Magistraţii Curţii de Apel Oradea au judecat, joi, recursul formulat de procurorii orădeni împotriva deciziei Tribunalului Bihor, de a respinge cererea de arestare a sportivului Valentin Radu, dându-i câştig de cauză sportivului.
Păreri de rău
În timpul dezbaterilor, sportivul a refuzat să facă declaraţii, susţinând că le menţine pe cele date în timpul audierilor care s-au efectuat în cursul săptămânii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, când a recunoscut că şi-a lovit victima.
"Îmi menţin declaraţiile şi nu doresc să mai fac alte precizări. Îmi pare rău că m-am aflat în acel moment acolo. Nu trebuia să fiu acolo. Îmi pare rău că l-am lovit", a precizat Valentin Radu.
Avocaţii săi, Claudia Ţînţaş şi Victor Bălăşoiu, au cerut respingerea recursului formulat de procurori, aducând ca argumente în favoarea sportivului faptul că acesta nu s-a sustras urmăririi penale, şi-a recunoscut şi regretă cele întâmplate.
Pledoarii pentru sportiv
Avocatul Bălăşoiu a susţinut că Valentin Radu nu a putut provoca leziunile care au pus viaţa tânărului orădean în pericol, deoarece l-a lovit "o singură dată cu piciorul" şi doar în "zona coapselor", contrar acuzaţiilor aduse de procurori care susţin că victima a fost folosită drept "sac de box" de Radu şi colegul său din lotul naţional de judo, Daniel Brata, anchetat şi el în dosar tot pentru tentativă de omor calificat.
"Incidentul pentru care este cercetat este regretabil. Însă nu există probe clare în susţinerea acuzaţiilor care i se aduc lui Valentin Radu. În declaraţiile date în faţa procurorilor, clientul meu a declarat că a lovit o singură dată şi doar pentru că a fost provocat. Oricum, ancheta va demonstra acest lucru, iar până la finalizarea cercetărilor, considerăm că există măsuri alternative care se pot lua împotriva lui. Acest tânăr a demonstrat că nu reprezintă pericol pentru ordinea publică. Este un sportiv care a adus medalii de aur României în competiţii, medalii care nu puteau fi obţinute dacă nu ar fi dat dovadă de un comportament raţional şi corect de-a lungul timpului, fiind declarat inclusiv cetăţean de onoare a localităţii Râmnicu Sărat, unde domiciliază", a explicat judecătorilor şi colega acestuia, avocata Claudia Ţînţaş.
Cercetat în libertate
Procurorii au susţinut, în replică, că cei doi sportivi au comis fapta cu o violenţă ieşită din comun, provocându-i victimei leziuni extrem de grave care i-au pus acestuia viaţa în pericol. "Acuzaţiile sunt grave, de tentativă de omor calificat şi considerăm că lăsarea în libertate a inculpatului ar constitui pericol pentru ordinea publică. Ca atare, solicităm admiterea cererii de arestare, aşa cum a fost ea formulată", a declarat procuroarea Viorica Diniţă.
În final, judecătorii au respins, însă, solicitarea Parchetului şi au menţinut soluţia Tribunalului Bihor. Decizia Curţii de Apel Oradea este definitivă.
Tribunalul Bihor dispusese, luni, anchetarea lui Valentin Radu în libertate, sportivul având doar interdicţia de a părăsi localitatea pentru 30 de zile, dar şi de a intra în vreun local public până la expirarea perioadei.
Judoka este anchetat, împreună cu un alt sportiv, Daniel Brata pentru tentativă de omor calificat după ce, în luna iunie, au agresat un tânăr orădean în clubul Escape.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.