URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
30 Noiembrie 2011, 14:35

PDL-istul Emil Guiaş, adjunct la Finanţele Publice, a fost schimbat din funcţie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Directorul adjunct al Finanţelor Publice Bihor, PDL-istul Emil Guiaş, şeful Activităţii de Inspecţie Fiscală (AIF), a fost revocat din funcţie printr-un ordin dat, marţi, de şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar.

Ordinul intră în vigoare începând din 1 decembrie, dată cu care funcţia va fi preluată, prin detaşare, de Doru Pătcaş, şi el PDL-ist, în prezent director adjunct al Direcţiei judeţene de Operaţiuni Vamale şi Accize Bihor.

Contactat de BIHOREANUL, Emil Guiaş susţine că nu cunoaşte motivele schimbării sale din funcţie. "Am întrebat şi eu care sunt motivele, dar nimeni nu îmi dă niciun răspuns. Nu mi s-a comunicat nimic. Cert e că din punct de vedere profesional nu are nimeni ce să îmi reproşeze", a declarat Guiaş.

Emil Guiaş a condus AIF începând din 2009, prin detaşare, postul neputând fi scos la concurs, deoarece este blocat după suspendarea din funcţie a fostului director adjunct, Ioan Lascău, trimis în judecată pentru fapte de corupţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
26 Comentarii
Milucu cel viteaz
Cum poate unul precum Guias sa vorbeasca de profesionalism ? Ii aduc aminte ca in anul 2001 cand a ajuns la control fiscal ar fi trebuit sa fie intr-un serviciu , daca reusea la concurs , dar a fost atat de slab ca nici cota d eimpozit pe profit nu o cunostea. Apoi cu largul concurs al celor ce conduceau finantele ( la presiunea domnului Seremi) a fost rezolvat in mod ilegal in serviciul doamnei Sime. Despre faptul ca a inlaturat toti profesionistii din finante , arucand cu tot felul de mizerii la adresa lor , ii transmit ca in curand noi il vom vizita la parnaie ! Ca avem suficiente probe pe care le vom aduce la cunostinta procurorilor DNA !
Postat 21 Decembrie 2011, 11:56 de gigi
alo presa
Domnilor de la presa pe cand un articol despre casa si sotia domnului Guias.Dati poze cu casa domnului Guias.Este asa de mare pe cat s-a scris si se aude sau este o greseala?De unde sa aiba omul asta atatia bani?Este oare adevarat ca sotia dansului are atatea consultante la diversi agenti economici in judet?Asteptam articole despre ce se aude in presa bihoreana si nu numai,sau nu aveti voie?Avem incredere inca in presa.
Postat 20 Decembrie 2011, 19:18 de agent economic
NISTE RATAȚI
Daca DGFPBihor are cel putin căteva sute de angajați s-au trezit un nr de 5-6 handicapati să-și dea cu părerea pe internet despre cum a fost schimbat GUIAS sunteti nesemnificativi, probabil cei mai ratati din fiante ,care nu ati putu promova pe post și cine știe cine v-a angajat *(matușa SCRIDON) INCAPABILI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 15 Decembrie 2011, 20:41 de IULIUS
RUŞINE PRESSA
NU STIU DE CE PRESA DOARME IN ACEST MOMENT SI NU NE DĂ DETALII DESPRE GUIAS, CU CÂT V-AU PLĂTIT GUIAŞ SĂ NU SCRIEŢI DESPRE EL (FOSTUL DIRECTOR) RUŞINE!!! RUŞINE!!! RUŞINE!!!
Postat 15 Decembrie 2011, 13:59 de FOSTUL
specii umane
S-a dus Dracu si finantele Bihorene dacă sunt conduse de asa specii umane, când ajung la putere fură tot ce prinde, NICI UNUL NU E CORECT IN FINANTE, PT. CĂ unu e mai hot c-a altu, toate gunuaele din finante te jetmănesc când ajungi pe mână lor, tinând cont că şi ei sunt conduşi tot de un GUNOI, vai de noi în ţara ăn care trăim.
Postat 15 Decembrie 2011, 13:18 de specii umane
pupincuristu
Ce vorbesti ma PUPINCURISTULE ?? habar n-ai de realitate, toata lumea stie ca ii un hot si afacerist pe proprie seama, ai macar vreo idee ce parere au despre asta angajati de la finante ? macar daca comentezi inainte informeaza te. Si dupa mine daca Guias ar avea un pic de onoare si ar fi barbat isi dadea demisia de mult dar nu stie saracu despre lucrurile astea. Mai bine sa simtit stand pe "tron"furand tot ce sa putut.
Postat 15 Decembrie 2011, 11:50 de bogdan
becali
Guias esti Becali de Bihor! ai palat mai tare ca el. probal ca esti un om cinstit ca el. Felicitari !
Postat 14 Decembrie 2011, 21:42 de elena
PUPINCURISTII
Bihorul a avut un om foarte inteligent la finante dar bineânţeles că nu a încăput de proşti, Guiaş este foarte pregătit d.p.d.v. profesional, a terminat două facultăţi cu media 10 si doua masterate tot cu media 10 la facultăţi de stat. In finante nu trebuie sa fii foarte destept trebuie sa fii PUPINCURIST să-ti mentii funcţia
Postat 14 Decembrie 2011, 14:53 de PUPINCURISTII
rusine
RUSINE.Guias intradevar ,,a fost''cel mai ,,competent''director din finante.A fost singurul director care din simplu inspector a ajuns director,pardon si catelul de casa a lui domnul Petrut.A fost numit politic-era presedinte la tineretul pd pe Bihor,nici vorba de profesionalism poate de ciobanism.Profesionalism la afise,avea cea mai buna bidinea si bineinteles lingau-catelul lui Petrut. RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 14 Decembrie 2011, 00:09 de angajat petrut
confirmat pe post
Asta a fost un joc politic dar GUIAS va fi din nou confirmat pe post sau i se v-a oferi un post similar la nivel local sau la CENTRU, ca incepe campania electorala si Greii de la Bucuresti au nevoie de EL in campania electorala NU DE SCANDAL in interiorul PARDIDULUI
Postat 11 Decembrie 2011, 10:56 de om politic
mocirla
Guias locuieste intru-un catun plin de mocirla , nu stiu in ce palat spun unii, că EU unul nu as locui in mocirla in care locuieste Guias , nici dacă m-ar plati nu as locui in catunul ala fara utilităti și numai de noroi, dacă plouă nu poti ajunge decat cu jepul, este o casă fără valoare sau valoare zero, nu merită , nu cred că un om politic ar sta intr-o astfel de conditie cum sta Guias este impropiu de locuit
Postat 10 Decembrie 2011, 23:12 de el
nu merita
SUNT NISTE RATATI atat BLAGA,BOC,FILIP, SEREMI cât și BASE nu merită să mai stai in partidul incompetentelor te asteptăm la UDMR că și numele de GUIAS ne apartine, ,Ai dat dovadă că esti cu mult peste pregătirea lor. Nu stiu să aprecieze oamenii de valoare.
Postat 10 Decembrie 2011, 23:00 de cei 12 apostoli
angajatu
este foarte inteligent Guias iar finantele sunt pline de prosti, se pare ca Emil Guias este foarte destept pt. finante , este mult peste Ministrul Finantelor, Avem nevoie de oameni ca EL in USL
Postat 10 Decembrie 2011, 22:53 de cei 12 apostoli
pp
Circuli cu OTL ?? ca nu ai nici o masina declarata..... faceti ca el!!!
Postat 08 Decembrie 2011, 23:06 de adi
pp
Guias fa publice consultanta juridica a sotiei tale, cum si-a inzecit veniturile in 1 an, 2 ani. Da ne telefonul ei pt ca este cel mai bun consilier juridic din Bihor
Postat 08 Decembrie 2011, 22:34 de xy
Recalcitrantule
Dictatorule, cred ca vor fi cele mai linistite si fericite sarbatori de iarna ale angajatilor de la finante pt ca nu mai esti pe functie.
Postat 08 Decembrie 2011, 22:12 de oradeanul
pentru SPAGA
Nu era de asteptat ca un incult ca tine sa scrie la comentarii . In primul rand invata limba romana si dupa aceea mai incearca sa iti dai cu parerea , dar nici atunci mai intai cere-ne aprobarea !
Postat 03 Decembrie 2011, 00:45 de john
Milucu tembelul
Declaratia lui de avere contine multe informatii care ar putea fi utile procurorilor DNA.De pilda , in afara de faptul ca si-a facut o casa de 600 de mp ( un castel ce mai !) , cum este posibil ca la un " botez" cica al lui fiu-su sa obtina 40000 de euro ? Sau nu este cumva vorba despre spagile luate si care trebuiesc "albite" ? Alo se aude ?
Postat 02 Decembrie 2011, 11:34 de robert
x
Ce mutra de nevinovat ! As vrea sa am eu averea lui. Bati deja pe la usa altor partide ?
Postat 02 Decembrie 2011, 11:00 de life
vama voastra cea de toate zilele
era de asteptat. cum a scos 'regina' nasul de la sefia senatului cum si acolitii sint pusi pe functie. ca nu degeaba sint vecini si se intrec in marimea caselor, in cit de scumpe sint finisajele, in valoarea masinilor si in vacante exotice.dupa ce a pus si el caramizi de bani la 'fundatia' ascensiunii politice a reginei, era de astepta sa i se recunoasca 'valoarea'.nu degeaba a ajuns si margineanu unde a ajuns. nu degeaba vesa sta bine pe acelasi scaun de 10 ani de zile. ca doar si-a carat dupa el toata regionala vamala acum 2-3 ani la miting la cluj. era acolo toata floarea cea vestita a intregului pdl. bine, daca vor veni ceilalti tot aia o sa fie. ca doar se cotizeaza in paralel si spatele e asigurat.trebuie recompensata 'valoarea' spagilor date pt. a ajunge aici. nu se vor lasa si de aici avem de tras ponoasele acestei tari. plini de spagari, de inculti si de parveniti in functii publice. si sa mai fi mandru ca esti roman? ei pot fi mandrii. doar au furat si continua sa faca asta ocrotiti de cei carora le platesc scaunele.
Postat 02 Decembrie 2011, 09:17 de spaga
mincinos
Emilutu nu ne explici si noua declaratia ta de avere ? ditamai casa ta are intr-adevar 600 mp ?
Postat 01 Decembrie 2011, 23:06 de Nicu
Felicitari Guias
Esti in top 10 din Bihor cu casa ta. Este adevarat ca are 600mp sau ai "gresit" declaratia de avere de pe ANAF ? Oare ce zice ANI despre asta ?
Postat 01 Decembrie 2011, 19:10 de X
a
2 frustrati , voi ce ati facut in viata asta ?
Postat 01 Decembrie 2011, 17:57 de a
Omul potrivit la locul potrivit
Nu-i bai, are locul asigurat la UAMT acolo unde a avut primul loc de munca ca electrician ! Poate acuma il angajeaza intr-o sectie "mai buna" decat in aschiere de unde a plecat.
Postat 01 Decembrie 2011, 12:55 de H.I. Stanciu
e buna
din subinginer tcm facut la sorbonica,la sef la finante cu trecere prin vama si fiul loctiitor la frontiera,mi se pare corect sa fie promovat doar se stie ca Blejnar e cel mai "corect " din ANAF,tot inainte tovarasi
Postat 30 Noiembrie 2011, 23:14 de misu
x
DOAME AJUTA
Postat 30 Noiembrie 2011, 15:51 de x
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON