Proiectul de buget al judeţului şi ale instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului până la Teatru şi Aeroport, a fost adoptat marţi, într-o şedinţă extraordinară a CJ, care a durat mai puţin de un sfert de oră.
Singura discuţie pe marginea proiectului (care în mare îl urmează pe cel de anul trecut) a fost de natură strict politică, între liderul opoziţiei, PDL-istul Ionel Avrigeanu, şi preşedintele CJ, Cornel Popa.
Cel care a început ostilităţile a fost Avrigeanu, care i-a reproşat liberalului atât faptul că proiectul a fost pus pe ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare fără a fi fost dezbătut public, cât şi faptul că, prin modul în care au fost propuse alocările pe diverse obiective de investiţii, niciunul dintre marile şantiere din judeţ nu va fi finalizat în acest an.
"Cred că este prima oară în ultimii 10-12 ani când bugetul se aprobă în şedinţă extraordinară şi fără dezbatere în comisii de specialitate. Este o ignorare a Consiliului. Din lista de investiţii este clar că sumele alocate nu vor duce la finalizarea niciunei investiţii în acest an. În afară de trei localităţi - şi alea sunt Săcueni, Valea lui Mihai şi Salonta - nu este nicio alocare pentru drumuri comunale, toate sunt numai pentru drumurile judeţene. Dacă aţi alocat 6 milioane pentru Muzeu e clar că nu va fi gata anul acesta. (...) Asta e politica dvs şi ne puneţi într-o situaţie jenantă", a spus Avrigeanu.
Totuşi, PDL-istul a anunţat că votează, împreună cu colegii săi, proiectul: "Vom vota bugetul, ca să nu spuneţi că ne opunem la noi investiţii!".
Pe de altă parte, reprezentantul Direcţiei Economice, Gabriela Plugaru, l-a contrazis pe consilier, afirmând că "proiectul a fost postat pe site în termenul legal, de la începutul lunii ianuarie", iar preşedintele Consiliului, Cornel Popa, i-a amintit lui Avrigeanu despre "greaua moştenire" de la predecesorul său, Radu Ţîrle, acum membru PDL, la fel ca Avrigeanu.
"Eu înţeleg poziţia dvs ca lider al opoziţiei, dar vă amintesc că pentru drumul de Tinca ne-aţi lăsat datorii de 170 de miliarde (n.r. - de lei vechi), din care 135 de miliarde le-am achitat. Muzeul, la fel, ştiţi bine că m-aţi lăsat cu el într-un proiect încremenit. Am vrut să-l continuu şi dvs. aţi fost primul care s-a opus, că este expirat contractul (n.r. - dintre CJ şi Selina), şi m-am oprit numai ca să nu dau cu subsemnatul. Sunt doar două lucruri pe care mi le-aţi lăsat ca nişte pietre de moară. Poate veţi vedea pe unde-i colegul care a condus Consiliul (n.r. - aluzie la Ţîrle)", a spus Popa.
În cele din urmă, proiectul de buget al judeţului şi ale instituţiilor subordonate a fost votat în unanimintate, inclusiv de Ionel Avrigeanu şi ceilalţi colegi PDL-işti.
Bugetul pe acest an al judeţului prevede venituri de 267,242 milioane lei (faţă de 266,806 milioane lei anul trecut) şi cheltuieli de 277,030 milioane lei (faţă de 257,088 milioane în 2013).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.