Pentru că miercuri se va dezbate în Parlament legea ce ar putea interzice explorarea şi exploatarea prin fracturare hidraulică a hidrocarburilor gazoase şi lichide, ecologiştii le cer aleşilor bihoreni să voteze împotriva exploatărilor gazelor de şist. "Nu dorim ca această tehnologie să fie utilizată niciunde pe suprafaţa ţării noastre şi solicităm interzicerea prin lege a acestui tip de exploatare", au scris ecologiştii.
ONG-iştii se opun acestor exploatări pentru că necesită cantităţi mari de apă, "punând astfel în pericol resursele de apă potabilă ale comunităţilor din apropierea zonei de exploatare", "duc, în cele mai multe dintre cazuri, la contaminarea pânzei freatice cu substanţele folosite pentru fisurarea rocilor" şi au un risc de poluare mare.
De asemenea, spun ecologiştii, "până în prezent nu s-au elaborat studii de impact complete care să prezinte toate tipurile de impact negativ pe care l-ar putea avea exploatarea gazelor de şist", iar "în aceste condiţii noi considerăm că avantejele economice sunt net depăşite în de gravitatea pierderilor de mediu".
Totodată, parlamentarilor li se spune că trebuie să ţină cont de protestele masive care arată opoziţia populaţiei şi a societăţii civile faţă de posibila exploatare a gazelor de şist.
În final, aleşilor li se aminteşte că mai multe zone din Bihor, inclusiv Băile Felix, sunt vizate de aceste exploatări. După cum se ştie, Agenţia Naţională de Resurse Minerale a acordat deja două licenţe, la Tria şi la Tulca, ce permit unor companii străine să exploreze şi exploateze resursele neconvenţionale din subsolul Bihorului, adică chiar şi gazele de şist. Alte două licenţe similare, pentru perimetrele Băile Felix şi Voivozi, sunt în curs de aprobare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.