URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
28 Mai 2011, 16:02

Emil Boc a venit la Felix să-şi prezinte "decalogul" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Emil Boc a prezentat prefecţilor reuniţi sâmbătă în Băile Felix cele 10 priorităţi ale Guvernului pe termen scurt, mediu şi lung. 

Greaua moştenire: investiţiile

În ordinea prezentării, prima prioritate a Guvernului este "prioritizarea investiţiilor multianuale ale statului" în condiţiile în care Guvernul Tăriceanu " a lăsat nefinalizate peste 40.000 de obiective de investiţii".

"Nu pot fi toate finalizate dintr-o dată. Fiecare a început investiţii fără să le finalizeze, dar această politică este păguboasă. În primul rând, trebuie să le finalizăm pe cele care sunt necesare, dar aceasta nu se poate decât în parteneriat cu administraţiile locale", a spus Boc, susţinând că 90 la sută dintre aceste obiective de investiţii sunt de importanţă locală, iar acest aspect trebuie avut în vedere atunci când se vor decide sumele alocate de la Guvern pentru bugetele locale.

ABC - Asfalt, Bec, Canalizare

Premierul a spus că a doua prioritate a Guvernului este implementarea Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, afirmând că este vorba despre "abecedarul" dezvoltării comunităţilor din mediul rural. "Abecedar înseamnă asfalt, bec, canalizare", a spus Boc.

El a amintit că este vorba despre programul în baza căruia se reabilitează 10.000 kilometri de drumuri din toate judeţele ţării şi se stimulează realizarea alimentărilor cu apă, obiectiv pentru care Guvernul a alocat peste 700 milioane de euro pentru 600 de localităţi.

Vigilenţă maximă

În ceea ce priveşte a treia prioritate a Guvernului , Boc a spus că aceasta este absorbţia de fonduri europene, obiectiv pentru care a cerut prefecţilor să dea dovadă de "vigilenţă maximă" asupra corectitudinii licitaţiilor pentru lucrările cu finanţare europeană, mai ales la nivel local, pentru că orice neregulă ar putea pericilita absorbţia de fonduri europene la nivelul întregii ţări.

"V-aş ruga să vegheaţi, oameni buni, asupra acestui aspect. Banii europeni sunt bani publici şi orice licitaţie trucată la nivel local pune în pericol absorbţia la nivelul întregii ţări, pentru că suntem monitorizaţi aici de Curtea de Conturi şi de Uniunea Europeană. Vigilenţă maximă deci pe ceea ce înseamnă licitaţii pe bani europeni", a spus Boc, cerându-le prefecţilor să colaboreze cu alte instituţii ale statului, precum Agenţia Naţională pentru Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice.

Dă-i cu Rabla

Premierul a spus, de asemenea, că o altă prioritate a Guvernului este rezolvarea problemei arieratelor, care "a reprezentant şi reprezintă o povară pe care Executivul a trebuit să şi-o asume", adăugând că o parte importantă a datoriilor pe care statul le avea faţă de firmele care executau lucrări publice a fost deja plătită, fără a menţiona însă suma.

Boc a spus că a cincea prioritatea a Guvernului este restructurarea companiilor de stat "care timp de 20 de ani au fost raiul pe pământ". În acest context, premierul a spuscă Guvernul va trece la privatizarea managementului companiilor de stat "la care trebuie să aibă acces atât actorii din afară, cât şi cei din ţară". El a adăugat că statul îşi va vinde pachetele minoritare de acţiuni deţinute la companii precum Transgaz, Romgaz şi Electrica.

Boc a afirmat că Guvernul va relansa programele Rabla şi Prima casă, va implementa proiectele privind parteneriatale publice private şi Programul tinerilor debutanţi în afaceri.

Continuă reforma în sănătate

Totodată, premierul a spus că va continua şi reforma sistemului de sănătate. "Desfiinţarea unor spitale a fost făcută pentru a ne asigura că cele care rămân au resurse pentru a-şi desfăşura activitatea, pentru că multe au fost doar centre de triere a bolnavilor. Lucrurile sunt în plină desfăşurare în momentul de faţă, iar reforma în domeniul sănătăţii nu va fi încheiată până nu se va implementa pachetul minimal de servicii garantate pentru asiguraţi", a spus Boc referindu-se la reformele deja începute în domeniul sănătăţii.

Boc a adăugat că, în prezent, se lucrează pentru introducerea cardului naţional de sănătate, a mecanismului de coplată şi pentru creşterea gradului de control în prescripţia medicamentelor.

Totodată, premierul a spus că a crescut şi baza de colectarea a contribuţiilor pentru fondul asigurărilor de sănătate, prin impunerea pensiilor de la nivelul de 740 de lei.

Tăriceanu ne-a băgat în şanţ

Boc a afirmat că o altă prioritate a Guvernului o reprezintă reforma administrativă şi reorganizarea administrativ-teritorială, aceasta din urmă "absolut obligatorie" dacă România vrea să ia şi pe viitor fonduri europene.

Pe parcursul întregii prezentări, premierul a criticat în special guvernarea Tăriceanu, despre care a spus că "a dus ţara în şanţ" şi le-a spus prefecţilor că trebuie să popularizeze priorităţile Guvernului pentru a bloca ascensiunea urmaşilor acestei guvernări. "Dacă îi lăsăm să facă ceea ce ştiu să facă, vor aduce România din nou în criză şi în recesiune, pentru că ei nu ştiu decât să facă promisiuni populiste, chiar super populiste", a spus Boc.

Premierul a mai declarat că dacă Guvernul său ar fi continuat politica începută de Guvernul Tăriceanu, România ar fi ajuns la un deficit de -14 la sută, ceea ce ar fi însemnat "faliment şi colaps economic". Boc a spus că şi-a început guvernarea în 2008 având trei adversari majori, şi anume criza economică cea mai severă din ultimii 60 de ani, un defici bugetar de 4,8 la sută şi un stat nereformat din cauza deciziilor iresponsabile ale Guvernului Tăriceanu, care "a angajat chelutieli sociale pe datorie fără nicio acoperire".

La şedinţa Asociaţiilor Prefecţilor şi Subprefecţilor din România au participat prefecţii şi subprefecţii din întreaga ţară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
boc cat un f.oc
boc si leprele udemeriste!
Postat 29 Mai 2011, 20:03 de Anca
M.A.F.I.A.
Uitati-va la ei! Ce figuri au! Unu si unu!
Postat 29 Mai 2011, 16:48 de fox
Trezirea la realitate!
Boc, expresia vie a prostiei si slugarniciei ridicata la rang guvernamental. Din aceiasi categorie: Igas, Funeriu, Ialomiteanu, Blejnar etc. Sa ne fie de bine, iar la anul sa ne uitam unde punem stampila nu la continutul plicului introdus in buzunarul alegatorului de reprezentantii ciumei portocalii!
Postat 29 Mai 2011, 11:28 de safe
Boii si vitelul, fabula portocalei
IAR TU PITIGOI DE CLUJ NE-AI ARUNCAT IN PRAPASTIE! Mai ramane sa incerci sa ne convingi ca e mai bine in prapastie decat in groapa! Sau ca prapastia e mai mica decat groapa!
Postat 29 Mai 2011, 00:37 de Noi
au scos trantori din stup
ce sa le faci mai mult nu pot decat sa se dezmierde cu deplasari inutile, exista VIDEO CONFERINTA vai de capul lor DEMNITARI la coada vacii poate! cata importanta isi dau dar totul e imagine politica pe banii nostri, din pacate in rest nulitati sa nu zic direct RAHAT nici ploaia nu i mai curata PUUUUT la cat au furat si mai vor sa fure.Nu conteaza ce zici: {DL, PSD, UDMR put le mucegaiesc banii publici in avere:)) deci lasati urme nu gluma
Postat 28 Mai 2011, 23:18 de SOS
Licitatii PDListe
Pai bre Boc, tocmai la Felix ai venit tu sa le spui despre licitatii pe fonduri europene ? Ai nimerit ca orbul balta cu peste, pentru ca tocmai la Oradea a avut loc o licitatie pentru managementul proiectului cu apa de peste 100 milioane euroi. Partea de management a fost cistigata de pe locul 3 de o firma de la capitala, in spatele careia stau fosti, prezenti si/sau viitori ministri PDL. Firma nu are nici in clin nici in mineca cu apa si canalul, dar daca s-a dispus de la Bucuresti ca asta trebuie sa cistige, micul Bolojan s-a executat, ca doar era rugamintea bunului sau prieten plecat de pe meleaguri natale sa cistige capitala.
Postat 28 Mai 2011, 18:22 de Star
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6264 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON