Firma Construcţii Bihor a început vineri la prânz operaţiunea de lansare a tablierului care va susţine calea de rulare a podului Macio, din zona Dragoş Vodă. Lansarea structurii metalice a început în jurul orei 14, pornind din strada Făcliei de pe malul drept al Crişului Repede, şi durează circa 10 ore. Pentru ca operaţiunea să decurgă fără probleme tablierul a fost în prealabil sudat pe mal şi montat pe şine.
Structura este împinsă peste râu cu ajutorul unei prese hidraulice, orientarea sa fiind făcută cu ajutorul unei grinzi de ghidaj. Aparent complexă, întreaga operaţiune implică numai cinci operatori care asistă înaintarea tablierulului peste buza malului în paşi succesivi de 30 de centimetri.
"Până la sfârşitul zilei va fi montată pe pile (picioarele podului - n.n.) circa 60% din structura metalică a podului. În următoarele trei săptămâni se va suda şi va fi montată şi cealaltă parte a podului", a declarat Ştefan Roşca, inginer şef în cadrul Construcţii Bihor.
Roşca a mai spus că este prima dată când în Oradea se foloseşte o astfel de tehnologie pentru construirea unui pod. "Montarea podului pe malul râului şi apoi "împingerea" lui peste râu are avantajul că lucrările nu încurcă circulaţia pe ambele maluri. Traficul va fi afectat abia în partea de final a investiţiei, când se va trece la construirea rampelor de acces de la capetele podului", a spus Roşca.
Potrivit unui comunicat al Primăriei, în paralel cu montarea tablierului, muncitorii vor începe din 23 iulie amenajarea sensului giratoriu din strada Dragoş Vodă, proiectat cu o rază de 10 metri, după care se va trece la faza finală a lucrărilor.
"Pe lângă podul efectiv, vor fi realizate: două rampe de acces în lungime totală de 163 metrim cu lăţimea carosabilului de 7 metri, două trotuare cu lăţimea de 2 metri şi reţea de canalizare pluvială în lungime de 200 metri liniari. Totodată, vom realiza iluminatul public şi pasajele pietonale care vor trece pe sub pod", a precizat viceprimarul Mircea Mălan, prezent la lansarea tablierului podului.
Ultimele lucrări se vor desfăşura concomitent, pentru a scurta pe cât posibil termenul de predare. "Montarea reţelelor de utilităţi şi construirea rampelor la pod se vor derula simultan, pentru ca podul să poată fi terminat în toamnă. Sperăm ca pe 30 septembrie să putem tăia panglica inagurală, oferind orădenitor o nouă cale de acces în oraş care să ducă la fluidizarea traficului", a declarat Mircea Ghitea, directorul tehnic al Primăriei.
El a precizat că podul a fost proiectat astfel încât, la nevoie, să poată suporta inclusiv trafic greu, deşi Primăria va interzice accesul camioanelor pe acesta.
Construcţia podului a costat 1,8 milioane de euro. Investiţia a fost suportată de firma Macio, care va preda construcţia Primăriei în schimbul unor terenuri de la capătul podului dinspre strada Făcliei. Lucrările suplimentare, care implică giraţia din strada Dragoş Vodă, reţelele de utilităţi şi rampele la pod, sunt suportate de municipalitate. Lucrările suportate de la bugetul local costă circa 2 milioane de lei, acestea fiind adjudecate prin licitaţie de asocierea dintre firmele Construcţii Bihor şi Drumuri Orăşeneşti.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.