URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Decembrie 2011, 14:21

Boagiu: Lucrările la DN 79 Arad-Oradea vor fi gata până în luna mai

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Coşmarul şoferilor care mai bine de mai bine doi ani şi-au "rupt" maşinile prin hopurile de pe DN 79 Oradea-Arad, din cauză că lucrările executate de italienii de la Astaldi au avansat greoi, ajunge la final.

Aflându-se sâmbătă la Arad, unde a inaugurat porţiunea de autostradă între Arad şi Timişoara, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, referitor la DN 79 Arad-Oradea, că a fost informată de către constructorii de pe şantier că s-au finalizat 75 la sută din lucrări, iar "şantierul va fi închis cel târziu în luna mai a anului viitor".

Potrivit acesteia, constructorii au spus că folosesc aditivi speciali în mixtura asfaltică, astfel încât asfaltarea poate avea loc şi pe timp de iarnă. În judeţul Arad, asfaltarea DN 79 a fost încheiată, astfel de lucrări continuând doar în judeţul Bihor.

Lucrările la drumul Oradea-Arad sunt proiectate şi executate de firma italiană Astaldi. Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, lucrarea ar fi trebuit deja finalizată, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici pe departe. Licitaţia a fost adjudecată în 2009, muncitorii au ieşit în teren prin 2010, iar "şantierul" s-a deschis cu adevărat abia în 2011.

Ameninţaţi cu rezilierea

De altfel, în primăvara acestui an, compania a fost ameninţată de către ministrul Anca Boagiu cu rezilierea contractului, în valoare de 70 de milioane de euro, din cauza nefinalizării lucrărilor care aveau termen de finalizare 11 martie 2011. "Nu ne permitem luxul să stăm pe 70 de milioane de euro, pe care, până în acest moment, nu au fost în stare să îi folosească şi nu au fost în stare, practic, să facă tronsonul de la Arad la Oradea", declara la acea vreme Boagiu.

Ministrul le reproşa reprezentanţilor firmei Astaldi că nu se lucra pe şantier şi le-a dat un ultimatum să se pună la punct cu graficul de lucrări şi să intre în termenele contractuale. "Pentru că nu este primul contract în care sunteţi în întârziere, bani sunt, nu aveţi nicio justificare. Nu mă impresionează faptul că atunci când aţi ştiut că vine ministrul pe teren aţi umplut drumurile de oameni, de maşini şi aşa mai departe. În urmă cu o săptămână colegii de la CNADNR au fost aici şi timp de o săptămână nu au găsit aproape pe nimeni pe şantier. Vreţi să lucraţi, sunteţi bineveniţi să lucraţi, în termenele contractuale. Nu vreţi să lucraţi, vă rugăm să luaţi notă că nu mai suntem dispuşi să facem nici un fel de rabat de la nici o regulă. Drumul arată cum arată, din 2009 şi până în 2011 sunt doi ani, în care nu s-a întâmplat nimic", îi spunea Boagiu unui reprezentant al firmei italiene.

Lucrări de milioane

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a alocat peste 266,3 de milioane de lei pentru reabilitarea DN 79 Arad - Oradea, iar termenul de finalizare a lucrărilor era de 11 martie 2011.

De altfel, CNADNR a şi amendat firma italiană Astaldi cu 6.306.038 de lei (1,5 milioane de euro), plus 317.202 euro, penalităţi facturate. Compania a motivat sancţionarea italienilor cu faptul că firma a primit un "avans acordat şi nejustificat prin lucrări executate la sfârşitul anului 2009".

Citiţi mai multe despre mersul lucrărilor la drumul Oradea - Arad, în articolul: Astaldi Tango: Spre disperarea şoferilor, firma italiană "cârpeşte" drumul Oradea-Arad încet şi prost!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON