"În urma intervenţiei cu o automacara, autocisterna a fsot repusă pe roţi şi transportată în afara părţii carosabile, pe raza localităţii Leş", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, lt. Camelia Roşca, pentru BIHOREANUL. Astfel, nu a mai fost nevoie de mutarea substanţei periculoase într-o altă cisternă. De asemenea, şi capul-tractor al autocisternei a fost tractat din şanţ, într-o parcare din Leş, ambele utilaje aparţinând unei firme de profil din Salonta.
Pompierii s-au asigurat că în zonă nu mai există niciun pericol de izbucnire a unui incendiu, iar în jurul orei 1 s-au retras. Ulterior, poliţiştii rutieri au repornit traficul rutier în zonă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bihor, subcomisar Alina Dinu, din primele cercetări a rezultat că vina accidentului o poartă şoferul. "Nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed", a declarat Dinu.
În acelaşi timp, însă, rămâne în picioare ipoteza ca autocisterna să se fi lovit de scuarul de pe mijlocul şoselei.
Miercuri seară, în jurul orei 19.30, o autocisternă încărcată cu acetat de vinil, o substanţă inflamabilă, s-a răsturnat înainte de intrarea în satul bihorean Leş, pe direcţia Salonta-Oradea. Pentru că în zonă exista pericolul izbucnirii unui incendiu ori al unei explozii, pompierii din cadrul ISU Crişana au delimitat un perimetru cu un diametru de 300 de metri, nepermiţând nici măcar poliţiştilor să se apropie de locul accidentului. Intervenind cu autospeciala de cercetare nucleară, biologică, chimică şi radiologică, sub comanda directă a generalului de brigadă Ioan Baş, militarii au reuşit să elimine pericolul de explozie şi de incendiu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.