URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Octombrie 2013, 13:57

Doi muncitori au murit şi unul e rănit, după ce un val de pământ s-a prăbuşit peste ei. Muncitorii decedaţi sunt fraţi! (FOTO/VIDEO)

Dramă de proporţii marţi, la prânz, pe Şoseaua Borşului, lângă staţia de epurare. Doi bărbaţi au murit, iar un al treilea a fost grav rănit, după ce un val de pământ s-a prăbuşit peste ei. Cei trei munceau la reţeaua de canalizare, executată de firma Keviep, când, încă nu se ştie din ce motiv, s-a prăbuşit pământul peste ei.

"Sunt trei bărbaţi, unul de 21 de ani, unul de 22 de ani, unul de 37 de ani, surprinşi de prăbuşirea malului de pământ. Doi au fost acoperiţi în totalitate, iar unul până la nivelul gâtului. Acesta din urmă a fost evacuat de pompierii militari, i se acordă primul ajutor, este conştient şi vorbeşte", a declarat BIHOREANULUI locotenentul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Muncitorii decedaţi sunt cei doi bărbaţi de 21 de ani şi 37 de ani, sunt fraţi şi sunt din Săcueni.

Şanţul în care lucrau cei trei avea o adâncime de aproximativ 6 metri. Desfăşurarea de forţe la faţa locului este impresionantă. Au fost mobilizate două autospeciale din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, un echipaj de pompieri militari paramedici şi unul de Terapie Intensivă al SMURD.

La faţa locului a ajuns inclusiv prefectul Claudiu Pop şi şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, Marius Rotar, precum şi echipaje de poliţişti, care fac cercetări.

"Am început o anchetă. Din primele date, nu s-au respectat reglementările de protecţie a muncii", a declarat BIHOREANULUI şeful ITM.

Potrivit medicilor SMURD, tânărul scos de sub dărâmături are sindrom de strivire. El a stat îngropat în pământ şi apă până la nivelul gâtului timp de o oră şi jumătate şi este foarte probabil să fi suferit fracturi.

Muncitorul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, pentru investigaţii, în timp ce la locul accidentului şefii lui, mai cu seamă dirgintele de şantier, dau declaraţii anchetatorilor.

Pompierii au asigurat locul în care s-a produs accidentul şi au început scoaterea de sub pământ a celor doi muncitori decedaţi. Operaţiunea este însă una complexă şi va mai dura cel puţin două ore, deoarece terenul este îmbibat cu apă.

UPDATE:

Având în vedere condiţiile de desfăşurare a intervenţiei, pompierii au avut nevoie de mai bine de 7 ore pentru scoaterea trupurilor muncitorilor decedaţi. Au săpat şi cu mâinile goale după cei doi muncitori.

"Operaţiunea s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile, pompierii militari fiind nevoiţi să acţioneze, pe lângă mijloacele şi echipamentele din dotare ce puteau fi utilizate într-o astfel de situaţie, inclusiv cu mistria şi mâinile goale pentru îndepărtarea cu grijă a pământului din jurul trupurilor celor doi bărbaţi, într-un spaţiu de acţiune foarte îngust, la o adâncime de aproximativ cinci metri, victimele fiind prinse parţial sub o conductă. După aproximativ cinci ore de muncă asiduă, forţele de intervenţie au scos la suprafaţă trupul bărbatului de 37 de ani, iar după aproximativ două ore, în jurul orei 22.05, a fost degajat fratele acestuia, în vârstă de 21 de ani, medicul din cadrul echipajului de terapie mobilă intensivă al SMURD Oradea, declarând decesul ambelor victime", arată un comunicat transmis, miercuri, de ISU.

Misiunea a fost coordonată în teren chiar de şeful ISU, generalul de brigadă Ioan Baş, iar în total au fost mobilizate 4 autospeciale de intervenţie, inclusiv autospeciala de descarcerare grea, două ambulanţe SMURD, 41 pompieri militari (34 subofiţeri şi şapte ofiţeri), un medic, un asistent şi un voluntar SMURD.

"De asemenea, la faţa locului au fost prezente şi echipaje ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean care au delimitat accesul în zonă şi au identificat victimele, precum şi un echipaj de jandarmi, responsabil cu asigurarea ordinii şi siguranţei publice", mai arată comunicatul ISU.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
@anonimus
Băi băiete, România nu are nici o vină cînd o firmă coruptă şi şpăgăreaţă inventată tocmai ca să sifoneze banii statului sau ai comunităţilor locale, spre buzunarele largi şi unsuroase ale udemeriştilor (în acet caz) sau al celorlalţi politicieni corupţi. Vina o poartă individual, fiecare participant la acest proces.Ţara în sine n-are nici o vină. Mai dă-o dracului de propagandă antiromânească. Închideţi dracului televizoarele şi judecaţi cu mintea proprie.......
Postat 09 Octombrie 2013, 10:27 de @anonimus
despre constructori
Ar trebui insa sa se afle si cum lucreaza firmele cu beneficiarii - statul - in cat timp isi incaseaza banii, care este rata profitului, faptul ca multi dintre cei care fac lucrari de canalizare le fac in subantrepriza la preturi de nimic si isi vad banii a saptea zi dupa scriptura, ca umbla dupa dirigintele de santier pana vad verde iar cei ce castiga sunt firmele care au castigat licitatia nefacand nimic. Este o eroare de legislatie, firmele mici in constructii sunt ingropate si tepuite pe toate partile , de primari , de fisc samd, asta e tara in care traim si oameni care ai fi zis ca au putina minte se ascund in campania electorala sub lozinca " mafia constructorilor " - aviz unei personalitati bihorene care foloseste des aceasta sintagma , pe care probabil a si inventat-o pentru a poza in victima .
Postat 09 Octombrie 2013, 08:43 de anonimus
3 muncitori executati de Keviep
Aceasta reţea de canalizare, executată de firma Keviep e de calitate ca si batjocora facuta prin Oradea si prin judetul Bihor, firma de husari nenorociti hoti, sper sa faca cineva puscarie si sa dispara pt todeauna din Romania, ar trebui interzisa aceasta firma criminala ...
Postat 09 Octombrie 2013, 01:11 de john
felicitari
felicitari pompierilor bihoreni pentru profesionalismul de care au dat dovada. asta inseamna spirit de sacrificiu.
Postat 08 Octombrie 2013, 23:48 de anonim
felicitari
bravo pompierilor bihoreni. asta inseamna spirit de sacrificiu. jos palaria in fata lor.
Postat 08 Octombrie 2013, 23:40 de anonim
banii, banii, banii's la putere si bunaii faci avere !!
"încă nu se ştie din ce motiv, s-a prăbuşit pământul peste ei." Adevaratul motiv este prostia ! Din pozele atasate se vede clar, lamurit ca natura terenului nu permitea sapaturi la asemenea adancimi fara o protectie pe toata adancimea sapaturii. Coordonatorul punctului de lucru e un prost, idiot,....... !! Dar si cei ce s-au bagat in groapa sunt niste prosti !!! Cat despre KEVIEP...... ii ajung blestemele celor de care si-au batut joc acopriti ani de zile de baciul Kiss. Astia impreuna au jecmanit Oradea, Bihorul la greu carand in Ungaria tata smantana de bani furata!!! Cu banii furati din Romanai se sponsorizeaza de cate aceste firme hunguresti in complicitate cu politrucii hunguri iredentismul hunguresc. adica tat noi platim propaganda anti romanaesca a Hungariei. Asta ca sa pricepem mai bine de unbde au ei bani de propaganda anti Romaneasca !
Postat 08 Octombrie 2013, 23:12 de scortosul
.
condoleante familiilor. Dumnezeu sa ne apere de asemenea tragedii.
Postat 08 Octombrie 2013, 22:19 de David
-
Trebuia sa se intample si asta. Sa sublinieze inca o data faptul ca ce se intampla in Oradea nu are nimic de a face cu planificarea, managementul si bunul simt. Toate aceste lucrari tomnatice executate dupa ureche trebuiau sa isi traga partea. Nu se poate sa dai in gropi de prostie si sa iti iasa tot timpul. Imi place insa usurinta cu care seful ITM arata cu degetul deficientele de organizare. Ar trebui insa sa ne spuna si de cate ori isi misca fundul el si oamenii sai in teritori sa verifice organizaril de santier, in special cele facute pe banii statului. Tot in aceste zile, o mana de oameni asfalteaza in jurul primului sens giratoriu de pe Borsului la adapostul a doua semne avertizoare. Nimeni nu s-a gandit sa forteze circulatia de pe banda a doua spre prima treptat, din timp, ca sa nu se mai trezeasca soferii in sens cu un om in fata. Toti dobitocii acestia trebuie sa raspunda pentru toate aceste lucruri
Postat 08 Octombrie 2013, 20:37 de eu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON