Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN) Bihor a depus în calitate de partener al fundaţiei maghiare Gyermekeinkert din comuna Kismarja un proiect transfrontalier prin programul Hungary-Romania CBC.
Proiectul, depus la sfârşitul lunii ianuarie spre evaluare, presuspune, pe partea română, restaurarea a două biserici din lemn din judeţ, construite în 1714. Cele două lăcaşuri de cult, declarate monumente istorice, se află în satele Gheghie (comuna Auşeu), respectiv Hotar (comuna Ţeţchea), iar parohiile lor sunt şi ele parteneri în acest proiect. "Am primit confirmarea de primire a proiectului, dar vor urma 4-5 luni de evaluări", a declarat Lucian Silaghi, directorul DJCPN Bihor.
În cadrul aceluiaşi proiect, sunt incluse şi amenajarea unor spaţii verzi de lângă biserici, dar şi semnalizarea pe drumurile de acces cu panouri care să indice existenţa monumentelor istorice. "Proiectul mai prevede şi elaborarea unui ghid de bune practici în privinţa restaurării bisericilor din lemn, precum şi organizarea unui seminar, unde acest ghid va fi lansat preoţilor parohi la biserici din lemn aflate pe lista monumentelor istorice", a spus Silaghi.
Pentru restaurarea biserilor din lemn, DJCPN Bihor ar urma să primească 295.000 de euro din totalul de 850.000 de euro ceruţi prin proiect. Restul banilor ar fi folosiţi de comunitatea din comuna Kismarja pentru ridicarea unui muzeu dedicat fostului rege al Ungariei şi principe al Transilvaniei, Bocskai Istvan. "Pentru maghiari el este un personaj istoric deosebit de important", a declarat Lucian Silaghi, directorul instituţiei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.