URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
25 Septembrie 2014, 08:54

Atac cu Furadan la ferma de bizoni din Salonta: 12 animale au murit, poliţia caută autorii

Atac cu Furadan la ferma de bizoni din Salonta: 12 animale au murit, poliţia caută autorii foto - generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anchetă la ferma de bizoni din Salonta, unde 12 de animale au fost găsite moarte la începutul acestei săptămâni. Bănuiala proprietarilor este că bizonii au fost otrăviţi, supoziţie întărită de faptul că în apropierea fermei au fost găsite mai multe butoaie goale cu Furadan, un pesticid extrem de puternic şi toxic.

Acesta este motivul pentru care patronii fermei au cerut ajutorul autorităţilor. "Au fost ridicate probe şi trimise, pentru analiză, la Bucureşti. Până la primirea rezultatelor, nu putem să ne pronunţăm asupra cauzelor care au condus la decesul animalelor", a declarat şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Aimentelor Bihor, Remus Moţoc.

Cercetări au fost demarate şi de reprezentanţii Poliţiei. "Poliţiştii Serviciul de Ordine Publică din Inspectoratul de Poliţie Bihor au început cercetări în caz pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul animalelor", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.

De precizat că Furadanul este o substanţă deosebit de toxică, fiind interzisă în România şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene din anul 2008.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
aloo
aloo, poza e din alta zona geografica!!! conform realitatii Salonta e la campie !!!:)
Postat 25 Septembrie 2014, 14:26 de flo
intrebati
INTREBATI PE ANDREI BUZ DIN SALONTA POATE STIE MAI MULTE DETALI TEL 074**
Postat 25 Septembrie 2014, 10:01 de anonim
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON