Doar resurse tradiţionale
"În viitor, procesarea şi analizarea acestor date ar permite determinarea exactă a posibilelor structuri de foraj de sonde de explorare în perimetrul Tria şi a rezervelor de petrol şi gaze. Toate lucrările de teren au ca scop căutarea şi explorarea rezervelor de petrol şi gaze tradiţionale şi vor fi efectuate folosind tehnologii recunoscute la nivel global şi în strictă conformitate cu legea română şi regulile şi reglementările din industrie", se arată într-un comunicat al NIS, citat de Mediafax.
Altfel spus, deşi despre perimetrul Tria s-a spus că a fost concesionat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru exploatarea gazelor de şist, considerate gaze neconvenţionale şi care încă nu sunt reglementate în România, sârbii de la NIS susţin că doresc să exploateze strict petrol şi gaze convenţionale. Implicit, ei sugerează că nu vor folosi nici controversata tehnologie de fracturare hidraulică, arătată cu degetul în lumea întreagă pentru că ar contamina pânza freatică şi ar transforma pământul din jurul sondelor într-unul arid.
Conform planurilor anunţate de NIS, forajul primului puţ experimental din Tria va fi lansat la începutul anului viitor, iar până la finalul anului 2014 vor fi forate cel puţin trei astfel de puţuri. Investiţia totală va fi de aproximativ 21,2 milioane euro în această fază de implementare a proiectului.
Perimetrul Tria a fost concesionat de ANRM companiei canadiene East West Petroleum, care însă, în 2011, a încheiat un acord cu NIS pentru explorare în patru perimetre din vestul României, inclusiv Tria. Conform acordului, NIS finanţează toate lucrările, urmând să-i revină 85% din drepturile comerciale.
Fără fracturare!
ANRM a concesionat perimetrul Tria în 2010, Guvernul aprobând această concesionare în decembrie 2012. Acordul vizează "exploatarea-dezvoltarea-explorarea" şi permite companiei să exploateze orice tip de resursă petrolieră din subsol. În ce condiţii, rămâne un secret, căci anexele Hotărârilor de Guvern care avizează acordurile de acest gen sunt clasificate.
La începutul lui 2013, la solicitarea BIHOREANULUI, directorul executiv al companiei East West Petroleum, Greg Renwick, a precizat că "achiziţia de date seismice" înseamnă identificarea prin unde sonore a celor mai bune locaţii pentru amplasarea sondelor.
"Această tehnică e folosită în întreaga lume şi a mai fost folosită şi în Tria. Populaţia nu va fi afectată", a precizat Renwick. Tehnica a fost utilizată în satul bihorean pentru explorarea potenţialului zonei, pe care canadienii au făcut-o de îndată ce au semnat acordul cu ANRM, ceea ce înseamnă că deja ştiu ce bogăţii ascunde pământul în zonă. Şi atunci Renwick susţinea că programul companiei nu prevede evaluarea potenţialului de gaze de şist şi nici utilizarea tehnicii de fracturare.
Această explicaţie nu este, însă, crezută de ecologiştii care au mai protestat împotriva exploatărilor gazelor de şist în Bihor şi care sunt convinşi că, profitând de faptul că acest sector nu este reglementat de legislaţia românească, firmele concensionare vor exploata şi gazele neconvenţionale.
În Bihor au avut loc mai multe proteste anti-exploatare gaze de şist, în urma cărora preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, a garantat că niciunei companii nu îi va fi permis să extragă gaze de şist în judeţ, cu atât mai puţin să folosească metoda fracturării hidraulice.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.