Guvernul a iniţiat săptămâna aceasta modificarea Legii 101/2006 privind salubrizarea, dar păstrează reglementările aberante. Aceasta este concluzia trasă de către deputatul Cseke Attila şi explicată joi, într-o conferinţă de presă care a avut doar această temă.
"Profitând că se doreşte actualizarea legii, am propus ca administraţiile locale să aibă posibilitatea de a alege modul de tarifare pentru colectarea deşeurilor, fie prin păstrarea actualului sistem, în care se plăteşte pe numărul de persoane dintr-o gospodărie sau asociaţie de proprietari, fie prin instituirea plăţii pe cantitatea de deşeuri. În prezent, indiferent că produci un kilogram sau 50 de kilograme de gunoi, plăteşti la fel, iar un cetăţean poate plăti la fel de puţin ca o familie", a explicat deputatul Cseke motivul pentru care doreşte ca viitoarea formă a legii să permită administraţiilor locale ce sistem de tarifare stabilesc într-o anume localitate.
"Nu ştiu de ce, din ce şi ale cui interese, dar propunerea mea a fost respinsă, deşi în 90% din ţările Uniunii Europene se practică sistemul pay-as-you-throw"(n.r. - plăteşti cât arunci). Doar la noi şi în Bulgaria se mai plăteşte pauşal", a spus deputatul Cseke.
El a povestit că în alte ţări europene, acest sistem se practică foarte simplu, fără mari investiţii: "La Bruxelles, am văzut chiar săptămâna trecută, cetăţenii cumpără nişte saci de plastic de la firma de salubrizare, inscripţionaţi anume, şi doar în aceştia pot pune gunoiul. În alte ţări europene, cumperi un container şi stabileşti prin contract cu operatorul de salubritate cât de frecvent să fie golit, în funcţie de cantitatea de deşeuri pe care o arunci".
Pe de altă parte, Cseke a amintit avertismentul comisarului european pe probleme de mediu, polonezul Janez Potocnik, care a vizitat România la finele anului trecut, observând că "românii aruncă la groapa de gunoi miliarde de euro în fiecare an", legând acest detaliu de zădărnicia eforturilor unor administraţii locale de a încuraja colectarea selectivă a deşeurilor, în vederea revalorificării celor reciclabile.
"Am dat exemplul Oradiei, care încearcă să realizeze o colectare selectivă cât mai eficientă, dar eforturile sunt împiedicate de existenţa tarifului pe persoană, astfel încât oamenii nu sunt încurajaţi prin preţuri să fie mai atenţi la ceea ce aruncă", a explicat Cseke.
Deputatul UDMR a afirmat că dintre toţi membrii Comisiei de Administraţie publică a Camerei, doar liberalul Victor Paul Dobre l-au susţinut, ceilalţi opunându-se pe motiv că Guvernul "nu e de acord", iar poziţia Ministerului Mediului şi a ANRSC (Autoritatea Naţională pentru Reglementarea Serviciilor publice Comunitare) este că "încă societatea nu e pregătită pentru modificarea sistemului".
"Nu înţeleg de ce dacă pentru gaz şi apă plăteşti cât consumi nu poţi face acelaşi lucru şi în privinţa deşeurilor, şi nu înţeleg de ce Guvernul nu lasă administraţiile locale să decidă ce sistem să aplice. Şi în urmă cu mai mulţi ani se spunea că nu se poate contoriza consumul de apă, dar uite că se poate", a încheiat Cseke, adăugând că dacă nici în plenul Camerei propunerea sa nu va fi adoptată, atunci va formula în nume propriu o propunere de amendare a Legii salubrizării.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.