URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
11 Aprilie 2013, 16:36

Cristian Bodea: Oricât s-ar dori modernizarea DN 76 Oradea-Deva, nu sunt bani!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Starea drumurilor naţionale din judeţ, pentru care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (aflată în subordinea Ministerului Marilor Proiecte) nu are fonduri, continuă să fie subiect de discuţii la nivelul politicienilor bihoreni.

Hei-rup politicianist

După ce săptămâna trecută preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, vicepremierul Liviu Dragnea şi prefectul Claudiu Pop au dat declaraţii de presă conform cărora DN 76 Oradea-Deva, unul din cele mai distruse, va fi reparat pentru că aşa "s-a stabilit" prin telefon cu conducerea CNADNR, senatorul liberal Cristian Bodea îi invită pe cei trei să dea dovadă de onestitate faţă de bihoreni şi să le spună adevărul: nu e deloc sigur nici că acest drum va fi modernizat şi nici măcar că va fi supus unor lucrări de reparaţii curente prin plombarea craterelor care au stârnit nemulţumirea şoferilor.

"Şi domnul Popa (n.r. - Cornel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean şi al PNL Bihor), şi noi (n.r. - parlamentarii liberali) am discutat cu colegii de la Bucureşti, care le-au spus că vor căuta soluţii. Ai noştri (n.r. - liberalii) au tăcut, dar au ieşit cei de la PSD", a spus Bodea.

Bani de datorii

Problema senatorului nu e, însă, că aliaţii de la PSD au "ieşit", ci că nu au spus adevărul complet în legătură cu şansele de reparare a DN 76. Motivul? CNADNR nu are bani, cea mai mare parte a bugetului pe acest an fiind destinată achitării datoriilor acumulate în anii trecuţi către firmele care au fost contractate să lucreze la drumurile naţionale şi autostrăzi.

"Luni (n.r. - 8 aprilie) am avut o întâlnire la grup (n.r. - în Parlament) cu domnul ministru Dan Şova (n.r. - Ministerul Marilor Proiecte, în subordinea căruia se află CNADNR), care ne-a explicat cu răbdare şi foarte frumos că bugetul CNADNR pe acest an este de 1,15 miliarde de euro, din care arieratele care trebuie plătite firmelor, fiindcă de aceasta depind 300.000 de locuri de muncă, se ridică la 680 milioane euro. Aşa că pentru lucrări care urmează să fie făcute a rămas doar restul (n.r. - adică 470 milioane euro). Numai pentru plombări ar trebui 4 miliarde euro, iar CNADNR are doar 180 milioane euro", a relatat Cristian Bodea.

Depinde de Bruxelles

Senatorul liberal a afirmat că la întâlnirea cu ministrul Şova a abordat problema drumurilor din Bihor, şi în mod special cea a DN 76, dar răspunsul primit este descurajant.

"CNADNR are în derulare 80 de contracte pe diferite drumuri naţionale din ţară, pentru care, neavând bani, a convenit cu firmele să lucreze în sistem de credit-furnizor (n.r. - pe banii firmelor, urmând ca acestea să fie plătite ulterior). Pentru DN 76, însă, nu este posibil acest lucru, pentru că modernizarea lui a fost cuprinsă într-un proiect finanţat cu un credit de la Banca Europeană de Investiţii. Problema este că împrumutul de la BEI a fost inclus de FMI în ţinta de deficit bugetar, pe care Guvernul nu are voie s-o depăşească. Domnul ministru Şova ne-a spus că a cerut Comisiei Europene să scoată aceste fonduri din deficit", a explicat Bodea, arătând că numai dacă Bruxelles-ul ar aproba acest lucru Guvernul ar putea folosi linia de credit pentru finanţarea lucrărilor de modernizare a DN 76.

PSD-iştii, populişti

Revenind la promisiunile făcute "din gură" de vicepremierul Liviu Dragnea, de preşedintele PSD Bihor Ioan Mang şi prefectul Claudiu Pop cum că lucrările la DN 76 vor fi reluate curând "în urma unor discuţii telefonice cu cei de la CNADNR", senatorul liberal s-a arătat supărat de atitudinea acestora, spunând că nu este corect ca bihorenii să fie amăgiţi cu o promisiune ale cărei şanse de concretizare sunt incerte.

"Eu nu sunt adeptul prostirii oamenilor cu lucruri spuse pe picior, într-o conferinţă de presă, pentru că dacă domnul Dragnea nu mai vine curând în Bihor, noi rămânem aici şi va trebui să dăm explicaţii bihorenilor", a conchis senatorul PNL.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
ce drumuri?
Nu mai avem nevoie de nici un drum. Oricum se apropie sfarsitul lumii. Pentru ce sa mai cheltuim?
Postat 17 Aprilie 2013, 10:15 de Beius
Incompetenta USL
Daca tot nu aveti bani pentru drumuri atunci la mai aveti nevoie de angajati in teritoriu? Inchideti sucursalele CNADR din teritoriu si astfel veti economisi bani cu care mai astupayi o groapa doua.
Postat 17 Aprilie 2013, 02:24 de micutzu
PENALI UNDE SUNT ?
in anul victoriei finale 2012 (sloganul USL) vai da multi DEMENTI le aduceau elogii acestor impostori .NEBUNILOR CE AT-i votat asta at-I primit ! Mergeti spre MARGHITA ,SINUS -TILEAGD s-a vedeti drumuri USELISTE !
Postat 12 Aprilie 2013, 21:45 de popica SPRAY!!!!!!
Partium - Wikipedia 2
"Partium era constituit inițial din comitatele Maramureș, Solnocul Interior, Crasna, Bihor, Țara Chioarului, Banatul de Severin și Zarandul de est. Aceste teritorii erau conduse de Principatul Transilvaniei, dar nu aparțineau oficial acestuia. Regiunea Partium a fluctuat în timp și a fost ocupată în mare parte de trupele Imperiului Otoman în 1660, dar a revenit la Transilvania la sfârșitul secolului. În secolul XVIII (în Marele Principat al Transilvaniei) zona a scăzut în dimensiuni la Comitatul Solnocul Interior, Comitatul Crasna, regiunea Chioar și o porțiune din Zarand. Prin reorganizarea administrativă a Regatului Ungariei de la mijlocul secolului XIX, teritoriul Partium a fost încorporat în Regat. Prin prăbușirea și dizolvarea Imperiului Austro-Ungar și terminarea Primului Război Mondial, regiunea a fost divizată între Regatul României, Cehoslovacia și Ungaria, prin Tratatul de la Trianon din 1920."
Postat 12 Aprilie 2013, 00:37 de O oarecare
Partium - Wikipedia 1
"Partium (din latină Partium regni Hungariae, în trad. "partea regatului Ungariei") se referă la teritoriul din afara Transilvaniei propriu-zise, recunoscut în 1541 de sultanul Soliman Magnificul ca aparținând principelui Ioan Zapolya, pretendent al coroanei regale a Ungariei în contra împăratului Ferdinand. În anul 1570, prin Tratatul de la Speyer, fiul lui Ioan Zapolya, Ioan Sigismund Zápolya, a renunțat la pretențiile regale și s-a numit în continuare „Transilvaniae et partium regni Hungariae princeps”, adică principe al Transilvaniei și al părții din Regatul Ungariei care i-a fost recunoscută deopotrivă de sultan și de împărat. Denumirea de Partium desemnează teritoriul aproximativ al actualelor județe Arad, Bihor, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj, care nu fac parte din Transilvania istorică propriu-zisă."
Postat 12 Aprilie 2013, 00:36 de O oarecare
un fost sustinator U.S.L.
gunoaie U.S.L.-iste va-m votat in speranta ca va fi mai bine ,acum regret amarnic ,nu o s-a va mai votez niciodata ,incep s-a cred intr-un P.D.L. reformat condus de un bihorean ,un om onest si cinstit d-l VASILE BLAGA .L a urmatoarele alegeri o s-a votez cu P.D.L. ,ORICUM A FOST MAI BINE PE VREMEA LOR.
Postat 12 Aprilie 2013, 00:14 de viitor votant P.D.L.
politica
Pe vremea guvernarii PDL au inceput lucrarile in forta. Cei din USL pur si simplu au boicotat proiectul asfaltarii drumului Oradea-Deva. Rusine USL!!!!!!!!!! Iar nevertebratele care inca sustin USL nu mai au nici o sansa sa-si revina din ameteala, clar!!!
Postat 11 Aprilie 2013, 20:45 de el
Naivule!
Da. Cu PDL numai lapte si miere a curs.... Ce naivi poti fi si tu!
Postat 11 Aprilie 2013, 19:19 de Cosmin
multumim
Multumim bizonilor ce au votat USL.
Postat 11 Aprilie 2013, 17:55 de cetatean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6264 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON