URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Septembrie 2014, 15:49

Escrocheriile comise prin metoda "accidentul" iau amploare: 22 bihoreni au fost înşelaţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Escrocheriile comise prin metoda "accidentul" iau amploare. În ultima perioadă, 22 bihoreni au fost înşelaţi de persoane care se pretind avocaţi, poliţişti, procurori sau funcţionari consulari şi care sună pentru a cere urgent bani în numele unor rude implicate în accidente rutiere.

"Sunt multe cazuri, iar cele mai expuse sunt persoanele de vârsta a treia. Sunt sunaţi în numele copiiilor, care ar fi fost implicaţi în accidente rutiere. În astfel de situaţii, omul uită să aibă reacţii normale şi fireşti, e victima perfectă", a avertizat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Poliţiei Oradea, şeful Inspectoratului, chestorul Liviu Popa.

Între situaţiile prezentate se numără cea a unei pensionare din Oradea, sunată de un pretins funcţionar consular din Madrid, unde copiii ei plecaţi în vacanţă. Bărbatul a anunţat-o că fiul ei a provocat un accident rutier, iar victimele solicită 4000 euro despăgubiri pentru a nu depune plângere penală împotriva lor.

"A trimis 4000 euro, după care a fost sunată să mai trimită 4000. Noroc cu funcţionara de la bancă. Acesteia i s-a părut suspect şi a întrebat-o pentru ce sunt banii. Când a auzit povestea, a întrebat-o pe clientă dacă a luat legătura cu copiii. Nu luase, evident, pentru că i s-a părut suficientă discuţia cu funcţionarul consular, o persoană oficială. I-a sunat şi, cum era de aşteptat, nu au avut niciun accident", a povestit şeful Poliţiei Bihor.

Un alt orădean nu a ascultat sfatul funcţionarei bancare care a refuzat să-i ia banii. "La două bănci i s-a refuzat tranzacţia şi i s-a spus să fie atent, că este victima unei înşelăciuni. Iar el s-a dus la a treia bancă, de unde a trimis suma cerută. După câteva zile era la Poliţie", spune chestorul Liviu Popa.

Potrivit ofiţerului, escrocii şi-au încercat norocul şi cu verişoara lui. "Au sunat-o şi au întrebat-o dacă are soţ plecat în străinătate şi când ea a spus că are, i-au comunicat că a fost implicat într-un accident rutier. Femeia abia ce vorbise cu soţul ei, şi-a dat seama că e înşelăciune. A venit şi a depus plângere", a declarat şeful Poliţiei Bihor.

Prezent la conferinţa de presă, adjunctul şefului Poliţiei Oradea, subcomisarul Cristian Stanciu, a explicat că până în prezent poliţiştii orădeni au reuşit identificarea autorilor în 8 din cele 22 de cazuri reclamate. "Autorii sunt persoane condamnate, care au comis înşelăciunile prin telefon, iar complicii lor de afară au ridicat banii trimişi de victime", a declarat Stanciu.

Ofiţerul susţine că escrocheriile au acelaşi mod de acţiune, iar victimele sunt, în general, persoane vârstnice, între 60 şi 80 de ani, care locuiesc singure şi sunt mai vulnerabile din cauza lipsei de informare.

Suspecţii apelează la întâmplare numere de telefon fix sau mobil, îşi declină calităţi false şi solicită telefonic diferite sume de bani persoanelor apelate. "Banii sunt ceruţi sub pretextul că rude apropiate ale acestora, fiu, fiică, ginere, au fost victime ale unor accidente rutiere şi au nevoie de bani pentru intervenţii medicale urgente sau au fost reţinute de poliţie pentru săvârşirea unor astfel de fapte grave (cu victime, decedate sau rănite grav), iar sumele de bani reprezintă onorariul avocaţilor ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse în urma accidentelor rutiere", a spus adjunctul şefului Poliţiei Oradea.

Din datele poliţiştilor, sumele de bani solicitate variază între 3.000 şi 20.000 lei şi, de cele mai multe ori, reprezintă economiile de o viaţă ale persoanelor păgubite.

Având în vedere numărul mare de victime, pentru a preveni noi astfel de situaţii, şeful Poliţiei Bihor a cerut acum şi ajutorul preoţilor. "Am apelat şi la reprezentanţii cultelor, să atragă atenţia enoriaşilor, să manifeste prudenţă şi să nu dea curs unor astfel de solicitări", a mai declarat chestorul Liviu Popa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Panescu
In aia 22 este pus si Panescu, despre care am aflat de la pasarica ca a luat si el teapa cu cateva zeci de milioane, cateva inseamna peste 50. Daca si politisti renumiti ca si el iau teapa ce sa te miri de cateva gospodine.
Postat 18 Septembrie 2014, 13:02 de Vali Panescu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON