Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu a anunţat, luni, că ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început urmărirea penală faţă de un cetăţean ungur de 42 de ani, acuzat de evaziune fiscală.
Bărbatul, pe nume Csendes Jozsef, administrator al firmei Tramzimpex RSL, este acuzat că a făcut tranzacţii intracomunitare în valoare de 2.803.978 de lei, pe care nu le-a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii.
„Suspectul a achiziţionat parfumuri, produse cosmetice şi piese auto de la 10 firme din Ungaria, pe care ulterior le-a comercializat în România fără să declare veniturile obţinute Prejudiciul total provocat astfel bugetului de stat este de 1.009.432 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Din cercetările poliţiştilor orădeni, firma bărbatului a funcţionat nestingherită timp de trei ani, în perioada 2007-2010, fără să fi fost verificată de autorităţile fiscale, frauda fiind descoperită abia anul trecut când cetăţeanul ungar a şi dispărut.
„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului şi pentru recuperarea întregului prejudiciu", a mai spus inspectorul principal Alina Dinu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.