URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
05 Septembrie 2012, 17:20

Centrul Oncologic va fi inaugurat în această toamnă. Anul viitor, Oradea va avea şi un centru de transplant! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Managerul Spitalului Municipal Gavril Curteanu a chemat, miercuri, presa pe şantier, pentru a vedea stadiul lucrărilor la clădirea care va adăposti Centrul Oncologic.

Cu acest prilej, Pop a anunţat că în 30 noiembrie toţi pacienţii oncologici vor fi mutaţi din Staţionarul II al Spitalului Judeţean, în noua construcţie. Dar încă de la începutul lunii noiembrie bolnavii care vor avea nevoie de radioterapie vor putea beneficia de tratamentul noului accelerator liniar de particule, ce iradiază celulele canceroase. Singura condiţionare este primirea autorizaţiei de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN), care să ateste că nu se scurg radiaţii din clădire.

"Buncărul trebuie să respecte normele de siguranţă radiologică ale CNCAN. Cel mai mare perete are o grosime de 3,25 metri, dar în medie pereţii sunt groşi de 2 metri. Radiaţiile nu au voie să iasă la exterior. Aceste simulări au început deja şi, dacă toate testele ies OK şi nu va fi nevoie de reglaje suplimentare, după o lună avem voie să depunem dosarul de autorizare la CNCAN, iar ei vor veni şi vor măsura aceste radiaţii", a expicat managerul.

Un "hotel" benefic

În total, Centrul Oncologic din Oradea va avea două acceleratoare liniare de particule, dintre care unul a fost deja instalat, iar cel de-al doilea urmează să fie achiziţionat, ca "rezervă", cândva anul viitor. Aparatul, extrem de performant, e benefic atât pentru precizia cu care acţionează, cât şi pentru faptul că intervenţia durează mult mai puţin decât iradierea cu cobalt, care se practică în prezent, acţionând în doar 2 sau 3 minute, astfel că doza de iradiere a pacientului va fi minimă.

În ce priveşte condiţiile hoteliere, Centrul Oncologic va avea la dispoziţie pentru adulţi 70 de paturi de spitalizare continuă şi 20 de paturi pentru spitalizare de zi. Cele 20 de paturi vor fi de fapt fotolii în care pacienţii care fac chimioterapie vor sta şi se vor uita la televizor, de pildă, astfel încât orele să treacă mai uşor. Pe tot parcursul tratamentelor, pacienţii vor fi supravegheaţi continuu cu camere video, iar tratamentul va fi astfel făcut încât să nu ţină pacientul în spital pentru mult timp, pentru a nu-l demoraliza.

Circuitele pentru copii vor fi cu totul altele, secţia de Oncopediatrie urmând să fie amenajată la etajul 4 al clădirii, unde conducerea spitalului intenţionează să facă, anul viitor, şi un centru de transplant de celule stem, pentru persoanele care au leucemie. Proiectul este încă la început, dar, prin el, "pacienţii care au leucemie şi limfoame, ce necesită transplant, îl vor putea face aici", a explicat Pop. Cel mai probabil Consiliul Local va suporta costurile noii investiţii, încă neevaluate.

Cifre, cifre...

Potrivit managerului Spitalului Municipal, valoarea totală a contractului de construcţie a clădirii Centrului Oncologic se ridică la 24,452 milioane de lei. Fiecare nivel se întinde pe aproximativ 900 de metri pătraţi, iar la predare, la sfârşitul lui noiembrie, doar primele două etaje vor fi finalizate. Etajul 3 şi 4 vor fi dotate anul viitor, cu bani de la bugetul local.

În prezent, buncărele sunt realizate în proporţie de 99%, la fel şi sectorul cu spitalizarea de zi, iar în ansamblu lucrările la clădire sunt finalizate în procent de 70%.
În 2011, s-a achiziţionat aparatură medicală de 11,967 milioane de lei, iar lucrările de proiectare şi execuţie au costat 1,588 milioane de lei. Anul acesta, pentru lucrări s-au cheltuit deja 9,742 milioane de lei şi mai este nevoie de o alocare de 1,154 milioane de lei pentru aparatură.

Valoarea extinderii centrului, pe etajele 3 şi 4, este de 4,276 milioane de lei, iar valoarea estimată pentru racordarea la utilităţi este de 1,307 milioane de lei. Sumele lipsă urmează să fie acoperite atât din donaţiile strânse prin campania "Oradea pune suflet", cât şi din fonduri de la bugetul local.

Răspuns lui Cseke

Pe de altă parte, întâlnirea cu presa a avut şi scopul de a demonta acuzaţiile aduse în ultima perioadă de senatorul Cseke Attila, fostul ministru al Sănătăţii care a alocat o importantă sumă de bani pentru lucrare, cum că lucrările sunt mult întârziate.

După cum se ştie, iniţial, centrul a fost proiectat doar cu două etaje, dar consilierii locali au votat în vară extinderea acestuia cu încă două, astfel că, zice Pop, acele întârzieri acuzate de Cseke nu sunt fundamentate.

"Conform legii, am oprit lucrările când a fost retrasă vechea autorizaţie, din cauza extinderii cu două etaje, şi s-a emis o nouă autorizaţie, valabilă până pe 30 noiembrie. Puteam să terminăm etajul 2, să facem hidroizolaţia pe etajul 2, şi apoi să reîncepem lucrările, dar erau bani aruncaţi în vânt", a explicat managerul unităţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Med-Student
It is great job to have oncology section in oradea, is big stage and offer from all these people. But my question is , Does there any a proper CT device in hospitals in Oradea?
Postat 06 Septembrie 2012, 16:24 de Mustafa Asowed
uite cine vorbeste
Bai Parcioaga, vedem ca te manca curu si ai timp sa vomiti pe forumuri de la micimea scaunului tau din minister. Nu ti-e rusine, bai politruc expirat si corupt? Vezi ca inca nu ne-am ocupat de povestile cu subalternele hartuite, dar nu mai e mult si pica scheletele din dulap. Si o sa fim acolo, sa studiem bine fiecare os. Suntem curiosi cat de mult or sa-i placa umflatei de fiica-ta detaliile escapadelor amoroase facute sub santaj de taticu.
Postat 06 Septembrie 2012, 11:33 de stii tu
hm!
Du-te, papagalule Popica, marioneta lui Carp, la cate ilegalitati ai invatat sa faci de la Carp nu ma mir ca nu ti-e rusine sa iesi in public si sa te pozezi prin ziare, ca maine , poimaine iti apare lucrarea de doctorat ca plagiat la iveala si altele si altele.
Postat 06 Septembrie 2012, 10:27 de Alecu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON