Hotărârea de Consiliu Judeţean 174 din 18 iulie 2011, prin care consilierii judeţeni au aprobat depunerea proiectului de modernizare a Aeroportului Oradea la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Transport, a fost completată marţi cu un detaliu fără de care proiectul, în valoare totală de peste 131,278 milioane lei, nu putea fi luat în analiză de către specialiştii care vor decide acceptarea şi finanţarea lui cu fonduri europene.
Astfel, în unanimitate, consilierii judeţeni au votat ca 2% din valoarea totală a proiectului, adică 2,119 milioane lei, să fie suportată de la bugetul judeţului, urmând ca 73,374 milioane lei (adică 69,25% din suma totală) să provină de la Comisia Europeană, iar 30,462 milioane lei (28,75%) de la bugetul de stat al României. Conform votului consilierilor judeţeni, valoarea neeligibilă a proiectului (adică 25,323 milioane lei, din care 25,184 milioane o reprezintă TVA) să fie suportată de Regia Autonomă Aeroportul Oradea.
Precizarea tuturor acestor sume a fost necesară ca urmare a unei cerinţe exprese a Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Transport de pe lângă Ministerul Transporturilor, structura la care a fost depus proiectul de modernizare şi extindere a Aeroportului.
Potrivit acestui proiect, din fondurile europene, judeţene, guvernamentale şi din fondurile proprii ale Aeroportului orădean, acesta va beneficia de lucrări precum extinderea pistei de decolare-aterizare în lungime şi lărgime, dar şi construirea unui nou terminal şi a unor platforme pentru gararea avioanelor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.