URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
27 Decembrie 2011, 08:50

Biharia face pe 15 ianuarie referendum pentru a stabili dacă iese din Aparegio

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Biharia face referendum. Conform unui comunicat de presă semnat de consilierul local Kozma Geza în numele opozanţilor proiectului Aparegio din deliberativul local, locuitorii comunei vor fi chemaţi pe data de 15 ianuarie 2012 să se pronunţe dacă doresc sau nu continuarea proiectului. "Întrebarea la care sunt chemaţi a răspunde localnicii este: Sunteţi de acord cu predarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi canalizare din comuna Biharia către C.A.O. şi cu implementarea proiectului Aparegio?", se menţionează în comunicat.

Organizarea referendumului a fost cerută în cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Local din 23 decembrie de grupul de consilieri format din: Méhes Zoltán, Paul Biţis, Lakatos Imre, Szeghalmi Győző, Megyesi Ferencz şi Szűcs Sándor. "Am votat în favoarea organizării unui referendum pentru a vedea dacă localnicii sprijină în continuare ieşirea din proiect ori prin campania de convingere a Companiei de Apă, între timp, poate şi-au schimbat atitudinea şi doresc să adere la a fi clienţi ai acestor servicii", a spus Kozma Geza.

"Să nu scumpească apa!"

Conform comunicatului, locuitorii comunei se opun nu atât proiectului în sine, cât alinierii preţului la serviciile de apă şi canalizare din localitate la nivelul celor din Oradea imediat după predarea lor către CAO, deşi acestea nu s-au îmbunătăţit. "Logica acestui refuz al cetăţenilor din Biharia a fost una foarte simplă: până ce un întreprinzător / operator nu investeşte vreun leu şi nu îmbunătăţeşte condiţiile de furnizare ori calitate a apei potabile, nu are dreptul de a tripla preţul vreunui bun ori serviciu", susţine consilierul local.

Din lac în puţ...

CAO a preluat serviciul de furnizare a apei în Biharia în octombrie 2010, pentru a putea atrage fonduri europene în valoare de 5,8 milioane euro din care să reabiliteze reţelele de apă şi canalizare din comună prin intermediul proiectului Aparegio. Transferul de responsabilităţi a însemnat pentru locuitorii comunei, automat, triplarea tarifului pe metrul cub de apă de la 1,1 lei la 3,31 lei pe metrul cub, prin alinierea tarifelor la nivelul celor din Oradea.

Revoltaţi, iniţial localnicii s-au opus ca angajaţii CAO să citească apometrele, iar apoi au refuzat facturile. Pentru a detensiona situaţia, executivul local a cerut operatorului de servicii să factureze apa către Primărie, dar nici bugetul local nu a achitat nicio factură. La această oră, comuna Biharia este cel mai mare datornic al CAO cu o restanţă de aproape 400.000 lei.

Divorţ cu "cântec"...

La începutul lunii decembrie, comuna a cerut Adunării Generale a Acţionarilor din cadrul Zonei Metropolitane Oradea să aprobe retragerea comunei din proiectul Aparegio dar cererea a fost respinsă.

Cu excepţia reprezentanţilor localităţilor Borş şi Cetariu, care s-au abţinut de la vot, ceilalţi membri ai asocierii formate din localităţile din ZMO şi oraşele Oradea, Beiuş şi Tinca au votat împotrivă. Asociaţii se tem că retragerea comunei dintr-un proiect al cărui contract de finanţare a fost semnat la sfârşitul anului 2010 i-ar putea face să piardă investiţii de peste 102 milioane euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
CACAO
Compania de Apa Oradea e o fabuloasa afacere a liberalilor. Controlul apei in localitatile pe care au reusit sa le fraiereasca inseana o resursa financiara uriasa pentru cei ce detin controlul. Bolojan e genial in constructia sa, reusind ca din bani bihorenilor sa puna la punct doar reteaua de apa oradeana. Stabilirea pretului apei in mod discretionar aduce venituri considerabile si constante. Se fac angajari doar pe culoarea galbena reusind in acest fel controlul politic al localitatii pe care o capuseaza. Si probabil ca dupa ce le expira mandatele primarilor care au semnat aderarea la proiect, acestia vor obtine posturi bine platite in cadrul companiei. Tot ce se poate.
Postat 30 Decembrie 2011, 20:43 de salman
ip
dezso, esti cu capu? vrei sa sape cao un sant pentru o alta conducta, langa vechea conducta si sa sparga drumu si pe stanga si pe dreapta si pe mijloc si peste tot?! is de acord ca nu trebuie platit tarif majorat pana nu se investesc banii, dar totusi..nu sari in cealalta extrema.
Postat 28 Decembrie 2011, 14:29 de unu
abuz
Cei cu proiectu au fost rugati, sa nu faca -sa nu continue proiectul , da nu am fost bagati in seama...ne intabula cu forta pe 25 de ani. mentionez ca majoritatea populatia are pensie CAP de 400 lei-sau fara venit. nici asta nu se aude pana la oradea
Postat 28 Decembrie 2011, 10:27 de geza
???
consilieri din biharea, nu are dreptu sal dea averea localnicilor .stiind ca instalatia a fost facut de populatie si cu munca voluntara. de ce nu au facut proiect separat.?(ca e mai comod asa)
Postat 28 Decembrie 2011, 10:13 de dezso
apa regio hoti cu autorizatie?
cetateni din biharea si alte localitati nu va lasati furati de aceasta companie care va fura bani (care pe timpul inpuscatului factura cite 15-20 metri cubiapa pe fiecare persoana ce locuia in oradea) fiti atenti si nu le mai dati apa la pradatori de la aparegio!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 27 Decembrie 2011, 10:53 de pavel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON