Potrivit variantei prezentate de un cititor, în zona mitingului de marţi seară două femei au scandat sloganuri anti Ponta şi anti Antonescu, pe care i-au făcut "plagiator" şi "repetent", purtând şi un tricou pe care scria "Plagiat, numele tău este Ponta". Jandarmii le-ar fi urmărit pe femeile respective mai multă vreme, apoi le-ar fi legitimat, în tot acest timp una dintre ele vociferând că nici bine nu s-au instalat comuniştii la putere, şi deja ridică oamenii de pe stradă.
Adevărul pare a fi, însă, undeva la mijloc. Contactat de BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, căpitanul Ioan Bogdan, a declarat că, într-adevăr, jandarmii au discutat cu cele două femei, care, pentru că purtau tricouri portocalii cu mesaje anti-USL, riscau să işte un scandal, dar acestea nu au fost deloc recalcitrante şi au plecat fără să comenteze.
"Cel puţin cât jandarmii au fost acolo, cele două femei nu au scandat sau vociferat. Aveau însă două tricouri portocalii cu mesaje contradictorii obiectului desfăşurării mitingului. Întrucât erau în minoritate şi riscau să tulbure ordinea şi liniştea publică, acestea au fost invitate de către jandarmi, pentru a preveni orice abatere, să rămână la miting dar să îşi pună ceva peste tricouri, sau să părăsească perimetrul de desfăşurare a mitingului. În final, doamnele au urmat sfaturile jandarmilor şi au părăsit locaţia, dar nu a fost nevoie să se aplice nici o sancţiune, nici măcar un avertisment", a declarat Bogdan.
Potrivit acestuia, pe tot parcursul mitingului jandarmii care au fost chemaţi să asigure liniştea şi ordinea publică nu au aplicat sancţiuni contravenţionale, manifestarea desfăşurându-se fără incidente.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.