Totuşi, preşedintele CJ are nădejdea că în acest an se va finaliza asfaltarea drumului între Leş şi Tinca, tronson atribuit firmei Strabag în urma licitaţiei din 2009 pentru modernizarea drumului judeţean Leş-Tinca-Ucuriş-Beliu.
Din lipsă de finanţare, lucrările pe drumul spre Tinca au fost sistate luni bune, însă acum au şansa să fie reluate, întrucât din datoria CJ faţă de Strabag de 13 milioane de lei au mai rămas de plată 6 milioane.
Potrivit lui Popa, înţelegerea de anul trecut cu firma a fost că atunci când datoria va ajunge la jumătate, muncitorii vor relua munca. "Ei merg pe cuvântul nostru acum. Până la Tinca mai sunt 10 kilometri de asfaltat, aş vrea ca în acest an să fie pus asfaltul nou", a spus Popa.
Pe de altă parte, preşedintele CJ se aşteaptă ca săptămâna viitoare, la Bucureşti, să se deschidă ofertele pentru realizarea centurilor ocolitoare în Aleşd şi Ştei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.