În urma sesizărilor primite, inclusiv de la Primăria Oradea, Garda Naţională de Mediu a trimis doi comisari de la nivel naţional pentru a verifica, timp de două zile, dacă ferma Nutripork din Ioşia, deţinută de Pazurik Iosif, respectă legislaţia de mediu şi normele de bune practici la nivel european în creşterea porcilor.
Doi comisari de la Garda de Mediu Hunedoara au fost trimişi în control, fiind supravegheaţi de Gabriel Aboş, comisar general adjunct la Garda Naţională de Mediu. "Au fost trimişi comisari de la Garda Naţională ca să nu existe suspiciuni asupra felului în care a fost făcut controlul", a declarat pentru BIHOREANUL Gabriel Aboş.
Potrivit acestuia, după două zile de control, pe 17 şi 18 iulie, nu au fost găsite nereguli la ferma de porci Nutripork, ca atare nu a fost aplicată vreo amendă. "Ferma respectă condiţiile autorizaţiei de mediu pe care o deţine, dar şi normele europene privind cele mai bune practici privind creşterea porcilor", a declarat comisarul general adjunct al GNM.
La ora controlului, doar unul dintre cele patru batale de depozitare a dejecţiilor porcine era folosit, acesta fiind umplut în procent de 40%. Toate cele patru erau acoperite cu paie, aşa cum prevăd normele de mediu. De asemenea, la ora controlului, ferma avea acea perdea de copaci impusă de normele de mediu şi pentru lipsa căreia a fost amendată anul trecut cu 50.000 de lei de Garda de Mediu Bihor.
Comisarul general adjunct a mai precizat că ferma funcţionează la capacitate, respectând limita de 10.000 de capete şi că este situată la distanţa faţă de zonele de locuit impusă de normele de sănătate publică, adică 1.000 de metri.
"În zona fermei nu existau mirosuri ample, deşi era o perioadă călduroasă cu presiune atmosferică mare", a afirmat comisarul general adjunct al GNM.
Acesta a recunoscut că nu există o metodă prin care mirosul se poate măsura, dar că din punct de vedere al instituţiei pe care o reprezintă ferma Nutripork, deţinută Pazurik Iosif respectă toate normele de mediu.
De asemenea, se pare că ferma urmează să schimbe metoda de depozitare a dejecţiilor porcine. "Cei de la fermă şi-au propus ca să înlocuiască sistemul de depozitare cu unul de tip pleoscă. Este vorba de un recipient de tip cuvă, băgat în pământ şi închis etanş la ambele capete, din care sunt extrase dejecţiile pentru a fi folosite drept îngrăşământ", a mai spus Gabriel Aboş.
La finalul controalelor, comisarii GNM au dispus doar măsuri. Este vorba despre faptul ca etapele de livrare şi populare a fermei să se facă în condiţii meteo care să nu favorizeze propagarea mirosurilor, cum e cazul zilelor cu presiune ridicată.
Pe 20 iulie, Primăria anunţa printr-un comunicat de presă că a cerut în scris autorităţilor competente (inclusiv Gărzii Naţionale de Mediu şi Gărzii de Mediu Bihor) sprijinul pentru soluţionarea problemei mirosurilor din zona Ioşia şi Rogerius care provin de la ferma de porci.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.