Într-o conferinţă de presă desfăşurată luni la Primărie, dr. Gheorghe Carp, care timp de patru luni a condus ca interimar Spitalul Municipal "Gavril Curteanu", iar din 1 martie şi-a reluat funcţia de manager la Spitalul Judeţean, a declarat că medici din mai multe domenii au elaborat un program de dezvoltare a serviciilor medicale oncologice din oraş.
"Am dorit să adun la aceeaşi masă oncologi, geneticieni, pneumologi, hematologi care au constituit un grup de lucru şi au elaborat un program care începând din acest an trebuie să se materializeze", a spus Carp.
Dr. Carp a subliniat faptul că statisticile internaţionale arată că peste 10 ani o treime din populaţie va suferi de cancer şi că Oradea trebuie să fie pregătită şi în ceea ce priveşte diagnosticarea precoce a bolii. "De aceea am demarat acest program de onco-genetică, căci pe baza diagnosticului citogenetic se pot institui tratamente moleculare, foarte eficiente", a afirmat managerul, precizând totodată că Spitalul Municipal avea trei aparate PCR pentru diagnoză citogenetică ce stăteau nefolosite.
De asemenea, dr. Gheorghe Carp a declarat că un singur accelerator linear nu este suficient pentru numărul pacienţilor care merg la radioterapie în Oradea. "Sunt peste 150 pe lista de aşteptare. Având condiţiile tehnice îndeplinite, buncărul construit, insistăm pentru achiziţionarea celui de-al doilea accelerator. Acesta este important şi pentru că un tratament întrerupt din motive tehnice anulează efectele benefice reuşite până atunci", a precizat acesta.
Parte a programului de dezvoltare a activităţii medicale oncologice din Oradea o reprezintă şi realizarea, pe bani europeni, în cadrul Blocului Operator de la Municipal, a unor săli de operaţie destinate chirurgiei specifice. "Sperăm că în a doua jumătate a anului 2014 chirurgia oncologică va funcţiona. Sala de operaţie este astfel configurată încât orice specialitate chirurgicală îşi poate desfăşura intervenţiile în ea. Aşadar, prin protocoale între Spitalul Judeţean şi cel Municipal, medicii de la primul vor veni şi vor opera în blocul operator al secţiei de chirurgie oncologică", a anunţat managerul.
Totodată, la parterul clădirii Centrului Oncologic se doreşte realizarea unui centru de histopatologie şi morfopatologie. "Va respecta cerinţele Ministerului Sănătăţii şi va permite rezolvarea problemei diagnosticelor cât mai repede şi cât mai corect", a precizat dr. Carp.
De asemenea, Spitalul Municipal intenţionează să mute la etajul al treilea al Centrului Oncologic hematologia, "pentru că sunt specializări înrudite", iar la etajul al patrulea să înfiinţeze un centru de transplant de celule stem şi bancă de ţesuturi.
Totodată, în 2014, conducerea spitalului doreşte să achiziţioneze un aparat numit scintigraf, necesar pentru circa 40% dintre pacienţii oncologici, dar şi pentru alte boli precum afecţiunile hepatice şi cardiace. "În ceea ce priveşte imagistica, se doreşte ori transplantul mamografului de la Spitalul Judeţean ori achiziţionarea unuia nou. De asemenea, din aprilie sau mai bronhoscopia se va face în Spitalul Municipal, unde avem personal specializat, sub protecţia unei anestezii generale. Până acum se făceau într-un stil pompieristic sus la sanator", a mai adăugat Gheorghe Carp.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.