URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Iunie 2013, 14:44

Ce face Bodog când nu are ce face: întreabă doi miniştri despre o... buruiană

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatorul de Oradea Florian Bodog a anunţat miercuri că a depus la Senat, cu o zi înainte, "două întrebări parlamentare" adresate miniştrilor Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi Mediului, Rovana Plumb, privind problema combaterii ambroziei, o buruiană cunoscută în popor şi sub denumirea iarba pârloagelor, nocivă atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru sănătatea oamenilor din cauza efectelor sale alergene, şi care creşte "de-a lungul căilor de comunicaţii, precum şoselele şi căile ferate, dar şi în intravilanul localităţilor, atât pe proprietăţi private, cât şi pe cele publice".

"Din aceste motive consider că este important să se monitorizeze distribuţia acestei specii, concentraţia de polen din aer, precum şi posibile modificări în prevalenţa alergiei la polen la nivel naţional. De asemenea, există o nevoie urgentă de a organiza intervenţii pentru a opri expansiunea acestei plante invazive şi pentru a controla zonele deja poluate. Pentru a controla răspândirea, se impune depistarea precoce prin programe de monitorizare, în special în zonele de risc înalt - cum este zona de Vest a ţării - şi acţiuni concrete de diminuare a populaţiilor masiv instalate pe întreg teritoriul României", arată senatorul Bodog.

Întrucât în prezent nu există un cadru legal la nivel naţional privind această problemă, ci doar doar măsuri şi hotărâri ale autorităţilor locale, efectele acestor acţiuni locale au fost cu mult sub aşteptări, observă senatorul PSD. "Ineficienţa acestor abordări locale indică faptul că problema poate fi rezolvată doar printr-o abordare unitară şi comprehensivă la nivel naţional. În acest sens, amintesc că la nivelul UE există câteva exemple de bune practici, combaterea ambroziei fiind reglementată prin lege de mai mult de 10 ani", mai spune Bodog.

Arătând că în Ungaria a fost creată şi o comisie interministerială pentru combaterea ambroziei, "cu rolul de a crea o bază legislativă pentru obligativitatea combaterii florii pustei", Bodog mai notează: "combaterea acestei specii a devenit obligatorie pentru fiecare proprietar de teren înainte de perioada înfloririi".

În concluzie, senatorul i-a întrebat pe ministrul Sănătăţii şi pe cel al Mediului "dacă au în vedere reglementarea legală a problemei, precum şi măsurile pe care intenţionează să le ia pentru a determina o reacţie mai promptă şi o implicare mai activă din partea autorităţilor statului în combaterea acestei plante atât de dăunătoare, mai ales că ne apropiem de perioada ei de înflorire".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
29 Comentarii
Dl
Pentru cei care încă nu pricep ce e cu buruiana asta (nu le dorim să simtă pe propria piele!): ?page=ACTUAL&subpage=ANTIAMBROZIE https://www.facebook.com/antiambrozie?ref=hl
Postat 06 Iulie 2013, 23:48 de Antiambrozie
Ambrozia, inamicul public nr. 1. De ce abia acum? – o rectificare necesară.
În loc de: ”Ne puteţi spune câte din propunerile/ideile acestui proiect au fost valorificate după 1 iunie 2012 şi până în prezent, dle fost profesor-universitar, decan şi fost secretar de stat?, a se citi: ”Ne puteţi spune câte din propunerile/ideile acestui proiect au fost valorificate după 1 iunie 2012 şi până în prezent, dle profesor-universitar, decan şi fost secretar de stat?
Postat 27 Iunie 2013, 20:13 de stefan
Ambrozia, inamicul public nr. 1. De ce abia acum?
I. ”Senatorul de Oradea Florian Bodog a anunţat miercuri că a depus la Senat, cu o zi înainte, ”două întrebări parlamentare” adresate miniştrilor Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi Mediului, Rovana Plumb, privind problema combaterii ambroziei, o buruiană cunoscută în popor şi sub denumirea iarba pârloagelor, nocivă atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru sănătatea oamenilor din cauza efectelor sale alergene, şi care creşte "de-a lungul căilor de comunicaţii, precum şoselele şi căile ferate, dar şi în intravilanul localităţilor, atât pe proprietăţi private, cât şi pe cele publice”.” 1. Faptul că dl. senator doreşte să combată efectele nocive ale ambroziei este un fapt lăudabil, demn de un discipol a lui Hippocrates, dar demarat, nejustificat, cu prea mare întârziere; 2. Dle Bodog: Când cei de la ProTV prezentau, în APRILIE 2011, la Ştiri, un reportaj legat de efectele negative ale ambroziei, dvoastră şi pseudo-amazoana Sonia Drăghici, cu ce vă ocupaţi, respectiv ce foncţii BINE bugetate aveaţi? Atunci, amândoi, de ce aţi avut Ciocu’ mic? Vă era frică de tov. Boc şi şeful lui? Sau eraţi prea ocupaţi să umblaţi la braţ cu don Pârcioagă şi să pupaţi mâna marilor iubitori de români, respectiv de profesionişti în …sănătate publică: Ritli, Cseke, Bitea, Daina şi (mulţi) alţii ca ei? II. ”Din aceste motive consider că este important să se monitorizeze distribuţia acestei specii, concentraţia de polen din aer, precum şi posibile modificări în prevalenţa alergiei la polen la nivel naţional. De asemenea, există o nevoie urgentă de a organiza intervenţii pentru a opri expansiunea acestei plante invazive şi pentru a controla zonele deja poluate. Pentru a controla răspândirea, se impune depistarea precoce prin programe de monitorizare, în special în zonele de risc înalt - cum este zona de Vest a ţării - şi acţiuni concrete de diminuare a populaţiilor masiv instalate pe întreg teritoriul României\", arată senatorul Bodog.” 1. În Ştirile ProTV, sus menţionate, s-au menţionat următoarele: ”Universitatea de Şţiinţe Agricole a Banatului are, împreună cu Serbia, un proiect european anti-ambrozie, în valoare totală de 700.000 de euro. Planta poate fi cosită, de la rădăcină, sau combătută chimic.”. 2. Ne puteţi spune câte din propunerile/ideile acestui proiect au fost valorificate după 1 iunie 2012 şi până în prezent, dle fost profesor-universitar, decan şi fost secretar de stat? III. În loc de concluzii: Fapte (preventive), nu (doar) vorbe! 1. Adevăratul popor USL Bihor, aşteaptă şi de la dvoastră rezultate concrete şi nu doar liste interminabile de interpelări şi propuneri legislative, intens vizualizate, dar rămase la stadiu de interpelare/propunere, aspecte la care excelează colega dvoastră: Sonia Drăghici; 2. Dacă aţi fi ieşit la ”rampă” cu rezultate concrete şi eficiente, aţi fi avut mult de câştigat (şi) la …imagine. Cine tace şi face (adică lucrează BINE pentru adevăratul popor USL), va ajunge din nou în graţiile acestuia. Să nu uitaţi acest lucru tovarăşilor discipoli ai lui ”Unchiu” şi ”George” de …Sorbonica!
Postat 27 Iunie 2013, 20:03 de stefan
replica la articolul cu PLAGIATORUL Mang Ioan si cu primarul din Finis
Cine vorbeste iarasi? Ioan Mang PLAGIATORULex(croc )senator PSD presedintele reales(legal?) al filialei PSD Bihor actual vicepresedinte de consiliu judetean pe lista USL ca altfel nimeni nu-l vota ! Asta vorbeste PLAGIATORUYL Mang Ioan ?:))=))Bah PLAGIATORULE Mang Ioan nu te mai amesteca in treburile si lucrurile primarilor PSD asa cum ai mai facut si cu comuna Cefa pe care PSD Bihor a pierdut-o datorita vorbelor si actiunilor tale impotriva deputatului PSD din colegiul 6 Salonta Tinca domnu Ioan Sorin Roman la fel ca si actiunile impotriva consilierilor PSD din Beius care au facut bine pt comunitate , bine au zis `` faci bine comunitati si primesti rau din partea partidului PSD Bihor si a PLAGIATORULU . PLAGIATORUL Mang Ioan PSD Bihor nu este al tau personal este al tuturor membrilor simpli din PSD Bihor si daca vrei sa excluzi din PSD Bihor pe @Romanul Simplu nu-l excluzi din partid in lipsa , pt ca nu este scris in Statutul PSD acest lucru , ci-l excluzi din PSD in sedinta ordinara afilialei din care face parte .Ioan Mang ex (croc)senatorPSD Bihor presedintele filiale PSD Bihor SICTIR da-te dreacu si popupincuristi tai !:))=)) Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 27 Iunie 2013, 13:37 de Romanul Simplu
ete na
ca de obicei, retardatii de la ebihoreanul gasesc prilej sa muste la comanda in orice moment: chiar si unul in care se fac de *. cum ar fi acesta.evident, semnand cu psudonim, ca doar stiu si ei ca sunt penibili. ciucas, cine ti-a dat spaga sa-l arzi pe bodog?
Postat 27 Iunie 2013, 13:03 de elena din troia
Problema ambroziei
Este una cat se poate de serioasa si cunosc personal multe persoane afectate de aceasta planta. Da, in Ungaria exista lege pentru combaterea ambroziei, iar stimatei ziariste ii doresc doar un \"sezon\" cu nas umflat si rosu cu ochi injectati si imposibilitatea de a respira normal. Bodog trebuie laudat pentru initiativa si nu injurat. Orice problema se rezolva in mai multi pasi, primul dintre acestia fiind semnalarea si constientizarea problemei. Aluia care se \"leaga\" de Arafat, ii doresc un accident in care sa fie implicat si sa vina ambulanta la el si nu SMURD. Cat putem fi de \"mici\" la suflet si caracter. Datorita lui Arafat avem unul dintre cele mai moderne si mai eficace sistem de urgenta din Europa (nu imi apartine afirmatia) si in loc de gratitudine, noi il rasplatim cum stim noi mai bine: injurandu-l! Bravos natiune, halal sa-ti fie!
Postat 27 Iunie 2013, 11:51 de anticomunistul
si ce e rau in asta?
ambrosia e o planta foarte alergogena, deci nu vad nimic rau in a avea si Romania o legislatie clara pentru combaterea ei. Bodog a facut foarte bine ca i-a interpelat pe ministri. Sper sa-si duca mai departe demersul si sa faca si un proiect de lege pentru combaterea ambrosiei si a altor buruieni periculoase pentru populatie.
Postat 27 Iunie 2013, 11:49 de unu
la.ba.giilor
...ai platit si tu pt. diploma? [26.06.2013, 18:04] marcell ai si tu diploma de pe la facultati platite? Nu ai auzit despre alergia la polen de ambrozia? Iti doresc sa ai parte de aceasta boala...idiotule :)...si da in Ungaria exista lege cu amenzi de pana la 5.000.000 de forinti. postat de: pole ......POLEEEEEE!!! UNDE DAI SI UNDE CRAPA-TE?! CITESTE EXACT CE AM SCRIS....PU.LA CE ESTI CU GRADINITA FACUTA LA...FARA FRECVENTA! HA HA HA
Postat 27 Iunie 2013, 11:20 de marcell
Cablul alb sau cablul negru îl leagă în poză pe senator la curent !?!
...
Postat 26 Iunie 2013, 20:19 de Carp III
Problema e serioasă dar nu se rezolvă cu întrebări şi anunţuri ci cu acţiuni bine organizate !?!
...
Postat 26 Iunie 2013, 20:16 de Carp III
povesti despre tratament
lasati google-ul, se stie ca nu exista vindecare pentru alergii, doar tratamente care nu functioneaza mereu, eu fac tratament de desensibilizare de 15 ani (si homeopat, si alopat) si nu ma ajuta cu nimic in sezonul ambroziei...in alergii singurul tartament care functioneaza e inlaturarea alergenului...
Postat 26 Iunie 2013, 20:00 de eu
"Jurnalist "
Problema ambroziei este foarte serioasă şi gravă . Autoarea acestui articol şi-a spus părerea despre acest subiect în titlu. Îi propunem ca pe viitor să abordeze subiecte de genul manelişti, fotbalişti, fufe,etc Aşa va avea succes şi în faţa unor comentatori de aici ( agramaţi ,de altfel...).
Postat 26 Iunie 2013, 19:27 de anamaria
SMURD o fundatie care sustine imbogatirea lui ARAFAT ?
CAND vom avea o situatie clara si transparenta a acestei FUNDATII SMURD sunt sume care deasesc imaginatia si DNA sta si admira cum altii se IMBOGATESC, FELICITARI !
Postat 26 Iunie 2013, 19:07 de fundatie care il pav
Imunoterapia se poate realiza atat sublingual (SLIT) cat si injectabil subcutanat (SCIT)
AsA ceva asteptam de la un SPECIALIST :)))))) USL ia ti JEGU/RIle si DISPARI, GOOGLE face orice inclusiv ne da si specialistul , MMMAARRRS ORD.INARI IMPUTI.TI la sapa !
Postat 26 Iunie 2013, 18:50 de Imunoterapia se poa
Imunoterapia se poate realiza atat sublingual (SLIT) cat si injectabil subcutanat (SCIT)
AsA ceva asteptam de la un SPECIALIST :)))))) USL iati JEGU/RIle si DISPARI, GOOGLE face orice inclusiv ne da si specialistul , MMMAARRRS ORD.INARI IMPUTI.TI la sapa !
Postat 26 Iunie 2013, 18:49 de Imunoterapia se poa
Imunoterapia se poate realiza atat sublingual (SLIT) cat si injectabil subcutanat (SCIT)
AsA ceva asteptam de la un SPECIALIST :)))))) USL i ati JEGU/RIle si DISPARI, GOOGLE face orice inclusiv ne da si specialistul , MMMAARRRS ORD.INARI IMPUTI.TI la sapa !
Postat 26 Iunie 2013, 18:48 de Imunoterapia se poa
Imunoterapia se poate realiza atat sublingual (SLIT) cat si injectabil subcutanat (SCIT)
Reactia alergica la polenul de Ambrozia este o reactie de hipersensibilitate tipul I, mediata de Imunoglobulina E (IgE), ce apare în câteva minute de la expunerea la un alergen. Ambrozia Artemisiifolia este o buruiana frecvent intalnita la noi in tara, pe campurile necultivate, dar si in zonele neintretinute din orase. Alergiile la polenul de Ambrozia au crescut in ultimii ani direct proportional cu concentratia polenului in aer. Sezonul polinic al Ambroziei, la noi in tara, incepe la sfarsitul lunii iulie si se mentine pana la inceputul lunii octombrie. Particulele de polen sunt eliberate in aer dimineata devreme, ating concentratia maxima dupa amiaza si se depun pe sol seara. Mecanismul de producere al reactiei alergice: Reactia alergica se produce dupa ce au loc o serie de etape: expunerea initiala la alergen – polenul de Ambrozia, realizata prin inhalare sau contact direct, se numeste sensibilizare, in timpul careia alergenul este preluat de catre macrofage (celule prezentatoare de antigen - CPA), este procesat si apoi exprimat la suprafata acestora prin moleculele complexului de histocompatibilitate (MHC) clasa II. Macrofagele prezinta alergenul limfocitelor T CD4 care prin secretia de citokine stimuleaza limfocitele B sa secrete anticorpi specifici (IgE) si limfocitele T CD4 sa se diferentieze in limfocite Th2 (mediaza reactia alergica). IgE formate se leaga de macrofage si asteapta o re-expunere la alergenul specific. La o reexpunere la acelasi alergen, acesta se leaga de IgE specifice de pe suprafata macrofagelor si are loc degranularea mastocitara cu eliberare de mediatori ai hipersensibilitatii imediate dintre care cei mai importanti mediatori sunt histamina, interleukine si prostaglandine, care induc vasodilataţie, contracţia musculaturii netede, secreţie de mucus şi edem – reactia alergica. Simptomatologia persoanelor alergice la polenul de Ambrozia, este sezoniera, in lunile august si septembrie si consta in: stranut in salve, prurit nazal, ocular si faringian, obstructie nazala, rinoree apoasa, secretii postnazale, inrosire a ochilor, tuse seaca, wheezing si dispnee in special dimineata si seara, si uneori urticarie. Foarte rar, pot sa apara reactii incrucisate intre polenul de Ambrozia si alimente ca: rosii, kiwi, pepene rosu, pepene galben, banane. Diagnosticul de alergie la polenul de Ambrozia se stabileste baza anamnezei (simptome prezente in sezonul polinic), pricktest la pneumoalergeni (alergenii inhalatori)- pozitiv la polenul de ambrozie; IgE specific- pozitiv la polenul de Ambrozie. Obiectivele tratamentului constau in evitarea contactului cu polenul de Ambrozia, reducerea inflamatiei si simptomatologiei si imunoterapia. Tratamentul medicamentos: Tratamentul rinitei alergice: spray nazal cu corticoid, pentru a reduce inflamatia de la nivelul nasului, 1 - 2 puffuri/nara/zi; spray nazal antialergic si antihistaminic oral pentru reducerea simptomatologiei. Daca se asociaza si conjunctivita alergica, se administreaza picaturi oculare antialergice si/sau cu corticoid. Tratamentul astmului bronsic: sprayuri cu corticoid sau sprayuri cu corticoid si bronhodilatator, in functie de severitatea bolii, asociate sau nu de medicatia antileucotriena (montelukast de sodium) si antihistaminic la nevoie. Bronhodilatatoarele cu durata scurta de actiune, Ventolin sau salbutamolul se administreaza doar in criza de astm bronsic. Alergia la Ambrozia fiind sezoniera necesita un tratament doar pe perioada polinica, tratamentul se incepe cu 1 – 2 saptamani inainte de sezonul polinic, se mentine pe tot sezonul si se reia in fiecare an. Imunoterapia se poate realiza atat sublingual (SLIT) cat si injectabil subcutanat (SCIT) si se realizeaza cu extract de polen. Vaccinul se administreaza in doze progresiv crescande, pe o perioada de 3 ani, neintrerupt. Inainte de initierea imunoterapiei afectiunea trebuie sa fie controlata medicamentos, iar in cazul afectiunilor sezoniere (alergia la polen), imunoterapia nu se incepe in sezonul polinic.
Postat 26 Iunie 2013, 18:46 de Imunoterapia se poa
Timisoara este amenintata de un pericol care creste de la an la an: ambrozia
Cei care au dobândit o alergie au pe lângă varianta tratamentului sezonier și varianta tratamentului de lungă durată, desensibilizarea. Medicii spun însă că cei care aleg să urmeze acest tratament sunt puțini, deoarece implică costuri ridicate și nu este decontat de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. „Tratamentul durează undeva la 3-5 ani, iar rezultatele se văd din primul an de tratament. În primul rând este recomandat tratamentul simptomatic, iar abia apoi putem vorbi despre cel pe termen lung, de desensibilizare. Nu sunt foarte mulți pacienți care îl fac deoarece este foarte costisitor și durează mult. Lumea în general nu-și permite”, a declarat medicul Lizica Igreț. „Un organism alergic are de fapt un răspuns exagerat la un alergen care în mod normal trebuie tolerat. Prin această desensibilizare reînveți organismul să nu mai reacționeze la alergen și este practic trratamentul de ales. În ce condiții: dacă pacientul este tânăr, dacă este alergic la un singur lucru șansa de reușită este mai mare și dacă își poate permite pentru că este un tratament relativ scump. Trebuie urmat trei ani cu niște soluții atestate. Un tratament e cam de 200 de lei pe lună, cam așa ajunge timp de trei ani”, explică doctorița Bunu. Cei care suferă de alergii sezoniere nu au însă motive de îngrijorare dacă nu urmează tratamentul de desensibilizare. Medicii specialiști spun că se poate duce o viață liniștită în ciuda simptomelor alergice. „Dacă e o alergie sezonieră doar la un anumit tip de polenuri, iar simptomele durează două-trei luni, teoretic se poate merge pe tratamentul simptomatic. E mai la îndemână să iei trei luni un tratament cu un antiinflamator și un antihistaminic decât cu trei luni înainte și trei luni în sezon să te tratezi. Este o sumă considerabilă care trebuie investită în imunoterapie. Problema e că nu scapi niciodată, trebuie să faci în fiecare an tratamentul pentru polen, dar se poate trăi așa”, explică medicul alergolog Lizica Igreț. Timisoara este amenintata de un pericol care creste de la an la an: ambrozia
Postat 26 Iunie 2013, 18:42 de Timisoara este ameni
in 2911 era considerata inamicul numarul 1 ce aveti ?
O buruiana care se raspandeste rapid si poarta poeticul nume de "ambrozie", a devenit inamicul public numarul 1 - pentru ca provoaca rinite alergice si astm bronsic, mai ales in a doua jumatate a verii. Ads by INTERNET PROTV "Iarba de paragina", asa cum o numesc taranii - invadeaza terenurile lasate parloaga. Si sunt peste un milion de hectare in tara noastra. Problema e ca a aparut deja in parcurile din orase si abia acum autoritatile inteleg cat este de periculoasa. Ochi rosii, nas infundat, buze umflate. Tot mai multi romani se plang ca au astfel de probleme. Iata de ce ambrozia - una dintre sursele principale de alergii cronice in America de Nord si Europa, a inceput sa fie bagata in seama si la noi. Aceasta planta periculoasa creste atat in gradini, culturi de cereale si de floarea soarelui, dar si in zonele lasate in paragina. Ambrozia nu este recunoscuta oficial in Romania ca planta de carantina cu pericol biologic, asa cum se intampla in strainatate, unde e combatuta cu program. Agreeaza clima calda si ploile de vara, asa ca ultimii ani i-au priit de minune. O planta matura poate elibera miliarde de grauncioare de polen si pana la 30.000 de seminte - asa ca se inmulteste salbatic. Astfel, daca va stiti alergic la polen, suferiti de astm bronsic sau aveti probleme cu glanda tiroida, stati cat mai departe de aceasta planta periculoasa. Persoanele sensibile ar trebui sa iasa rar din casa, iar la intoarcere sa-si scuture bine hainele. Universitatea de Stiinte Agricole a Banatului are, impreuna cu Serbia, un proiect european anti-ambrozie, in valoare totala de 700.000 de euro. Planta poate fi cosita, de la radacina, sau combatuta chimic.
Postat 26 Iunie 2013, 18:39 de hhhooopppaaa
ai platit si tu pt. diploma?
marcell ai si tu diploma de pe la facultati platite? Nu ai auzit despre alergia la polen de ambrozia? Iti doresc sa ai parte de aceasta boala...idiotule :)...si da in Ungaria exista lege cu amenzi de pana la 5.000.000 de forinti.
Postat 26 Iunie 2013, 18:04 de pole
alergii = moarte
problema este pe atat de grava pe cat de idiot e titlul dat acestei stiri. Acest senator chiar a pus problema unui lucru foarte grav, doar cei ce nu sufera de alergii pot condamna actiunea lui, dar nu uitati, daca in present nu sunteti alergici asta nu inseamna ca nu puteti deveni alergici pe viitor. A vazut vreunul dintre cei ce condamna acest lucru un copil, un batran sau chiar un adult cum reactioneaza la alergia provocata de ambrozie. Te nenoroceste. In final, BRAVO DOMNULE SENATOR BODOG.
Postat 26 Iunie 2013, 17:59 de calin
asta sunt hoti nu ministri !!!de ce nu ne informati cati banii din fundati ajung unde si cat de lega
CE MINISTRUL al SANATATII au rOManii de 23 de ani, falsi pregatiti in domeniu, de ce platim atataea jeguri si nu lasam taranilor uasa sa se gospodaresca singuri si fara taxe si impozite, daca avem alimente sanatoase la preturi reale nu specula din supermarketuri este o taxa foarte mare pentru natiune.Voi nu vedti am creat SMURD ca sa aslvam oameni si noi IMBOGATIM vrem nu vrem pe altii ? NU ami donez un ban la SMURD asa , de ce nu ne informati cati banii din fundati ajung unde si cat de legal este ? CATI bani fac la un TRANSPLANT sa stie cei care DONEAZA de ce DONEAZA , ce atatea SECREETE la cata CRUZIME TRAIM ?
Postat 26 Iunie 2013, 17:51 de FARA SMURD
alergie groaznica
stimata ziarista daca ai trai macar o zi cu alergia provocata de aceasta buruiana ai merge tu personal la ministrul sanatatii sa o taie; eu sunt una dintre persoanele care sufera de aceasta alergie si e ingrozitor sa conduci maisna si brusc sa lacrimezi in asa hal incat sa trebuiasca sa tragi pe dreapta, te mananca ochii si te dor efectiv, stranuti in continuu si fata ti se umfla si inroseste, esti scos din uz, nu mai poti face ABSOLUT nimic, decat sa stai si sa suferi. Si cand ai serviciu si copiii e si mai ingrozitor sa fii pur si simplu paralizat din cauza ca nu poti tine ochii deschisi din cauza lacrimatiei si usturimii...
Postat 26 Iunie 2013, 17:35 de eu
......
In sfarsit, o interpelare importanta si serioasa! Bravo Bodog!
Postat 26 Iunie 2013, 17:23 de Ambrozie
MURD este o fundatie pentru cine ?
Cu cat zel se castiga la SMURD !! in 2012 declara ca primeste de la smurd 94.710 fata de 11.150 lei fata declarat in 2011, nu rau !! hai sa terminam cu SARADA de EROU national :)) asteptam declaratia din 2013 , cati oameni salvam cu DIFERENTA ? (2012 %20Raed%20Arafat_2012_la%20numirea%20in%20functie_475_7675.pdf
Postat 26 Iunie 2013, 16:39 de SMURD !!!
PE PIELEA LUI?!
Probabil dl. senator a luat vreo amenda de la Politia Locala pt. ca nu si-a intretinut vreun teren!!! In rest populatia o duce bine d.p.d.v. al sanatatii!!!
Postat 26 Iunie 2013, 16:17 de Adi Oradeanul
Provoaca astma bronsica !!
In perioadele de uscaciune maxima ,ambrozia provoaca pe fondul unei scaderi a imunitatii generale a organismului ,la copii si batrani dar si pe fondul unei raceli banale netratate ,astma bronsica !? O boala foarte severa cu simptome de genul ,nu mai primesti aer ! Sau cel putin asta este senzatia ! Si atunci sa vezi pe cine mai injuri !?Si umblii tot cu sprayul la tine daca nu te sufoci cand ai criza !! Vantul favorizeaza raspindirea pe arii foarte mari .
Postat 26 Iunie 2013, 15:46 de patit
la.ba.giilor
...tu asta care ai scris articolul asta de *...nu ti-e rushine la fatza aia a obrazului gros de bocanc?!...sti tu dobi.toaco ca ambrozia este periculoasa ptr sanatatea oamenilor?!...exact in tari precum Ungaria este lege care pedepseste prezenta ambroziei?...banuiesc ca esti aeriana!!!...idi.oato!!!
Postat 26 Iunie 2013, 15:24 de marcell
Ramasi in urma
Domnule esti ramas in urma...cu vreo 20 de ani. In Ungaria iei amenda de 2.000.000 de forinti in cazul in care infloreste ambrozia pe pamantul tau... Chiar suntem atat de inchisi la minte? Nu pot sa inteleg... De fapt de ce ma mir? Infloreste generatia cu diplome de pe la facultati platite... :(
Postat 26 Iunie 2013, 15:10 de pole
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON