Mobilizare impresionantă de forţe, joi dimineaţă, la Arena Antonio Alexe din Oradea. Pompierii orădeni au avut de stins un incendiu uriaş în Sala Sporturilor, ce a cuprins o întreagă tribună şi acoperişul şi a ţinut spectatori captivi între flăcări.
Din fericire, întreg scenariul a fost doar un exerciţiu al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana. La locul evenimentului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de lucru la înălţime, două autocamioane cu motopompă, echipajul de terapie intensivă şi un echipaj de prim ajutor. De asemenea, au fost chemate şi echipaje de poliţie şi jandarmi.
"Pompierii militari au evacuat din interiorul clădirii inundate cu fum trei persoane intoxicate cu monoxid de carbon, acţionând simultan pentru localizarea focarelor şi protecţia zonei neafectate de incendiu. Victimele au fost predate ehipajelor medicale care le-au acordat primul ajutor", a precizat căpitanul Cristian Herţe, purtător de cuvânt al ISU Crişana.
Scopul exerciţiului de joui a fost multiplu. Pompierii au verificat, astfel, fluxului informaţional - decizional în situaţii de urgenţă de amploare, modul de cooperare între forţele participante, dar au cât s-au perfecţionat în pregătire militarii.
"La final au fost analizate toate aspectele legate de acest exerciţiu, concluzionându-se că personalul serviciilor profesioniste este în măsură să asigure o intervenţie operativă şi eficientă în situaţii de urgenţă generate de incendii la astfel de obiective", a mai spus Herţe.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.