URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
25 Aprilie 2014, 17:53

Fraudă de 14 milioane de euro, anchetată de DNA Oradea: 7 persoane au fost arestate (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O anchetă a procurorilor DNA Oradea realizată cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei Generale Anticorupţie a scos la suprafaţă o pagubă de 14 milioane de euro provocată de un sălăjan, Vasile Boer, patronul unei firme orădene, cu complicitatea altor 7 administratori de firme din ţară, prin tranzacţii cu produse petroliere. Boer fiind deja închis, într-o altă cauză, cei 7 colaboratori au fost reţinuţi şi prezentaţi, vineri, Tribunalului Bihor, care a decis arestarea lor pentru 30 de zile. Decizia nu e definitivă.

Este vorba despre Neculai Stanciu, un fost poliţist din Bucureşti, Ioan Poenar, preot ortodox din Luncoiu de Sus, judeţul Hunedoara, Maria Constantin, Cătălin Ceauş, Dumitru Cioacă, Ion Pădure şi Păstorel Florescu, toţi acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală şi la spălare de bani, ambele în formă continuată.

Potrivit unui comunicat făcut public, vineri, de Biroul de presă al DNA, în perioada 2008-2012, Boer a iniţiat şi coordonat un circuit evazionist, folosindu-se de o serie de firme cu comportament "fantomă", cu scopul de a fenta fiscul.

Societăţile cu pricina, spun procurorii, au simulat vânzări de produse petroliere (în special motorină accizabilă) către Oilserv Total SRL cu toate că, în realitate, firma orădeană achiziţiona produsele direct de la depozite. Introducerea în circuitul comercial a firmelor fantomă, denumite şi tip "bidon", era doar formală, scriptică, în scopul de a acumula în sarcina celor din urmă plata taxei pe valoare adăugată colectate.

La rândul ei, firma lui Boer vindea mai departe produsele petroliere la pompă, dar cu aplicarea TVA aferentă. "Scopul acestor acţiuni era vânzarea produselor la un preţ competitiv pe piaţa internă raportat la preţurile practicate de comercianţii consacraţi pe piaţa produselor energetice şi, ca rezultat, sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat consolidat, constituite în principal din accize şi TVA aferentă, respectiv impozit pe profit", se arată în comunicatul DNA.

Din cercetările efectuate în mare parte de poliţiştii aanticorupţie, a reieşit că filiera era extinsă pe aproape întreg teritoriul ţării, fiind implicaţi atât reprezentanţi ai unor societăţi comerciale "fantomă", cât şi alţi beneficiari cu cifre mari de afaceri, cum este cazul SC Oilserv Total SRL.

"Aceste societăţi erau interesate să-şi diminueze în mod fraudulos obligaţiile către bugetul de stat sau să introducă în circuitele comerciale de pe teritoriul naţional produse petroliere accizabile pentru care, în realitate, nu a fost achitată acciza datorată bugetului de stat, dar care a fost încasată de aceste societăţi de la clienţii lor, fiind inclusă în preţurile de vânzare evidenţiate pe facturile fiscale emise", spun procurorii.

Complicii afaceristului din Sălaj, care îl alimentau cu facturi fictive, beneficiau de un comision constând într-un procent de 2-3% din sumele aflate în joc. Pentru banii respectivi, pe lângă emiterea facturilor, aceştia retrăgeau din contul bancar al firmelor, în numerar, sumele de bani virate de SC Oilserv Total SRL. Apoi, după reţinerea comisioanelor, banii erau predaţi imediat sau în termen scurt, direct sau prin intermediari, lui Vasile Boer ori unor personaje din anturajul său.

Prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului, reţinut în sarcina firmei orădene Oilserv Total SRL este de 62.819.772 lei, circa 14.000.000 euro, din care accize - 26.064.125 lei, TVA - 23.243.488 lei, impozit pe profit - 13.512.159 lei, sumele fiind calculate la un volum de produse energetice accizabile, comercializate în afara cadrului legal, de 25.123.620 litri.

Vasile Boer este arestat în prezent într-un dosar de delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală instrumentat de procurorii DIICOT Sălaj. Alături de alţi oameni de afaceri din Zalău şi din Şimleul Silvaniei, Boer făcea parte dintr-o grupare care eluda plata datoriilor fiscale, folosindu-se de firme fantomă deschise pe numele unor persoane sărace, racolate de un fost poliţist sătmărean.

În schimbul unor sume modice, oamenii deveneau administratori unor firme fantomă, semnau contracte de prestări servicii, vânzare cumpărare, chitanţe ori facturi fiscale în alb, ulterior actele societăţii fiind preluate de membrii grupării, care, de altfel, deveneau beneficiarii tranzacţiilor. Când activitatea firmelor fantomă lua amploare, acestea erau cesionate către cetăţeni maghiari, pentru a şterge urmele. Paguba creată statului în respectivul dosar se ridică la 5 milioane de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
FTW
SI TOTUSI, DE LA CARE DEPOZITE ERAU PRODUSELE ENERGETICE?
Postat 27 Aprilie 2014, 12:13 de FTW
Adevarat
De ce s-a lăsat să facă o evaziune aşa mare de 14 milioane Euro ? Nu era mai bine să fie prinşi la prima faptă , oricum au fost monitorizaţi nonstop ! Sau au fost favorizaţi de cine asculta ?
Postat 26 Aprilie 2014, 13:12 de Adevarul
Mai sus baieti !
Daca scopul era "vânzarea produselor la un preţ competitiv pe piaţa internă raportat la preţurile practicate de comercianţii consacraţi pe piaţa produselor energetice " omul merita o decoratie nu puscarie ! Puscarie si confiscarea averii merita mai inati banditii si tradatorii care impun taxe, accize si impozite nerusinate , ca apoi sa isi bata joc de bugetul tarii.. Iar 25000 tone nu se traficheaza fara stirea cuiva de sus ! Asa incat stimabili anticorupti vreau sa vad fosti si actuali ministri si parlamentari in c.rul gol pe langa Meme S. altfel tot gargaragii teleghidati ramaneti .
Postat 25 Aprilie 2014, 22:45 de Alt oradean
zzz
Ei ..pe astia i-a legat...dar pe umflatii de la cj ...ii lasa la domiciliu..sri face da nu-ti baga-n straita dna ule
Postat 25 Aprilie 2014, 22:28 de mmm
Întreb si eu
Daca DNA le cam face pe toate, adică si corupție si evaziuni fiscale, cum își justifica militzienii din ipejebihor, multrambitatul SIF, salariile? A....știu, amendează Piețarii....Rushinica ipejebihor....
Postat 25 Aprilie 2014, 21:16 de Orădean
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON