În conferinţa de presă de joi, parlamentarul PDL Găvrilă Ghilea a reluat în discuţie problema exploatării gazelor de şist în Bihor, anunţând că a înaintat secretariatului Senatului un proiect de lege care să protejeze toate staţiunile turistice din România de astfel de activităţi.
"Proiectul de lege a fost depus la Senat în 18 februarie şi urmează să primesc un răspuns. Sper să fie susţinut de toţi parlamentarii de Bihor, dar nu numai", a declarat Găvrilă Ghilea. Senatorul a mai adăugat că Guvernul are deja "toate aprobările pentru perimetrul de 1.000 de hectare vizate în zona Băilor Felix unde ar urma să se efectueze explorare şi pe urmă exploatarea de produse petroliere, printre care se numără şi gazele de şist".
Demersul lui Ghilea survine scandalului mediatic declanşat pe marginea acordurilor petroliere aprobate de Guvern cu companiile East West Petroleum Corp şi Clara Petroleum, acorduri explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de şist în satele bihorene Tria (comuna Derna) şi Tulca.
Un alt acord, semnat cu East West Petroleum Corp, prevede explorarea într-un perimetru în zona Băilor Felix, nu este încă avizat de Guvern. Ghilea spune, însă, că o dată semnat, "este doar o chestiune de timp până ca acest din urmă acord să fie aprobat prin Ordonanţă de Urgenţă, iar apoi nu se va mai putea face nimic pentru a opri distrugerea Băilor". De ce? "Astfel de exploatări vor distruge irecuperabil zăcământul de apă geotermală din Băile Felix şi 1 Mai, iar asta va duce la moartea celor două staţiuni".
Senatorul a mai declarat că problema posibilelor exploatări nu este doar a localnicilor din comuna Sânmartin. "Efectele le vor resimţi şi orădenii, prin efectele negative asupra economiei locale - căderea pieţii imobiliare, dar şi asupra sănătăţii colective", e de părere Ghilea, care acuză autorităţile locale, dar şi centrale, că "minimalizează intenţionat această problemă cât şi efectele pe care le-ar putea produce".
Senatorul a menţionat că a participat miercuri, 27 februarie, la o întâlnire găzduită de Primăria comunei Sânmartin la care au participat mai mulţi operatori de turism din Băi. "Se intenţionează înfiinţarea unei asociaţii a tuturor firmelor de turism din zonă, care să le reprezinte interesele în relaţia cu autorităţile dar şi să le ofere posibilitatea să fie reprezentaţi ca formă juridică într-un protest împotriva intenţiei de a pune în practică acordul pentru explorarea-exploatarea gazelor de şist în Băile Felix", a spus Ghilea.
Într-o altă ordine de idei, parlamentarul a criticat Guvernul Ponta şi în privinţa creşterii ratei şomajului la nivel naţional şi a disponibilizărilor masive preconizate în următorii ani, care vor lăsa pe drumuri mii de români. "În campanie, USL a promis crearea de locuri de muncă, însă acum se pregătesc pentru restructurarea a cel puăţin 16 companii de stat, unde se vor opera disponibilizări în masă", a spus Ghilea, adăugând că PDL a depus la Camera Senatului o moţiune de cenzură împotriva măsurilor austere aplicate de Guvern.
Un ultim subiect adus în discuţie de Găvrilă Ghilea ţine de pregătirile pentru Convenţia Naţională Extraordinară a PDL, care va avea loc în 23 martie, în urma căreia portocaliii îşi vor alege noua conducere de partid. Parlamentarul a menţionat că Bihorul va participa cu o delegaţie de 108 membri.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.