URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Zarvă mare cu lărgirea carosabilului pe străzile Universității și Armatei Române. Lumea a  reacționat la fel de puternic ca la alte investiții făcute fără o îndelungată cumpănire. Spre deosebire de Ilie Bolojan, primarul Florin Birta a manifestat, totuși, o anumită flexibilitate în unele cazuri, așa că întrebarea din titlu nu-i retorică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Reprezentând partide sau independenți, candidații la Președinție, la Senat și la Camera Deputaților se întrec într-un festival de eludare a problemelor celor cărora le cer voturile și care, din nefericire, le cunosc în prea mică parte. Prin emisiuni TV plătite sunt prezentați în mediul domestic, hrănind furnici, etalând cruciulițele, mărturisind lăcrămos că au terminat facultăți muncind pe brânci.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Ianuarie 2016, 15:47

Destrămarea unei familii a unit bisericile: În premieră pe aceeaşi scenă, liderii cultelor orădene au transmis un mesaj comun de iubire şi solidaritate (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu o zi înainte de sărbătoarea Micii Uniri din 24 ianuarie, Piaţa centrală din Oradea, denumită a Unirii, a fost scena unei armonii mai rar întâlnite.

Liderii tuturor episcopiilor şi cultelor creştine orădene au stat împreună pe aceeaşi scenă şi au transmis un mesaj comun, promovând iubirea şi solidaritatea, în faţa a peste 2.000 de orădeni, care au răspuns apelului lansat de comunităţile penticostale şi baptiste din Oradea, de a protesta paşnic pentru susţinerea familiei Ruth şi Marius Bodnariu, românii cărora le-au fost luaţi copiii de statul norvegian. Conform estimărilor organizatorilor, în piaţă au fost chiar peste 2.500 de oameni, unii vehiculând chiar 4.000 de persoane, dat fiind că 2.500 de pancarte cu steagul Norvegiei au fost împărţite participanţilor.

Împreună, pe o scenă

Manifestanţii au ajuns în centrul Oradiei încă dinainte de ora 12, astfel că atunci când Iancu anunţa din Turnul Primăriei ora fixă, piaţa era deja ocupată. Prin grija iniţiatorilor evenimentului, orădenii, majoritatea de altfel membrii ai comunităţilor penticostale şi baptiste, au primit baloane colorate şi pancarte cu mesaje de susţinere a familiei Bodnariu.

"Domnule preşedinte Iohannis, salvaţi familia Bodnariu!", "Norvegia, redă copiii familiei!" şi "We support Bodnariu family!" sunt câteva dintre mesajele afişate de orădeni. De asemenea, ei au avut mesaje de susţinere şi pentru alte familii cărora serviciul norvegian de protecţie a minorilor Barnevernet le-a luat copiii.

Pe scena amplasată în faţa Palatului Vulturul Negru au urcat liderii cultelor iniţiatoare, pastorul penticostal Ioan Moldovan şi pastorul baptist Petru Vidu, iar lângă ei s-au aşezat episcopul ortodox Sofronie Drincec, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, episcopul catolic László Böcskei, dar şi liderii Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, ei Episcopiei Evanghelice Lutherane şi ai comunităţii baptiste maghiare din Oradea.

Alături de toţi aceştia au stat şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale (preşedintele CJ Bihor Cornel Popa, viceprimarul Oradiei Mircea Mălan), parlamentari (Florian Bodog, Cseke Attila, Florica Cherecheş, Ioan Cupşa) şi celebrele soliste de muzică populară Florica Bradu şi Florica Zaha.

Participarea reprezentanţilor bisericilor orădene a fost apreciată de mulţime. După ce deputatul Florica Cherecheş a precizat, în cadrul unui discurs purtat, că se bucură că vede liderii orădenilor creştini laolaltă, mulţimea a aplaudat entuziast, semn că această armonie era de mult aşteptată.

"Dragostea pe toate le rabdă..."

După ce mulţimea a rostit împreună rugăciunea "Tatăl Nostru", toţi liderii bisericilor au ţinut discursuri despre participarea lor la manifestarea de sâmbătă, iar mesajul a fost acelaşi: familia trebuie ocrotită şi înconjurată de iubire.

"Noi astăzi ne-am adunat într-un gest de solidaritate, de protest şi de mărturie publică a credinţei noastre privind familia, în speranţa că demersul nostru public alături de altele din ţară şi din străinătate va contribui la unificarea tuturor familiilor despărţite", a spus preşedintele comunităţii penticostale orădene, Ioan Moldovan. Omologul său baptist, Petru Vidu, a spus că şi-ar fi dorit ca în piaţă să fie şi mai multă lume, asta chiar dacă puţine proteste din Oradea au reuşit să mobilizeze un aşa număr mare de oameni.

În cuvântarea sa, episcopul ortodox Sofronie Drincec a vorbit despre miracolul iubirii: "Am venit animaţi de credinţa tare în puterea lui Dumnezeu, înaripaţi de speranţa puternică anume că toate se vor rezolva favorabil, încălziţi de dragostea creştină, fierbinte, care pe toate le crede, pe toate le rabdă, pe toate le nădăjduieşte".

Episcopii catolici au pus accentul pe familie în cuvântările lor: episcopul romano-catolic László Böcskei a făcut o confesiune personală, precizând că a crescut într-o familie cu părinţi severi, dar iubitori, "unde noi, copiii, ne-am simţit în siguranţă", iar episcopul greco-catolic Virgil Bercea a vorbit despre botezul prin care trece fiecare creştin şi despre cum astfel creştinii devin o familie.

Bodog, apel la calm

Liderii administraţiei publice şi parlamentarii au avut şi ei discursuri pro-familie şi pentru păstrarea copiilor lângă părinţi. Singurul care a îndrăznit să vorbească şi despre un alt aspect al cazului Bodnariu, faptul că părinţilor le-au fost luaţi copiii pe motiv că fetele cele mari s-au plâns că li se aplică diverse corecţii fizice, a fost senatorul Florian Bodog.

Fără să spună că ţine partea familiei ori Barnevernet-ului, Bodog a vorbit doar despre protecţia copiilor. "Nimeni nu are dreptul să traumatizeze un copil, nici fizic, nici psihic. Este regretabil că într-un stat de drept, civilizat al Europei, legea este atât de dură, însă pentru copii poate că asigură mai multă protecţie decât în ţara noastră şi o spun cu mare durere în suflet", a spus Bodog.

Parlamentarul a prezentat şi cifre: 10.000 de copii români abuzaţi "în ultima perioadă" şi 2.300 dintre ei luaţi din familii. "Noi toţi care suntem aici, am fost martori direcţi sau indirecţi la unele traumatisme la care sunt supuşi copiii, eu niciodată nu le-am aprobat. Acesta este motivul pentru care trebuie să privim lucrurile cu foarte mare calm", a mai spus Bodog.

Discursurile au fost întrerupte doar de momente muzicale, iar alături de o fanfară, mulţimea a cântat Imnul României şi pe cel al Europei. La final, după două ore în care au ascultat răbdători discursurile, orădenii au dat drumul baloanelor colorate spre cer şi au pornit spre case.   

Soţii Marius şi Ruth Bodnariu, care locuiesc în Norvegia, au rămas fără cei cinci copii în noiembrie, după ce fetele cele mari din familie ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei. Între timp, un grup de senatori români au mers în Norvegia şi colaborează cu autorităţile norvegiene pentru rezolvarea acestei situaţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
27 Comentarii
ALTFEL
Pana la urma n-a fost chiar asa cum au declarat cei doi soti in prima faza ! Acum au mai detaliat : "La rândul său, Marius Bodnariu explică: A fost un conflict pe autobuz şi copiii au fost intervievaţi. Copiii au fost un pic intervievaţi dacă le-au spus părinţilor ce s-a întâmplat. Nu, că mi-e frică să nu ne certe. Dar de ce ti-e frica? Şi au inceput... au intrat acolo , au inceput să intre in detalii. Cum te ceartă, ce face cand se supăra?".Deci la inceput s-a acreditat ideea ca au fost luati din senin. Uite ca lucrurile au stat diferit. ( Textul citat cu ghilimele este din presa centrala )
Postat 31 Ianuarie 2016, 00:30 de TDS
@Magicianul
Noa, la așa argumente mă retrag... Decât oameni sinceri ca tine care nu vor să facă nimic și chiar nu fac nimic, mai bine niște ipocriți ca pocăiții care mai încearcă, din când în când, așa cum îi duce pe ei capul, să rezolve ceva. E o chestie de opțiune... dacă tot trăim, cică, în democrație. Și decât îndoctrinați ca tine cu nimicuri liberal-progresiste, mai bine cu pocăiții îndoctrinați cu chestii din Biblie. La ei măcar știu la ce să mă aștept. Cât despre liberal-progresiștii de astăzi, m-am lămurit deja cu Merkel...
Postat 30 Ianuarie 2016, 19:17 de Shogun
in numele copiilor/parintilor...
bisericile!!! :))))
Postat 29 Ianuarie 2016, 00:36 de ADINA
pt shogun...
Fac tot ce pot NUMAI pentru ai lor ,dragul meu Shogun... Ai fost aproape sincer cand ai afirmat ca pentru un musulman "probabil ca nu ar fi iesit"... Am spus "aproape sincer" ... Daca erai 100%sincer ai fi spus adevarul : "sigur nu ar fi iesit!"... Aici este uriasa ispcrizie de care vorbesc: "frati" nu ii considerati decat pe cei care va imbratiseaza religia... Copii nu exista si nu va misca dramele lor decat daca sunt copii de "frati"... Despre ce ar putea sa le citeasca copiilor seara iti spun ca pe langa "click" si alte asemenea exista o multime de reviste care ar putea releva adevaruri de care va temeti... Dar revistele acestea sunt mult ,mult mai periculoase pentru voi deoarece deschide mintea si te face sa-ti pui intrebari! "Crede si nu cerceta!" este deviza in care va cresteti copiii... Despre muzica nu are rost sa vorbim ... Daca Lady Gaga este pentru tine reprezentanta muzicii "necrestine" da-mi voie sa-ti spun ca esti demn de mila...pentru "intunericul" in care traiesti!In unul dintre mesaje afirmai ca ,vezi doamne,papii si reprezentantii "diabolici" ai bisericilor ar fi vinovati pt crimele de care aminteam! O ,nu draga Shogun! De vina sunt oamenii de rand pt ca ei au ucis ...Si sub sabia lor si in numele lui Dumnezeu au murit copii,femei ,batrani... Papii si reprezentantii bisericilor (preoti, predicatori ...etc) doar le "spala creierul" pentru a-I folosi cum cred de cuviinta... Asta se intampla si cu tine, da-mi voie sa-ti spun... Nu am sa inchei cu clasicul "Pace tie!" ci cu un indemn care chiar daca il poti interpreta ca avand o conotatie religioasa este totusi un indemn de buna credinta : "Treziti-va!" PS: inca nu am aflat macar un rau din lumea asta pe care l-au rezolvat "pocaitii" sau toti fanaticii religiosi...In schimb stiu de multe rele rezolvate de stiinta...
Postat 28 Ianuarie 2016, 08:59 de magicianul
@Magicianul
Dacă dumneata ai impresia că pocăiții pot rezolva toate relele de pe lume, te înșeli amarnic. Mă gândesc că îndoctrinații ăia de pocăiți, cum le zici domnia ta, au ieșit să protesteze în favoarea unuia dintre frații lor. Păi, știi ce? Bine au făcut. Ar fi ieșit pentru un musulman? Probabil că nu, dar simte-te liber să ieși dumneata. Stau și mă gândesc că pocăiții fac ce pot pentru ai lor ceea ce e admirabil - în loc să se mănânce între ei ca rumânii verzi... Îndoctrinați zici? De ce? Pentru că citesc Biblia cu copiii lor acasă? Pentru că-i învață cântece religioase? Păi, ce-ai vrea să citească cu ei seara - ziarul Click? Sau poate vreo revistă deochiată? Și ce să-i învețe să cânte? Melodii de-ale lui Lady Gaga? Și cum crești matale un copil neîndoctrinat? Pe copil îl îndoctrinezi oricum cu ceva și lăsându-l în pace tot îi bagi ceva în cap. Oricum, trăim într-o țară (relativ) liberă așa că e dreptul dumitale să zici ce zici. Dar e și al meu să spun ce am de spus. Cam atât.
Postat 27 Ianuarie 2016, 11:31 de Shogun
pt scortosul
Imi este si mie clar ,din ceea ce spui, cu cine am de-a face! Iti doresc succes pe calea mantuirii si sper sa prinzi un loc in raiul pe care il visezi!In privinta vantului sa nu-ti faci griji! Stiinta ma va invata cum sa ma protejez... Ciudat e faptul ca intr-o religie propovaduita ca si fiind a iubirii ,"patronul" ei ne transmite urmatoarele : "te iubesc daca faci cum iti spun eu, dar daca cutezi sa faci altfel te bag la cazanul cu smoala"...Asta da ,"iubire neconditionata" ! Ar fi multe,multe de spus dar sunt convins ca mi-as pierde timpul !
Postat 26 Ianuarie 2016, 07:50 de magicianul
@magicianul (vraciul, vrajitorul)
OK ! Te-ai definit destul de clar ca un ateu progresist , cat despre faptu ca esti sau nu un dobitoc eu nu ma-am pronuntat si nu pot spune acest lucru caci si tu esti creatia lui Dumnezeu indiferent daca accepti sau nu acest lucru. Acum ce te consideri tu te priveste dar nu imi rastalmaci vorbele caci eu nu am facut dobitoc pe nimeni, cu atat mai mult pe tine.In rest nu mi-ai raspuns la intrebari , ai venit cu genetalitati "comuniste" de genul "crede si nu cerceteaza". E problema ta ce si cum crezi, te priveste personal caci , nu-i asa, fiecare moare singur pe limba lui. Nu fa confuzii intre religie(pe care o gestioneaza oameni, omenesc) si credinta mantuitoare pe care o gestioneaza Cristos pentru fiecare ! Organizatiile de tip religios au fost conduse dealungul veacurilor de oameni care nu au avut nici cea mai mica legatura cu Dumnezeu, credinta mantuitoare. Ateismul, ura atee, invrajbirile, dezmatul au ucis cel putin tot atatia oameni ac si reprezentantii papilor si altor oameni interpusi in fata lui Dumnezeu dar sulujitori satanici ! Adevarul e , cam te bate vantu de colo colo !
Postat 25 Ianuarie 2016, 19:38 de scortosul
raspuns la o intrebare
Credinta mea este ca fanatismul religios a fost sursa majoritatii relelor pe acest pamant... Un "vrajitor" ca si Giordano Bruno a fost ars pe rug pentru ca nu a acceptat dogmele bisericesti...Ca a indraznit sa vada lumea cu alti ochi decat Biserica! Inchizitia ,cruciadele crestine, conchischadorii,majoritatea razboaielor sunt "realizari" religioase...Sunt un crestin care accepta limitele cunoasterii umane, accepta ca stiinta inca nu a oferit raspunsuri la intrebari fundamentale dar care nu crede ca "lumea a fost facuta in 7 zile" , care nu crede ca dupa moarte mai poti invia sau ca exista o "judecata de apoi" unde cineva care are pretentia ca ne iubeste ne va pedepsi ca nu am cautat sa traim viata cum ne spune preotul sau predicatorul. Cunosc parerea unor "crestini" despre "dobitoace" si vreau sa-ti spun doar atat:dragostea si sentimentele nu sunt apanajul omului asa cum sunt(eti) invatati! Este destul sa te uiti in jur,cu mintea deschisa , si imi vei da dreptate... Si da ,consider ca omul este un minunatat reazultat a unui proces de evolutie dintr-o "maimuta"... Si nu mi-e rusine de asta !Cu riscul de a ma considera unii ca tine un "dobitoc"...
Postat 25 Ianuarie 2016, 18:41 de magicianul
@magicianul(vraciul, vrajitorul)
As vrea sa cunosc si eu un "INDOBITOCIT" de copil asa cum il numeste magicianul(vraciul, vrajitorul) ! Sunt curios cum arata un "indobitocit" si sa-l pot compara cu un liber cugetator ! A creste copii in cunoastere de Dumnezeu inseamna "indobitocire" ? Tocmai cunoastrea de Dumnezeu ne ridica deasupra dobitoacelor. Dobitoci sunt cei ce se cred maimute, nu? Maimuta este si ea un dobitoc salbatic. @magicianule nu doresti sa ne impartasesti din experienta, cunoasterea ta ???? Sa stim si noi ce cunosti , cum ti-a fost impusa ..... ce ti-a fost impus. Nu s-a cerut respectarea familiei crestine ; s-a cerut respectarea familiei indiferent de orientarea religioasa. Care este "exact" parerea "fratilor" despre toti cei care nu le imbratiseaza credinta? Sune-ne sa stim si noi ! Ma bucur ca esti un om bun, sper ca si cei ce te cunosc au aceiasi parere despre tine . O rugaminte ne (imi) spui si mie in ce crezi, care este credinta ta ?
Postat 25 Ianuarie 2016, 16:25 de scortosul
un nedesavarsit..
Stimabile Shogun... Iti vorbeste un "exemplar" care are familie, copil,si care tine la familia lui! Daca consideri ca nu merit atentie nu mi-o acorda! "Fratii", pe care ii preaslavesti ,nu valorizeaza mai mult familia decat o fac eu si toti oamenii normali... Decat daca tu consideri ca "indobitocirea fortata" pe care o practica cu odraslele lor e un semn de dragoste care ii ridica deasupra muritorilor de rand...Cunosc, din propria experienta ,ce insemna "libertatea" de gandire pe care o cunosc copiii lor... Sa fie fericiti cu alegerea pe care o fac! Iti spun doar atat: copiii nu-si traiesc viata lor! Traiesc o viata care LE ESTE IMPUSA si singura lor menire este sa ingroase randurile "ostii Domnului"...Te mai intreb ceva? Daca era o familie musulmana mai se organiza vreun miting? Sau aia nu sunt tot copii? Crede-ma ca stiu exact care este parerea "fratilor" despre toti cei care nu le imbratiseaza credinta! Si da-mi voie sa-ti spun ca pentru o cunosc ma consider de 1000 de ori un om mai bun decat orice "batic" care merge duminica de duminica la "intrunire"...
Postat 25 Ianuarie 2016, 12:11 de magicianul
Mă tot minunez...
Unele exemplare de pe acest forum chiar nu merită atenție. E democrația și, din păcate, toți nedesăvârșiții - ca să nu spun altfel - au acces la internet care, din câte se pare, a devenit portavocea tuturor neaveniților. În fine... Cei care vor să lupte pentru alte cauze, câinii comunitari, copiii străzii etc n-au decât s-o facă; nu de alta, dar nu-i oprește nimeni. Pocăiții sau neoprotestanții cum li se zice pe forumuri măcar știu una și bună: țin la familie și, acum, în mod special, la familia Bodnariu. Bravo lor! Celor care încă mai cred că Barnevernet a făcut o treabă bună luând cinci copii de lângă părinții lor, chiar n-am ce le zice... Adică am, dar mă abțin.
Postat 25 Ianuarie 2016, 08:38 de Shogun
magic face
Eu nu te-am facut maimuta n- ai inteles inteligentule poate esti vreun geniu ceva un pui de Eminescu cocalar ceva de genu stra stra nepot de maimuta sa inteleg si sigur daca nu mai ai argumente incep jignirile agresiunile ( toleranta nu) nivelul meu nu ai tu de unde sa il cunosti tu poti sa dai cu presupusu la fel ca si invatatorea norvegiana de fapt nu ai inteles nimic din toata treaba asta apropo de nivel iti pierzi timpul pe aici degeaba da nu intelegi nimic nu stii ce vrei ce spui faci pe marele aparator al celor nepastuiti dar in final iti dai arama pe fata la ba ru le .
Postat 24 Ianuarie 2016, 14:56 de sss
pt SSS
Oricine a avut macar nota 5 la limba romana isi da seama care iti este nivelul "intelectual"... Nu am sa ma obosesc sa raspund unui "geniu" ca tine... Intre nivelul tau si al unei maimute este o diferenta...Dar nu cea pe care o crezi tu! Maimuta isi foloseste mult mai mult creierul decat o faci tu! Las ca gandeste pastorul in locul tau...
Postat 24 Ianuarie 2016, 14:05 de magicianul
toleranti cu cine? cu prostia? nu asta nu
Magicianule cine te opreste pe tine sa faci binele copiilor de pe strada sarmanilor neajutoratilor etc tocmai despre asta e vorba solidaritate fata de semeni tai fie ei romani unguri vietamezi pocaiti ortodoxi hindusi ce vrei tu legat de stiinta nu o contrazice nimenea nu o combate nimenea Dumnezeu nu ne cere sa fim orbi prosti intoleranti dar nu toleranti cu homalai casatorii gay si alte magarii si nebunia incepe acolo unde credinta e igonarata si combatuta cu stiinta si cu omul maimuta stiinta nu trebuie ignorata din contra da sunt lucruri separate total separate tocmai asta nu intelegi tu si se pare ca asta nu intelege nici marea democratie norvegiana nu reuseste sa faca diferenta dintre ala cu akm si turban in cap ( care striga allahu akbar si se detoneaza) si bunatatea la care ne indeamna adevaratul Dumnezeu toleranta da nu cu toti nebuni cu tot respectul . Asa i sa parut unei invatatoare ca copii sunt indoctrinati si gata motiv sa luam copii da dovezi probe justificari ect pauza democratie nu sau poate?.
Postat 24 Ianuarie 2016, 13:25 de sss
pt SSS
"SSS" esti un "model" al lumii "tolerante" pe care o propovaduiesc "fratii"! Oricine nu iti impartaseste ideile "luminoase" este nebun... Cred ca nebunia incepe acolo unde stiinta e ignorata,ascunsa si combatuta cu argumente "divine"... "Felicitari" pentru postari"...
Postat 24 Ianuarie 2016, 12:42 de magicianul
supradoza
Sau terminat argumentele si ai inceput cu jignirile se spune ca atunci cand cineva este vinovat de ceva il acuza pe celalalt de exact lucrurile de care este el vinovat deci te recunosti in comentariu ti- ai facut o aut- o caracterizare bravo ma deci te - am prins fiar al naibi ne scrii din curte spitalui probabil nu ti - ai luat inca doza te intelegem esti fustrat rau da las ca trece inca una in vena si gata euforie extaz.
Postat 24 Ianuarie 2016, 11:42 de sss
rusinos...
Ma cutremur cand vad atata ipocrizie... Sunt atatia copii in jurul nostru care au nevoie de ajutor si pe langa majoritatea trecem nepasatori...Copii care sunt batuti,parasiti,infometati... Copii care traiesc intr-o saracie lucie ... Intreb : cati dintre onorabilii participanti au daruit acestor nenorociti o farfurie de mancare, o haina ,o zi in caldura familiei lor? Tot ceea ce s-a organizat acolo a fost doar o miscare organizata de un anumit cult pentru ca cei in cauza erai "de-ai lor"...Restul bisericilor nu au vrut sa scape ocazia de a-si face imagine... Mi-ar fi rusine sa particip la asa ceva si sa trec nepasator pe langa atatea suflete care plang in fiecare secunda a vietii lor
Postat 24 Ianuarie 2016, 09:56 de magicianul
De ce nu ati anuntat inainte?
Trebuia anuntat in presa inainte, venea mai multa lume, sau organizatorii nu "platit" nimic pentru ziar?
Postat 24 Ianuarie 2016, 09:01 de vasyion
COMPARATII
@sss : N-am facut comparatii intre copii si caini ! Cum sa fac asa ceva ? Am comparat doua situatii in care protagonisti sunt NEO PROTESTANTI ! In cazul familiei Bodnariu este de vina BARNVERNET ! In cazul medicului din Oradea / ucigas de vietati / sunt de vina....chiar , cine ? Oricum nu e de vina NEO PROTESTANTUL ! Deci sper ca acum ai priceput ca am COMPARAT situatii iar nu copii cu animale !
Postat 24 Ianuarie 2016, 07:52 de TDS
zbor deasupra unui cuib de cuci
@sss Tu ti-ai luat tratamentul baiete sau inca nici nu ai vazut un doctor? Cat de varza poate sa iti fie creierul ala, e plin de scurt-circuite. Nu cred ca vreun medicament sau vreo rugaciune te mai poate salva. Oameni buni, daca cineva recunoaste acest bolnav mintal va rog sa sunati la spitalul de pe deal sa vina sa il ia. Mai are loc in curte la povesti.
Postat 24 Ianuarie 2016, 03:44 de outernational
ghiveci
Medicul ucigas de caini sau taranul ucigasi de porci la craciun comparam copii cu caini bravo ma protestanti ne protestanti nu te-a chemat nimenea la dat sfaturi la tras concluzii la aratat cu degetul la condamnat etc te-a chemat la solidaritate daca nu vrei sa fii solidar treaba ta nu te condamna nimenea faci ce faci si ajungi tot acolo ca si catelul apropo de caini te invarti in jurul cozi la fel ca bodog ca nu degeaba esti tsd dist bine nu ca ceilalti sunt mai buni departe gandul totusi copari copii cu caini prietene puneti neurononi la lucru ca altfel mor ce lege a incalcat care lege cunosti constitutia norvegiana sau comparam rosul cu galbenul cu albastrul sau poate verdele daca tace- ai filozof ramaneai .
Postat 23 Ianuarie 2016, 23:48 de sss
GO...
Familia Bodnariu a GRESIT ! Dar mai ales a incalcat legislatia norvegiana ( chit ca noua ni se pare ceva bizar ! ) . Tot protestul a fost unul de natura NEO PROTESTANTA la care au pus botul celelalte confesiuni ! De ce nu s-a iesit in piata intru condamnarea medicului ucigas de caini ? Va spun eu ! Pentru ca e NEO ! Dar de ce se agita atat Coana Florica ? Simte cumva ca nu mai prinde un loc eligibil pe listele PNL - PDL ? Coana Floare , nu ti - a fost bine cu USL - ul ! Acu' spala - te pe cap cu PORTOCALELE !!!! Daca Coanele Flori si Luci vor figura pe liste NU MA DUC LA VOT ! Chit ca oricum nu mi - ar trece prin cap sa le votez ! Go , BARNEVERNET !
Postat 23 Ianuarie 2016, 22:51 de TDS
pernandez
Se vede ca mata nu ti- a dat nici o palma la fundulet era ocupata probabil cu alceva tigara alcool tras pe nas sau posibil centura de biserica Dumnezeu ce sa mai indoctrinare zici violenta da probabil asta era in colevtiv si apoi plangea- ti ca ati ars ca sobolani danduva singuri foc vreti senzatii biserica mai putin Dumnezeu deloc ca e indoctrinare biblia e indoctrinare restu alcool prafuri rock nu e indoctrinare violenta si in final probabil homalai si legume de spitalu 6 la fel ca si outernational inspirati adanc ( din punga desigur) respirati!
Postat 23 Ianuarie 2016, 22:42 de sss
bravo romanilor
Felicitari tuturor sustinatorilor unei cauze care are la baza violenta fizica a parintilor impotriva propriilor copii. Romanii nu se dezic niciodata. Prostia si lipsa de educatie a turmelor a facut posibil acest protest. In 26 de ani de nedreptate si umilinta la care a fost supusa toata populatia tarii printre care si copii si batrani fara viitor nu s-a sinchisit nimeni, niciodata, sa faca apel la vreo forma pe protest. Nici macar biserica ortodoxa sau de care o fi ea, mult iubita in aceste momente in care retardatii ii urmeaza imboldurile. Spuneti DA VIOLENTEI SI INDOCTRINARII RELIGIOASE, boilor!
Postat 23 Ianuarie 2016, 22:09 de outernational
am fost si eu !
Parerea mea despre manifestatie : 1- oragnizare = discutabila spre proasta. Am sta in fata statuii lui M.V. si nu am auzit decat 5 din vorbitori, restul ZERO ! 2- mobilizare = dezastru ; pocaitii se lauda cam cu 10000 in Oradea , ortodocsii cam cu 100000, celelelte culte cam 50000 si participare circa 2000 (8%) DEZASTRU !!!!!! 3- oradenii indifferent de nationalitate/cult religios,.... nu s-au dezmintit in indolenta fata de problemele majore ale umanitatii !!! Au venit (unii cu intarziere) au dat cu ochii si au plecat !!!! Cineva (nu el) trebuie sa-i resolve problemele, cineva statu(adica nimeni), sefu, primaru, secretaru,...cineva , el nu are timp !!!! 4- Vorbitori : am auzit doar 5, 4 au avut ceva de spus si au spus o(Chereches, Negrut, Moldovan, Vidu), 1 s-a rugat(Faur), sa fie auziti ei si mesajul lor; ceilalti, restul nu s-au auzit , parca aveau mamaliga in gura sau erau sub influenta prefurilor de tras pe nas. Singurii cei 4 au vorbit ca la o manifestatie raspicat, hotarat, credidibil cu continut ( nu pot sa nu-l remarc pe vicele de la primarie care a vorbit desi nu a avut nimic la subiect doar s-a laudat cu primaria si ca ne asteapta la cafele in piata.... ce poti sa astepti de la o asemenea nulitate, nimic; si ma gandesc ca Bolojan il sprijina intens pe la spate ... de ce oare ?) Si pentru ca nu s-au auzit cei ce aveau mamaliga in gura si prafuri in sange (care au vorbit la inceput) multa lume aflata in spate a parasite adunarea cu mult uinainte de final, inainte de vorbirea celor 4 care au venit cu un scop ! Deci pentru mesaj, atitudine FELICITARI celor 4 ( Chereches, Negrut, Moldovan, Vidu), restul .... rest, umplutura fara valoare !
Postat 23 Ianuarie 2016, 21:18 de scortosul
protest pentru Universitate !
Cred ca ar fi un moment oportun si pentru un protest studentesc si in acelasi timp unul civic. Universitatea trebuie salvata din mana coruptilor, celor care au esuat (confirmati dupa 1 mandat) si celor (demagogilor) care reprezinta un potential pericol pentru alegerile care urmeaza. Din pacate, chiar si cei cu oarece initiativa sunt inspaimantati de un eventual "cutremur" ce le-ar periclita status-quo-ul. Asa ca prefera sa se planga prietenilor, sau sa scrie in Dreapta si-n Stanga despre situatie, asteptand un salvator providential, sau mai rau, o minune !
Postat 23 Ianuarie 2016, 17:25 de parker
Un exemplu bun
Eu cred ca acesta este un protest de exemplu, nu cu batai, strigaturi cu injuraturi, vandalizari si celalte... Sunt momente in care oamenii trebuie sa isi exprima parerea si in acest fel. Doamne ajuta!
Postat 23 Ianuarie 2016, 16:30 de FulcrumB
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7317 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON