URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 Mai 2012, 15:39

Cseke Attila: Bolojan preia idei din campania mea (FOTO)

Cseke Attila: Bolojan preia idei din campania mea (FOTO) După aproape 24 de activităţi de campanie, Cseke a urcat azi dimineaţă la ora 6 să vadă răsăritul de la Ciuperca (fotografii oficiale)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cseke Attila şi-a încheiat joi dimineaţă "turul de forţă" în cadrul căruia timp de 24 de ore s-a promovat şi a vizitat mai multe zone ale oraşului, vrând să afle problemele orădenilor.

Ideile cui?

În cadrul conferinţei de presă de la finalul campaniei-maraton, candidatul UDMR, care a luat prânzul cu vârsticii de la căminul Sfântul Martin, a declarat că municipalitatea nu administrează niciun cămin de bătrâni.

"Primăria nu are în subordine niciun cămin de bătrâni. Asta ar trebui să ne dea de gândit, fiindcă lucrul acesta arată măsura preocupării faţă de comunitate. Cred că trebuie să avem grijă mai mare de persoanele vârstnice", a declarat Cseke Attila, susţinând înfiinţarea unui cămin din fondurile municipalităţii.

Cseke Attila a fost informat de unul dintre ziarişti că primarul Ilie Bolojan a făcut aceeaşi promisiune pentru următorul mandat, miercuri, într-o conferinţă de presă la USL. "Despre acest proiect cu cămine de bătrâni în care să se implice şi Primăria nu vorbesc pentru prima oară. Este în programul meu. Nu este singurul subiect care se preia de la noi. Mai sunt şi altele, cred că le-aţi identificat", a spus Cseke Attila, sugerând astfel că Ilie Bolojan îi "fură" din ideile de campanie.

De altfel, luni, la startul maratonului, Cseke a spus acelaşi lucru despre accentul pe care Bolojan l-a pus pe organizarea de festivaluri culturale în oraş, una dintre promisiunile pe care mizează şi candidatul UDMR. "Ilie Bolojan preia idei de la mine. Abordează subiecte pe care în timpul mandatului nu le-a abordat, spre exemplu cultura. Acuma s-a spus că trebuie organizate festivaluri, dar în patru ani de ce nu s-au organizat?", a zis Cseke.

Răsărit cu cântec

În timpul campaniei-maraton, fostul ministru a vizitat pieţele Rogerius, Ioşia şi Piaţa Mare, la cea din urmă dând o mână de ajutor comercianţilor la descărcarea mărfii. De asemenea, Cseke a participat la dezvelirea unei plăcuţe pe o clădire monument din strada Vasile Alecandri, a participat la emisiunea "Alege Digi 24" transmisă live din Parcarea Independenţei şi a mers la lipit de afişe electorale, fapt despre care spune că i-a adus amintiri plăcute.

În timpul nopţii, el a vizitat Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, despre care spune că este supraaglomerată şi propune înfiinţarea unui centru de permanenţă cu medici de familie care să preia cazurile mai uşoare, dar şi Ambulanţa, despre care spune că are nevoie imediată de un sediu.

Tot noaptea, Cseke s-a plimbat cu taxiul prin oraş, precizând că şoferii i-au confirmat că turbogiraţia creează ambuteiaje la ore de vârf, şi a vizitat Gara, de care a rămas dezamăgit, căci "strică imaginea oraşului", fiind un refugiu pentru oameni ai străzii.

Candidatul UDMR a fost şi la o brutărie, de unde a aflat că nu mai sunt şcoli profesionale care să-i pregătească pe tineri pentru acestă meserie, iar de la ora 4.30 a luat primul tramvai care a plecat în oraş.

Deşi obosit, Cseke s-a revigorat la Ciuperca, unde a privit răsăritul. "A fost mai greu fiindcă erau nori, dar am auzit un cocoş cântând şi mi-am adus aminte de vacanţele la ţară din copilărie", a spus UDMR-istul. Maratonul s-a încheiat cu jogging. Politicianul a alergat alături de mai mulţi tineri pe malul Crişului, de la Podul Dacia până la Podul Decebal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
36 Comentarii
diferente
Domnul primar nu are nevoie sa plagieze asa zisele idei ale contracandidatilor sai! Bolojan are fapte, proiecte si realizari in spate!Nu vorbe goale aruncate in vant! Nu uitati domnule Cseke Beke, dupa alegeri, ce veti face?Incotro va veti indrepta?Recunoasteti ca acest oras nu s-a bazat in ultimii 4 ani decat pe fapte si nu promisiuni si minciuni!
Postat 05 Iunie 2012, 01:23 de 201b
simpatici
Cseke ramane simpatic, Bolojan ramane primar, Tarle ramane penibil. Pacat ca Cseke nu devine vice-primar si pacat ca Tarle devine si mai penibil. Fiecare pe limba lui piere.
Postat 02 Iunie 2012, 15:43 de Cristi
:)
Domnul Bolojan NU preia ideile a niciunuia dintre candidati pentru simplul fapt ca ideile acestora nu sunt inregistrate la OSIM sau la nu stiu ce organisme si intitutii care se ocupa cu patentarea si licentierea "ideilor".Aceste idei nu apartin unei persoane anume ci sunt asemenea unui uz de drept comun.Ca se intampla ca, contracandidatii sa aiba idei care sa coincida sau sa aiba acelasi punct de vedere asupra unelor probleme,e cu totul alta discutie.
Postat 01 Iunie 2012, 20:07 de Rustyi
Plagiatorii
E și normal, doar orice profesoraș de aritmetică se ocupă cu copiatul de la colegii mai isteți.
Postat 01 Iunie 2012, 19:28 de Carp III
muhaha
penibil.....hai groza
Postat 01 Iunie 2012, 19:26 de muhaha
pam pam
Sincer cred ca problemele orasului sunt universale.Nu mi se pare important cine vine cu solutionarea atata timp cat se rezolva nu?Bine ca se trezeste si Cseke Atilla acum sa faca toate astea....unde este cand avem nevoie de el? Ne dam seama de prezenta lui abia in campania electorala...
Postat 01 Iunie 2012, 18:31 de popadriana
cine?
pt mia: Cine ti-a furat salariile? Primaria nu e in stare sa stimuleze mediul privat (bine, mai putin pe fratele beni), si a adus majoritatea investitorilor de 3 lulele, si se mai si lauda cu ei. Coreenii au venit aici si au pretentia sa lucrezi voluntar, iti dau banii de intretinere si abonamente, cu restul te descurci cum poti, nu e nevoie de hrana, mancare sau alte lucruri neimportante.
Postat 01 Iunie 2012, 14:59 de io, the real one
cine?
bolo + popa = aroganti, dupa modelul nastase 14 case... Care bugetar doreste schimbare, mai ales dupa amnistia lui carici + pontiac? E ca si cum ai intreba cainele daca vrea sa se mute de la macelarie la o spalatorie auto. Bolo ne-a intrecut asteptarile, cum spunea un aburici mai jos. Doar ca in sens negativ. Mi-e rusine ca am fost la vot, doar ca sa nu ia udmr primaria.A venit papagalul cu spranceana si acum ne spune cum a descoperit el roata si apa calda!
Postat 01 Iunie 2012, 14:55 de io, the real one
alegeri
scaparea de mafie este doar in Cseke Atilla !!
Postat 01 Iunie 2012, 14:41 de flo
intreb si eu
AM SI EU O INTREBARE>.DE CE DL. BOLOJAN NU VREA SA-I ,,INFRUNTE,,DIRECT PE CSEKE SI PE GROZA ?II E FRICA DE CEVA? DE INTREBARI INCOMODE? DE PRETUL CALDURI?I,,DE CET,?,DE SELINA,?, RER,?,DE FAPTELE MARETE ALE DANSULUI CARE DE FAPT AU FOST DOAR PRELUATE DE LA PREDECESORUL SAU?SAU ESTE LIPSA DE BUN SIMT
Postat 01 Iunie 2012, 14:33 de sorina
toata stima si respectul pentru cei ce MUNCESC cat pentru 10
va place BOLOJAN rau VAD , asta e viataRABDAM ca oricum cei ce nu l sustin nu vor COTIZA tot voi ve ti munci mai mult ca el sa fie PRIMAR :)) foarte BINE, munciti si altii au timp sa vada mai MULTE .Cel ce MUNCESTE nu are timp sa fure:))))) toata STIMA! lasati VARFUL sa fure :)))) asta e IMPORTANT.DACA nu l susti pe Primar spui NU taxe, vacanta prelungita.
Postat 01 Iunie 2012, 14:33 de asta e viata
adevar
mai romanilor (si eu sunt)..nu va vindeti tara..v-au vandut-o psd-ul si mai ales pnl-ul.. o sa va da-ti cu capul de pereti cand o sa vedeti cat o sa ajunga gigacaloria.. o sa munciti pe bani de mizerie dar o sa fiti romani ..o sa fiti sclavi moderni..dar o sa fiti bolojenisti...treziti-va..cine sta prea mult la conducere devine dictator..dar voi sunteti liberari..mai.. da-ti sansa lui cseke sa vedeti ce face...daca nu ..peste patru ani se poate da jos..dar treziti-va...hai cseke!..viitor primar
Postat 01 Iunie 2012, 14:04 de romanul
@mia
Salariile si pensiile le-au furat liberalii cand au condus guvernul, ei nu au facut economii pentru zile negre si n-au facut nici 1 km de autostrada, ci au dat salarii, au facut inflatie, au dat functii la cine au vrut si asa am ajuns ca au trebuit taiate salariile. Si sa nu uitam ca Cseke a dat bani in sanatatea bihoreana, dar din pacate hotii din Oradea in special pusi directori au deturnat fondurile spre firmele si buzunarele lor. Si acelasi lucru se va intampla si in guvernarea USL ca si in guvernarea PNL, nu se va face nimic pentru oamenii cinstiti decat furt, iar ptr. baietii destepti buzunare doldora. PRIETENII STIU DE CE.
Postat 01 Iunie 2012, 13:57 de @mia
Bolojan primar
Numai rauvoitorii si demagogii fara scrupule pot spune ca in acest oras primarul n-a facut nimic sau a facut lucruri rele. Bolojan ne-a intrecut asteptarile. A schimbat fata orasului. In douazeci de ani politicienii ne-au tot dezamagit. Bolojan e unicul politician care n-a facut-o. Felicitari Domnule Bolojan! Va multumim. Fiti sigur ca aceste cuvinte goale, doar forme fara fond, ale contracandidatilor Dvs. vor fi taxate in detrimentul lor. Dvs aveti fapte, ei doar cuvinte sau fapte negative. Asta e!
Postat 01 Iunie 2012, 13:14 de io
plecati, unguri si pedisti impostori!
Orasul asta a fost o buda publica pana a venit Bolojan la primarie, bai ungurilor plini de idei (inexistente, ca si a pedistilor de altfel)! Cica s-a gasit o buruiana in piata independentei si primarul e vinovat de asta, in opinia lui cseke si-a lui pasztor. Niste demagogi care daca doamne fereste vor castiga ne vor intoarce inapoi la statutul de buda publica. Singurul om adevarat, care a facut o gramada de lucruri care se vad - curatenie in primul rand - e Bolojan! Succes domnule Bolojan pentru un nou mandat!!!
Postat 01 Iunie 2012, 10:57 de mihai
BOZGORICI
TU VORBESTI MA? PENIBILULE CARE ESTI! TOATA VIATA AI FUNCTIONAT CA TELEVIZORU LA TELECOMANDA LUI ROZICA, SONEL SI ODONEL, HAI SICTIR! IAR PT. BIHOR AI FACUT SPERAND CA TE-NTORCI PE LOCU CALD!SI AI ALOCAT DIN BANII NOSTRI AI TUTUROR NU DIN AI TAI! MAI DU-TE-N.......ANYUKA
Postat 01 Iunie 2012, 10:11 de KATINKA
buna
Daca iese cecke asta ,o sa bem doar in stil unguresc,duten tara ta ****la unguri
Postat 01 Iunie 2012, 09:28 de kkk
cei normali n-au cum vota asa ceva!
Sa nu uitam, daca avem creier desigur, ca pedistii si udemeristii ne-au furat salariile, pensiile, ne-au saracit de tot si pe termen lung! Numai bolnavii psihic ii vor vota!!!
Postat 01 Iunie 2012, 09:04 de mia
Capitala Verde
Cel mai potrivit pentru primar este Bolojan , este singurul care a facut ceva pentru oradea si a fost implicat chiar si cand nu a fost primar . Eu zic ca merita un al doilea mandat in care sa ne dovedeasca ca in 4 ani putem deveni capitala Ardealului .
Postat 01 Iunie 2012, 08:58 de Adi
PT Cseke
Domnule Cseke , am observat ca in acest maraton de 24 ore ati reusit sa identificati majoritatea problemelor din Oradea . Dar va intreb veti reusi sa le rezolvati ? Degeaba facem maraton de 24 de ore si apoi ne "porcim" (scuze de expresie) 4 ani ca pe noi oameni de rand nu ne incalzeste cu nimic . Macar acest om Bolojan si-a dat tot interesul pentru ca noi sa putem sa spunem mandri ca suntem oradeni .
Postat 01 Iunie 2012, 08:51 de CD
jos cu unguru mincinos!
ioai cseke, tu ai idei, bre? asa ca orice absolvent de la universitatea oradea, nu? du-te invirtindu-te, auzi ma, tu care spui ca de aia nu au oradenii probleme majore ca nu le comunica primarul care sunt acestea! esti de rasu lumii! atata te duce capu, ma ungure. hai mergi si mai inchide cateva spitale, sa moara si mai multi nenorociti din pricina ta!
Postat 01 Iunie 2012, 08:46 de mind
pentru @el
ESTI UN PROST!!!! SI ATATA
Postat 01 Iunie 2012, 08:28 de Costel
Cseke a scazut salariile cu 25%
Guvernul Boc din 2010 l-a avut membru pe Cseke A. atunci cand au fost taierile de salarii cu 25%. Orice vot pentru Cseke (si alti candidati din guvernul minune cu taierile) inseamna aprobarea scaderii salariale, o invitatie sa fie repetat acel gest (\"de austeritate\") si de alti politicieni.
Postat 31 Mai 2012, 23:21 de @el
@bill
nu sunt in nici un partid, pe de alta parte sunt unguroaica , hai ca esti bun :)
Postat 31 Mai 2012, 21:24 de ro
urat
urat, urat, urat. bolojane, du-te si lasa-ne. sau macar nu mai fura. daca si idei furi....atunci in rest la ce sa ne asteptam?
Postat 31 Mai 2012, 20:55 de urat
bolojan e cel mai tare!
Fratilor suntem in Romania nu in Ungaria!Nu va tampiti la cap ! cand o sa fie primar roman la el atunci o sa fie si primar ungur la noi!
Postat 31 Mai 2012, 20:13 de oradea
Balauru
Mi se pare ca pentru Ceke, turul asta a fost o excursie la tara in care si-a facut poze, posibil le-a pus pe facebuk, etc... foarte okay pentru turismul oradean :)
Postat 31 Mai 2012, 19:55 de balauru
plagiator
constat ca usl e plin de plagiatori. dupa mang copy-paste urmeaza bolojan copy-paste. bine ca ne-a spus cseke. succes, cseke
Postat 31 Mai 2012, 17:28 de plagiator
oradean
decat Groza cum tot am citit la comentarii, mai bine Cseke de 1000 de ori...
Postat 31 Mai 2012, 16:54 de Lunca
Votez Cseke
Imi pare rau, dar il vom VOTA PE CSEKE, si inca multi romani. Hai Cseke!
Postat 31 Mai 2012, 16:51 de alta romanca
de ce acum?
De ce nu ati facut chestia asta cand ati fost ministru?...prea aiurea cat va considerati de original...in ghilimele!
Postat 31 Mai 2012, 16:31 de D.C.
furt?
PRECIS CA BOLOJAN A FURAT IDEII DIN CAMPANIA UNGURILOR ,SARACUL NICI NU ARE DE UNDE SA SE INSPIRE CA 4 ANI AU LUCRAT UDMR-ISTI LA SCHIMBARILE MAJORE FACUTE IN ORADEA .UNGURUL TOT UNGUR RAMANE POATE GLUMELE ASTEA TIN IN SACUENI UNDE AVETI NOROC CU TIGANII CA LE ADUCETI CAMIOANE DE CARTOFI SA VA VOTEZE .
Postat 31 Mai 2012, 16:09 de romanca
pt RO
O intrebare pentru RO.... se vede ca esti usl-ist...spune-mi te rog si mie de ce nu a vorbit in acesti 4 ani si domnul primar cu oamenii? pentru ca este de neatins si neajus la el. Daca ai o treaba cu el, sau vrei sa-i propui ceva pentru oras, in orice domeniu, te poti intalnii doar cu consilierii, el este ocupat.... tot timpul. Acum in campanie a mers in Iosia sa intrebe pe oameni ce probleme au....PANA ACUM UNDE A FOST DOMNUL PRIMAR? IN MANDATUL DOMNULUI BOLOJAN PE CE FILIERA SE FAC CONSTRUCTIILE IN ORAS? SELINA VA SPUNE CEVA? RER...CURATENIA, CET ..etc...astea cum stau? Sa fim seriosi fiecare are unele datorii de platit. Cine l-a sustinut in campanie pe x sau y se stie ca va primi recompensa intr-un fel sau altul....CE SUNTEM PROSTI?
Postat 31 Mai 2012, 16:07 de bill
festivaluri
Este foarte adevarat ca in acest oras nu se fac festivaluri, si asta pentru ca domnul primar este de parere ca la aceste festivaluri se mananca si se bea, si se deterioreaza spatiul public. Firmele organizatoare nu au avut acces in acesti 4 ani sa faca nimic. De ce? Simplu de raspuns pentru ca exista un monopol si in organizarea de evenimente. Acest monopol este clar stabilit prin Casa de Cultura a Municipiului , cu aghiotantul Flavius Bunoiu, care habar nu are ce inseamna organizare. Are habar insa de a fi foarte bine sustinut de primar, ca rasplata a muncii lui din campania electorala anterioara. De curand Bolojan a impus niste garantii absurde unei firme de evenimente care vroia sa faca festivalul gastronomic, idee preluata si de Cseke. Oamenii aia s-au gandit sa faca ceva pentru producatorii din Bihor si pentru oradeni. Primaria le cere garantii de vandalizare cu 2 zile inainte de eveniment. Oare de ce? Raspuns simplu- in orasul lui, in parcul lui- el este stapan nu altii!!!!
Postat 31 Mai 2012, 16:00 de moon
o intrebare
totul este foarte frumos si suna minunat dl.Cseke. O intrebare: dupa ce ajungeti primar: va mai urcati la Ciupreca , va mai aduceti aminte de altii , inafara de maghiarii, va mai aduceti aminte de promisiunile d-voastra? Putem sa va mai vedem pe jos printre oamenii amarati care v-a votat? Pentru ca dl.Filip , dupa ce nu a mai fost ales primar, stia sa mearga pe jos, dupa ce a mai fost ales primar, nu mai ajungeai la nasul dansului . Trist, dar adevarat :(, Lucrarile de expl. proiectare, constructii etc, o sa ajunga numai si numai pe filiera d-voastra?
Postat 31 Mai 2012, 16:00 de ro
alesul meu CSEKE
VOTATI CU CSEKE...DACA DORITI SCHIMBARE:)
Postat 31 Mai 2012, 15:53 de bihorean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON