URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
01 Aprilie 2012, 11:51

Bihorenii, chemaţi să identifice mormanele de gunoi din judeţ

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Devenită deja o tradiţie, campania de voluntariat "Let's Do It, Romania", care presupune curăţarea întregii ţări de gunoaie, îşi schimbă puţin regulile. Mai precis, nu se mai ţine în ultimul weekend din septembrie, ci, aliniindu-se la restul ţărilor care organizează acest eveniment, va avea loc pe 12 mai.

"Proiectul e mai amplu în acest an. Pe 12 mai ne propunem să facem curăţenie în minim trei zone din Bihor, în funcţie de resursele pe care le vom avea, iar până pe 24 septembrie le vom monitoriza şi ne vom asigura că vor rămâne curate", a explicat pentru BIHOREANUL Simona Bandula, membru în echipa bihoreană de organizare a evenimentului. Zonele în care se va face curăţenie vor fi propuse şi votate de bihoreni în perioada 9-23 aprilie.

Până la marea curăţenie, însă, e nevoie ca voluntarii să se implice în realizarea Hărţii Deşeurilor, adică să identifice mormanele de gunoaie din zonele publice din Bihor şi să le carteze pe site-ul evenimentului, www.letsdoitromania.ro, la secţiunea "Încarcă un morman nou".

"Cartarea se realizează astfel: voluntarii merg pe teren si identifică mormanele de gunoaie din zonele alese, cu ajutorul GPS-ului. Pentru aceasta, ei vor completa o fişă de morman, cu detalii relevante pentru ziua de curăţenie: ce tipuri de deşeuri se află în compoziţia mormanului, în ce volum, dacă exista elemente de dificultate în acces sau transportul deşeurilor, precum şi descrierea cât mai completă a punctelor de reper şi a modului în care se face accesul. La final, voluntarii introduc datele pentru fiecare morman cartat pe harta online, furnizând toate detaliile din fişa de morman", precizează Simona Bandula.

În afară de modalitatea clasică de cartare, voluntarii pot utiliza şi aplicaţii pe mobil pentru a carta în timp real. În acest moment, este disponibilă aplicaţia gratuită pentru iPhone, urmând să fie finalizată şi aplicaţia pentru sistemul Android.

Totodată, echipa de organizare din Bihor are nevoie şi de specialişti dornici să se implice voluntar în organizare, domeniile în care se caută organizatori fiind comunicare, logistică, IT, fundraising, resure umane. "Cerinţele esenţiale sunt: proactivitate, disponibilitate şi implicare. Toţi cei care doresc să facă parte din echipa de organizare a celui mai mare proiect de voluntariat din ţară sunt rugaţi să viziteze site-ul proiectului şi să trimită un CV la adresa bihor@letsdoitromania.ro", mai spune Bandula.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Intrebare
Si poza asta cine a facut-o? :)
Postat 01 Aprilie 2012, 12:34 de Alin Cristea
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON