URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Noiembrie 2012, 17:40

Coaliţia Rogerius aduce la dezbateri candidaţii la parlamentare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Coaliţia Rogerius, înfiinţată în jurul preşedinţilor asociaţiile de proprietari şi Asociaţia Pro Democraţia (APD), organizează joi, de la ora 14, la Hotel Melody, un forum la care sunt invitaţi candidaţii la alegerile parlamentare pe această zonă, în speţă colegiu 8 sau 9 Deputat ori cel de senator (colegiu 4).

Potrivit unui comunicat, tematicile ce vor fi puse în dezbatere vizează modalităţi prin care se pot aduce modificări legislative "pentru a schimba postura de client captiv a cetăţenilor faţă de furnizorii de prestări servicii".

Adrian Şimon, preşedintele APD Oradea, va vorbi despre propunerea Coaliţiei Rogerius, adică legiferarea acelui cadru reprezentativ de la care asociaţiile de proprietari pot negocia anumite tematici de probleme publice, reciproc avantajoase.

Alte discuţii vor viza modificări şi completări aduse Legii 230/2007, privind judecarea în regim de urgenţă a acţiunilor faţă de rău-platnici, respectiv, măsuri legate de convieţuirea într-un condominiu, temă pe care va vorbi Gheorghe Mocuţa, preşedintele Asociaţiei de Proprietari Magnolia.

Ţinând cont de raportul dintre preţul de întreţinere a unei locuinţe şi venituri, care este viziunea şi setul de iniţiative al candidatului faţă de această problematică, se va discuta şi despre modificarea cuantumului subvenţiilor sau măsuri definite pentru grupuri-ţintă. Pe această temă va vorbi Horvath Ioan, preşedintele Asociaţiei de proprietari Şelimbărului 1.

La rândul său, Vasile Bologa, preşedintele Asociaţiei de proprietari Lacu Roşu, va vorbi despre modificarea OUG 63 / 2012, în sensul ca în cadrul reabilitării termice distribuţia să se realizeze prin alimentare pe orizontală.

"La acest eveniment, invitaţii sunt lansate înspre şase formaţiuni politice (ARD, PP-DD, PPMT, PRM, UDMR şi USL). Timpul acordat fiecărei tematici este de aproximativ 3-4 minute. Candidaţii vor fi rugaţi să facă precizarea dacă punctele exprimate sunt opţiuni exclusiv ale dânşilor ori pot fi considerate ca viitoare iniţiative ale formaţiunii politice pe care le reprezentă", se mai arată în comunicat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
replica la articol
O initiativa buna a Coalitie Rogerius de a Asociatiei Pro |Democratia de a dezbate cu presedintii asociatiilor de proprietari din Oradea si cu candidatii la alegerile parlamentare a problemelor locuitorilor din Oradea si a modalitatilor de rezolvare ale acestor probleme cu candidatii la alegerile parlamentare viitori parlamentarii .Adevarul si Dreptatea trebuiesc spuse ca sa se cunoasca ,si sale cunoasca totii locuitori orasului Oradea ,numai ca politicianul roman ales de catre votantii romani indiferent de unde este consilier local ,primar ,consilier judetean ,presedinte de consiliul judetean ,parlamentar senator sau deputat este ca si porumbelul cind este jos iti mananca firimiturile din palma iar apoi cind auircat in ierarhia politica se gainatzaza peste capul nostru al votantilor romanii simpli din popor din ROMANIA ,din Bihor si din Oradea .Responsabilizare politicienilor bihoreni semnarea Cartei Albe a politicianului roman cu privire la respectare a promisiunilor din campania electorala ,altfel tot ca si pina acuma va fi ,o manipulare ordinara notorie a electoratului de catre clasa politica corupta din ROMANIA.Mai multi uniti i Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 21 Noiembrie 2012, 19:44 de Romanul Simplu
Se baga si ei in seama!
Niste figuranti care stau bine la capitolul timp si probabil si la capitolul bani ( poate aflam mai tarziu ca manaresc si astia banii proprietarilor de prin asociatii) !
Postat 21 Noiembrie 2012, 19:30 de gdhfduitoyp
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON