URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
23 Februarie 2011, 12:53

Gruparea care a întemeiat "fabrica de cannabis" din Batăr, la puşcărie (FOTO)

Gruparea care a întemeiat "fabrica de cannabis" din Batăr, la puşcărie (FOTO) Gruparea care a întemeiat „fabrica de cannabis" din Batăr, la puşcărie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Tribunalul Bihor s-a pronunţat, miercuri, în dosarul grupării de traficanţi de droguri care au înfiinţat o fabrică de cannabis în localitatea Batăr şi a decis condamnarea celor trei persoane implicate în caz la pedepse privative de libertate.

Instanţa a dispus condamnarea la 6 ani de închisoare cu executare a orădeanului Ionel Abrudan, suspectat că a finanţat înfiinţarea şi funcţionarea afacerii şi la câte 5 ani de închisoare a lui Pavel Romocea, 55 ani, tot din Oradea, şi Timy Bosman, 37 ani, cetăţean belgian, cei din urmă acuzaţi că au pregătit imobilul şi au cultivat drogurile.

"Sentinţa nu este definitivă. Ea poate fi atacată, prin recurs, la Curtea de Apel Oradea", a precizat grefiera Cornelia Precup din cadrul Biroului de presă al Curţii de Apel Oradea.

Fabrica de droguri

Din rechizitoriul DIICOT Oradea, întocmit în luna iulie a anului trecut, rezultă că Ionel Abrudan, Pavel Romocea şi Timy Bosman au pregătit şi dotat special un imobil din Batăr în vederea obţinerii unor culturi de cannabis de calitate, activitate care s-a desfăşurat în perioada aprilie 2009 - mai 2010, fiind "bine planificată şi conspirată".

Fabrica a fost descoperită în luna mai anul trecut, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog. Cu ocazia percheziţiei, ei au ridicat 32 kilograme de plante de cannabis, alte 1,3 kilograme de inflorescenţă de cannabis, precum şi documentaţie amplă privind plantarea, creşterea, întreţinerea şi evoluţia plantelor de cannabis.

Clădirea era structurată pe două niveluri, compartimentate pe 30 de camere, amenajate cu ghivece şi instalaţii electrice costisitoare, necesare dezvoltării plantelor. Geamurile imobilului, care avea un generator autonom de curent electric de mare putere, erau total izolate de exterior cu placaje şi spumă poliuretanică, iar în interior erau numeroase dispozitive şi materiale necesare culturii de cannabis.

În hale au fost găsite mii de ghivece cu plante de cannabis, în diverse stadii de dezvoltare, unele ajunse la maturitate şi pregătite pentru recoltare. În fiecare încăpere, erau montate dispozitive reflectorizante cu lămpi de iluminat, ventilatoare de aer, filtre de aer, precum şi tubulatură flexibilă de aerisire.

Spânzurat, arestat, eliberat

Descinderea a avut parte şi de un episod tragi-comic. În timp ce oamenii legii erau ocupaţi să inspecteze clădirea, belgianul s-a făcut nevăzut chiar sub nasul lor. Bosman a fost găsit spânzurat într-una din încăperi, din fericire la timp pentru a fi salvat. Resuscitat o jumătate de oră de către medicii Ambulanţei, traficantul a fost transportat la Spitalul Judeţean, unde a stat aproape două săptămâni la Terapie Intensivă şi alte câteva zile la Neurologie.

Din cercetările ulterioare, poliţiştii au aflat că Timy Bosman era cel care, având cunoştinţele de specialitate necesare, a asigurat plantarea, îngrijirea şi recoltarea inflorescenţei plantelor de cannabis, asigurând, totodată, şi paza locului. Ionel Abrudan a avut ca sarcini alegerea amplasamentului, închirierea imobilului, precum şi procurarea diferitelor materiale necesare bunei funcţionări a plantaţiei, el racolându-l şi pe Pavel Romocea, pentru montarea instalaţiilor electrice din hală şi întreţinerea acestora.

Iniţial, belgianul a fost trimis în judecată în stare de arest, iar cei doi români în libertate. Pe parcursul procesului, şi Bosman a fost pus în libertate, având interdicţia de a părăsi Oradea până la finalizarea procesului penal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
APEL
La ce fabrica au finantat si ce pedeapsa mica au primit de la judecatorii tribunalului Oradea in maxin 6 luni Bihorul va fi plin de Traficanti de droguri, proxeneti, etc
Postat 24 Februarie 2011, 18:43 de Adevarul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON