URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Februarie 2012, 10:20

Firmele bihorene au deszăpezit drumul de acces spre satul Stupina (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campania de solidaritate socială "Firmele bihorene ajută sinistraţii", organizată de Asociaţia Firmelor Bihorene, s-a terminat, în weekendul trecut, cu deszăpezirea satului Stupina, care a fost izolat de restul ţării timp de 10 zile.

"Scopul acestei campanii a fost de a ajuta punctual una din multele comune înzăpezite, izolate, fără posibilitatea de a avea acces la alimente de primă necesitate şi asistenţă medicală. Am ales, în urma discuţiei cu autorităţile judeţene din Vrancea, comuna Măicăneşti care a fost lovită puternic de viscole în acestă perioadă", se arată într-un comunicat transmis luni de AFB.

Punctul culminant al campaniei a fost la sfârşitul săptămânii trecute, când, pentru prima dată în ultimele două săptămâni, echipele au deszăpezit drumul de acces spre satul Stupina, comuna Măicăneşti, judeţul Vrancea, şi au împărţit sinistraţilor peste 1.000 de pachete cu alimente de primă necesitate. De asemenea, echipajele de ambulanţă care au însoţit convoiul umanitar au oferit asistenţă medicală de urgenţă şi medicamente tuturor celor care au avut nevoie.

Campania "Firmele bihorene ajută sinistraţii" a fost posibila datorită donaţiilor făcute de peste 40 de firme private bihorene, dar şi de mai multe persoane fizice. "Acestea au donat bani, încălţăminte şi alimente sau au pus la dispoziţia organizatorilor campaniei peste 40 de medici, asistente, ambulanţieri, pompieri şi agenţi de securitate, valoarea totală a sponsorizărilor fiind de aproximativ 18.500 de euro", se mai precizează în informare.

În campania AFB s-au implicat: Axis Corporate Security SRL, Reropam SRL, Adeplast SA, Leonardo SRL, G.I.F. România SRL, Zahărul Oradea SA, Bihore SRL, Colegiul Mediatorilor Bucureşti, Camera Notarilor Publici Oradea, Pelican Impex SRL, Oliver`s International Trade SRL, Romagent Consulting Broker de Asigurare SRL, Benvenuti SRL, Protguard Oradea SRL,Tamira Pan SRL, CMC Grup Broker de Asigurare SRL, Dan Popovici, Laguna Aqua SRL, Nexia Consulting SRL, Lampart Trade SRL, Dormar Com Prest SRL, Domaro Com SRL, Panificaţie Tomis, Sorin Popa, Horică Stanciu - UAMT, Doraven SRL, Ciprian Filip, Dorbob PROD SRL, Infocredit SRL, Weblogic SRL, Curaxim SRL, Laza Trading SRL, Cornel Sanciu - Bio Sacoşa SRL, Nicoleta Filip, avocat Mirela Cocaină, Teodora Vidican.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Foarte bine
frumos din partea lor ca au dat o mana de ajutor
Postat 21 Februarie 2012, 19:27 de boss
Bravo lor !
Omenia nu a disparut. Acolo au fost troiene de 4-5 metri. Situatie grea, dar rezolvata si cu ajutorul firmelor bihorene. @Talk, esti un gunoi, gozbore.
Postat 21 Februarie 2012, 15:43 de hall
Viata bate povestile
Asociatie de ciudati, pentru ca era de lucru si in Bihor, unde peste 20 de sate au fost izolate de la reteaua drumurilor judetene si nationale dar, pentru ca oamenii nu s-au plins si au fost gospodari prin propria ograda, nimeni nu a povestit despre ei.
Postat 21 Februarie 2012, 13:43 de Talk
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON