma accidentului rutier în care a fost implicat în 2006, rezultat cu moartea a trei persoane, Horea Vuşcan declara că suma este prea mare.

"E clar că eu nu am banii ăştia, aşa că ar plăti părinţii mei. Eu pot să dau o sumă rezonabilă, nicidecum cât mi se cere, dar oricum nu voi da niciun ban, pentru că există situaţii similare, iar sentinţa este cu totul alta", spunea la acea vreme Vuşcan.

Vuşcan se plângea atunci că faptul că provine dintr-o familie cu avere a reprezentat un dezavantaj referitor la accidentul pe care l-a provocat. Vuşcan spunea atunci că este convins că, dacă nu era fiul directorului Interoil, acest caz nu se mediatiza excesiv şi că vina sa este "că m-am născut într-o familie înstărită".

Cu toate acestea, nici daunele stabilite de instanţă nu au fost plătite atunci. Între Vuşcan şi familiile celor trei victime a avut loc un nou proces, fiiindcă afaceristul a intentat o contestaţie la executare, care în final i-a fost respinsă.

Solicitat de BIHOREANUL să explice aceste contradicţii şi inconsecvenţe, tânărul politician a susţinut că habar nu are de acel proces şi că din 2008, de la decizia Curţii de Apel Braşov, el îşi plăteşte despăgubirile, dar eşalonat. "Nu ştiu despre ce proces e vorba. Eu de atunci, din 2008, plătesc o sumă lunară. Nu am terminat încă achitarea daunelor", a declarat preşedintele MDVA Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
24 Comentarii
Vuscan Criminal
Cu asta de lauzi tu baietas? Ca ai ucisi niste oameni si plateste taticu??? Cred ca lui taticu ii e tare rusine de tine, drogat ce esti, ca nici familia ta nu te voteaza!!! PENIBILULE
Postat 05 Ianuarie 2012, 15:59 de Cei ucisi de el
un idiot
Vuscane de ce nu iesi tu in fata cate faci ca si ecologist ,crezi ca pe cineva intereseaza cati bani are Bolojan care are cativa ani lucrati cu carte de munca dar tu de unde ai bani?Noi oradenii crezi ca suntem orbi nu vedem cate a facut in orasul asta ex:parcuri intre blocuri ,parcari.strazi noi etcestu un mare IDIOT .Pe tine si partidul te vor vota drogatii si bosghetarii.A sa te intreb cati bani ai oferit oamenilor care au luat parte la miting????
Postat 29 Decembrie 2011, 14:28 de sanda
Pt . Vuscan
Veste proasta pentru Vuscan : In ce privesc banii lui ....Bolojan il bate la fund indubitabil. Minimum 10-15 % din ce a cheltuit municipalitatea pe constructii ,renovari, refaceri drumuri si infrastructura...sunt deja in conturile lui bolojan. Exista un serviciu secret care l-a si evaluat la aproximativ 40000 euro pe saptamana X 52 de sapt /an X 4 ani de mandat....Ha!Ha!Ha!....cumpara Alesdul,Vadu Crisului si Birtinul...., daca se supara isi cumpara din nou functie in Guvern. Deci Vuscane...esti mic copil...
Postat 29 Decembrie 2011, 12:34 de Oradean get beget
N-avem timp sa gandim caci admiram dezastrul si pupam mana calailor
Nu stiu daca are Vuscan mai multi bani decat Bolojan. Greu de crezut. In schimb Bolojan are mai multi fraieri sustinatori-votanti. Ganditi-va cine ne conduce de 22 de ani: hotii-comunisti si hotii-securisti votati democratic de prostimea majoritara. Romanul sufera de sindromul Stockholm, adica este precum victima rapita si captiva care, in timp, incepe sa simpatizeze cu rapitorul. Romanii isi iubesc calaii. Adora sa fie schingiuiti si sacrificati.
Postat 29 Decembrie 2011, 09:08 de Sun
nu pt incineratoriu
DA DE CE NU-L INTREBI PA TATA CUM SE FALIMENTAU FABRICILE PE VREMEA LU ILICI, SI CA NIMENI NU-I LUA LA ROST, SI PE DEASUPRA SE SI FACEAU STAPANI PE TOT CE TREBUIA SA FIE A POPORULUI, DE AIA AVEM ASTFEL DE BOGATI IN ZIUA DE AZI CARE NICI MACAR NU AU TUPEUL SA-SI EDUCE COPIII SA AIBE CIOCU MIC CA VREMURILE S-AU SCHIMBAT; LA TINE ACASA , CINE FURNIZEAZA CALDURA? PT SAFE: AI TRAS PE NAS? INSTITUTIILE STATULUI SA VERIFICIE IMPREJURARI? VORBESTI DESPRE TRECUT, CHIAR SU CU PROBE (DOVEZI), CATI DIN POLITICIENII DEMOCRATIEI ROMANESTI(SAU CEI RELATIONATI ACESTORA), CE S-AU IMBOGATIT PESTE NOAPTE SI AU FOST JUDECATI AU AJUNS LA PARNAIE SAU MACAR DECLARATI VINOVATI(CHIAR MAI ARE STATUL BUGET SA CHELTUIE PE JUDECATA CU SENTINTA DEFAVORABILA)? DARAMITE DE CE-I CE NICI MACAR NU AU APUCAT SA FIE VREODATA ACUZATI? CHIAR CREZI CA PRIMARUL TREBUIE SA FACA PE JUDECATORUL IN ORAS (SI-AR DEPASI FUNCTIA)
Postat 29 Decembrie 2011, 00:05 de leo
Ora adevarului.
Cred ca a sosit momentul ca institutiile statului sa verifice prin ce imprejurari Vuscan tatal si fiul au devenit bogati. Cu totii ne amintim ca a existat in Oradea o fabrica de ulei, dar nimeni nu a dat socoteala pentru falimentarea ei. Domnule primar, aduceti acest infractor la ora adevarului!
Postat 28 Decembrie 2011, 23:38 de safe
Ora adevarului.
Cred ca a sosit momentul ca institutiile statului sa verifice prin ce imprejurari Vuscan tatal si fiul au devenit bogati. Cu totii ne amintim ca a existat in Oradea o fabrica de ulei, dar nimeni nu a dat socoteala pentru falimentarea ei. Domnule primar, aduceti acest infractor la ora adevarului!
Postat 28 Decembrie 2011, 23:38 de safe
hahahhaha
HAHA HA HA DA CINE II ASTA VUSCAN?:))PE BANII LU TAICA-TO VREI SA IEI SEFIA LA PRIMARIE MAI BINE RAMANE BOLOJAN PROST DESTEPT CUM II FACE MACAR CEVA DA TU CE O SA FACI:))O SA TAI FRUNZE LA CAINI?SI CUM MAI ZICEAU MERGI SI STRANGI GUNOAIELE DE PE MALU CRISULUI MACAR SA AVEM SI NOI CEVA FRUMOS IN ORADEA TU VI CU PROSTESTE CA SA NU SE TAIE COPACII DE PE MALU CRISULUI SI SA FACI NUMA PROTESTE INUTILE CA AI VAZUT CA AI FACUT DEGEAMA PROTESTELE ALEA MAI BINE IL VOTEZ PE BOLOJAN DECAT SA TE VOTEZ PE TINE SI SA FI SI IN PSD MAI BINE MA MUT DIN ORAS DECAT SA AM UN PRIMAR CA TINE !!!!!!!!
Postat 28 Decembrie 2011, 23:03 de un oradean
Ce ma distraza comentariile
Ma distreaza caci se pare ca toti cei care stiu sa citeasca si sa scrie (si nu suntem drogati) il vad asa cum e: un RAHAT cu GURA MARE. Ma mai distrez ca isi cheltuie banii si nu o sa realizeze nimic in politica. Nu a venit craciunul si la el cu o oglinda sa se vada ce ZERO BARAT este?
Postat 28 Decembrie 2011, 21:18 de Gerogica
Hm
Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu. Tu fii fericit cu banii tai.
Postat 28 Decembrie 2011, 19:10 de 666
CETATEANUL TURMENTAT
Auzi Vuscan tot timpul esti beat?Cel putin cind faci anumite declaratii se simte ca esti turmentat.Ar trebui sa te duci sa cureti malul Crisului de flacoane si murdarie de la cainii comunitari.Ce politica, politica este pentru oameni normali nu pentru handicapati.Intelegi????????????
Postat 28 Decembrie 2011, 14:30 de UNUL DIN IOSIA
Mascariciul
SA-TI FIE RUSINE VUSCAN,SI TIE SI CELUI CE STA IN SPATELE TAU, BOLOJAN RAMINE INCORUPTIBIL SI ATUNCI DACA NU VA CONVINE FRAIERILOR,
Postat 28 Decembrie 2011, 14:25 de Trifa
500 de voturi ai putut cumpara cu banii ce-i ai?
si cu banii ce-i are a putut cumpara doar 500 de voturi? crezi ca toti oradenii o sa ti se arunce la picioare pt ca declari ca ai bani?cunoastem politicieni ce cumparau voturi cu bere ,mititei , etc. dar si banii tai circula, asa ca daca tot ai destui (de fapt sunt a lui tata, nu-i asa?) , poti si sa-i cheltui (pina te-o trage tata de urechi) - mai bine spune-i sa-ti cumpere o asociere cu PSD, doar asa poate ca intri in politica, doar ca aia nu se cumpara pe maruntis
Postat 28 Decembrie 2011, 12:44 de kiko
oooaauuuuuuuuuuuuuu
ei na, doi se cerata si al treilea castiga oricum vuscan si bolojan nu vor fi alesi ca Primar:)) ce strategie de fraieri il enerveaza pe bolojan:))) se distreaza junele :)) cu bouul :)))
Postat 28 Decembrie 2011, 11:42 de tulaiiiiiiiii
xxxxxxxxxxxxx
NU INTELEG DE CE PIERDETI TIMPUL SI SPATIUL DIN ZIAR CU UN NEISPRAVIT-UN ZERO ,NU VREAU SA MAI SCRIU DESPRE UN CABOTIN SI CRIMINAL
Postat 28 Decembrie 2011, 09:48 de constantin
io
ai gresit in articol, nu e <<în urma accidentului rutier în care a fost implicat în 2006>> ci din 12 septembrie 2003.
Postat 28 Decembrie 2011, 09:24 de io
:)))
doar 7.62 mm il mai salveaza pe drogatu acesta..........
Postat 28 Decembrie 2011, 07:55 de gogu
Zero barat
=0
Postat 27 Decembrie 2011, 20:46 de zero
Vuscan cel incoruptibil
Vuscan incoruptibil, ce gluma buna. Asta e ca o sugativa nimfomana, vrea tot mai mult. Are bani, si ce? o arde in cluburi si face pe marele ecologist Vuscane, te striga din cimitir oamenii pe care i-ai omorat ! Mai bine e sa ai mai putini bani si sa fi curat, nu ca tine, murdar cu o pata de nesters, aceea a unui criminal de cea mai joasa speta ! Sictir
Postat 27 Decembrie 2011, 20:05 de Clar
ar trebui pusa o poza pe 9gag cu dansul, si numele: BULA
da, bolojan are minte, si vrea binele oradenilor, vuscan pe de alta parte, declara ca e cocalar: are doar bani si gura NU si creier. da se supara cand ii zici ca e mascarici de bani gata. vuscan daca e asa incoruptibil sa nu mai produca sisteme de * pt stat, gen publicitate in tramvaie ce functioneaza o luna, automate de bilete ce merg 2 zile, semafoare inteligente care nu merg deloc.. \'desteptu\' de bula improasca cu * in coruptie, dar vrea alianta cu nastase.!
Postat 27 Decembrie 2011, 19:19 de unu
Uite cine vorbeste ...
... cel care vede handicapul altuia nu si-l vede pe al lui. Oare cine a avut un accident rutier si a omorat trei oameni?
Postat 27 Decembrie 2011, 19:01 de Daniel
despre handicapuri
Asa cum hotul striga "hotii!" asa si handicapatul striga "handicapatul !" Sa-ti fie rusine Vuscan, neom, cetatean de nimic (pentru ca nu te pot numi "om de nimic !!!")! Oradea se dezminte de tine ! Te cunosc de cativa ani buni si mi-e greata de ceea ce faci ! Sa ne fereasca D-zeu de astfel de cetateni ! Vuscan nu merita nici macar o privire din partea d-lui primar ! Trebuie desconsiderat total, cine se coboara la nivelul lui Vuscan isi calca demnitatea in picioare.
Postat 27 Decembrie 2011, 18:01 de carmen
Bula
Deci asa arata Bula!
Postat 27 Decembrie 2011, 16:55 de Laura
interesant
Banii il fac mai putin coruptibil :) Ce l-ar face oare incoruptibil?
Postat 27 Decembrie 2011, 16:14 de aiurea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON