URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Aprilie 2014, 10:18

Deşeurile orădenilor vor fi adunate şi de 1 Mai

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ziua Muncii sărbătorită prin muncă. Aşa vor face parte din muncitorii operatorului licenţiat de salubritate din Oradea, RER Ecologic Service.

Conform conducerii companiei, de 1 Mai se vor ridica deşeurile conform graficelor obişnuite, astfel că toate pubelele programate să fie golite vor fi golite. Orădenii pot consulta graficele de colectare a deşeurilor şi zilele în care utilajele de la salubritate ajung pe fiecare stradă în parte pe site-ul www.reroradea.ro.

Tot cu program normal vor lucra şi muncitorii secţiei Salubritate stradală, care vor asigura curăţenia oraşului, inclusiv în zonele unde vor avea loc manifestări publice.

Nu vor fi deschise, însă, ghişeele de relaţii cu publicul. Orarul de funcţionare al acestora va reveni la normal începând de vineri, 2 mai.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
fwfnf
interesant pe usa scrie ca 1 si 2 mai nu is deschise chisele care is relatie cu publicu dar pe net scrie ca is deschise care e adevarul
Postat 30 Aprilie 2014, 13:57 de jkjdfwkfj
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON