URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 Mai 2011, 12:35

ANI vrea confiscarea unei părţi din averea PSD-istului Claudiu Pop

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

ANI: Să se confişte!

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea confiscarea sumei de 618.724 de lei, adică aproximativ 150.000 de euro, din averea fostului deputat PSD Claudiu Pop, pe motiv că această parte din averea sa nu poate fi justificată.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul ANI, în urma evaluărilor declaraţiilor de avere şi a datelor şi informaţiilor privind averea soţilor Claudiu şi Daniela Pop, în perioada 17 decembrie 2004 - 17 decembrie 2008, adică de-a lungul mandatul de deputat e care pesedistul l-a avut, cei doi deţineau trei clădiri în Oradea şi 14 conturi la diferite bănci comerciale.

"Inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării legislaţiei în vigoare, constând în existenţa unei diferenţe semnificative, în cuantum de 618.724,11 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării în demnităţii publice de Deputat în Parlamentul României", se arată în comunicatul ANI.

Comunicatul mai relevă că cei doi soţi ar avea o avere totală de peste 1,26 milioane de lei.

Mai sărac, nu mai bogat

De cealaltă parte, pesedistul Claudiu Pop, care în prezent este directorul comercial al Companiei de Apă Oradea, susţine că a aflat din presă de decizia ANI. "Am fost contactat de reprezentanţi ai Agenţiei şi marţea trecută m-am dus acolo, dovedind că sunt de bună credinţă, cu actele doveditoare", a declarat pentru BIHOREANUL Claudiu Pop.

Potrivit acestuia, la finalul mandatul de deputat n-a fost deloc mai bogat decât la început, după cum susţine ANI, ci din contră, mai sărac. "În 2006 am primit prin donaţie, cu act notarial, un teren de la părinţi, pe care am început să-mi construiesc o casă. Am primit un împrumut, tot cu act notarial, de la părinţi pentru construcţie, iar când mi s-au terminat banii, am făcut un împrumut bancar de 55.000 de euro. Totul se vede în acte", spune Pop.

Despre cele 14 conturi bancare, fostul deputat spune că sunt o fabulaţie. "Am un card la banca de la care îmi iau salariul de la Compania de Apă, două conturi bancare de la băncile de unde am luat împrumuturi şi încă un card de pe vremea când eram subprefect, la o altă bancă, tot pentru salariu", spune Pop.

Claudiu Pop susţine că nu îşi dă seama de unde ar fi putut ANI să culeagă datele pe care le-a făcut publice, însă bănuieşte că o sursă ar putea fi faptul că locuinţa sa din Oradea, o vilă, este evaluată la valoarea aproximativă de 250.000 de euro. "Dar eu n-am investit în ea decât aproximativ 100.000 de euro şi întreaga sumă pot să o justific cu acte. Însă legea aşa mi-o clasifică, în funcţie de diferiţi coeficienţi, şi valoarea sa, la care se aplică impozitul, e de aproape 250.000 de euro", spune peseditul.

Dă ANI în judecată

Claudiu Pop, care este şi preşedintele PSD Oradea şi a fost desemnat drept candidatul USL pentru Primăria Oradea în sondajele pe care organizaţia le face, susţine că întreaga cercetare pe care ANI a făcut-o are iz de înscenare politică.

"După ce am fost deputat, am fost un an subprefect. Nimeni nu m-a întrebat nimic atunci. E ciudat cum mă întreabă acum, când sunt candidatul USL în sondaje. Mai mult, când am întrebat de unde a pornit cercetare, inspectorii de la ANI mi-au zis că s-au autosesizat dintr-un ziar din Oradea, "Cetăţean de Oradea". Le-am spus că acest ziar n-a existat şi nu există, dar nu a contat", mai spune Pop.

PSD-istul n-a primit încă punctul de vedere al ANI şi a aflat despre acţiunea Agenţiei din presă, însă susţine că de îndată ce va fi înştiinţat, va da în judecată ANI.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
36 Comentarii
Ramaneti in confuzie
nu stiu daca claudiu pop este o inteligenta, ubsa este cinstit
Postat 03 Iunie 2011, 08:30 de Un roman
claudiu tolomacu
tolomacu lu tata, ti o fi donat taticu de toate, bani, teren de casa, apartament, slujbe bine platite la stat (ca la privat nu rezistai cerintelor, acolo tre si muncit) si altele iar tu nu esti in stare nici macar sa le justifici cu acte...
Postat 02 Iunie 2011, 21:43 de as
claudiu tolomacu
tolomacu lu tata, ti o fi donat taticu de toate, bani, teren de casa, apartament, slujbe bine platite la stat (ca la privat nu rezistai cerintelor, acolo tre si muncit) si altele iar tu nu esti in stare nici macar sa le justufici cu acte...
Postat 02 Iunie 2011, 21:42 de as
claudiu tolomacu
tolomacu lu tata, ti o fi donat taticu de toate, bani, teren de casa, apartament, slujbe bine platite la stat (ca la privat nu rezistai cerintelor, acolo tre si muncit) si altele iar tu nu esti in stare nici macar sa le justufici cu acte...
Postat 02 Iunie 2011, 21:42 de as
replica la articolul cu primarul PNL Ilie Bolojan candidat la sondajul USL
Primarul orasului Oradea Ilie Bolojan PNl sa ne explice daca este adevarat ce se vorbeste in Oradea .Daca este adevarat ca are 4 case cumparate cu 70 000 de $ bani cash in statul american Atlanta SUA dupa care primeste in fiecare luna 4000 de $ reprezentind chiria celor 4 case incasata si trimisa in ROMANIA de catre prietenul sau american de origine greco romana Yanis Tzsenaklis.Si sa ne mai explice primarul PNL Ilie Bolojan daca in luna august pe data de 5 august se intilneste cu prietenul sau american Yanis Tzenaklis in staul america Atlanta ?ADEVARUL si DREPTATEA sa fie cunoscute de catre locuitorii orasului Oradea ,ca sa stie ce primar sa aleaga anul viitor la alegerile locale.Ilie Bolojan in acest articol incearca sa faca pe victima sa se victimizeze ,ca la anul UDMR ar avea primar al orasuluiOradea ,iar el va fi victima alegerilor dintr-un singur tur de scrutin,bla bla bla uri menite sa manipouleze opinia publica oradeana de la adevaratele probleme care-l astepta pe primarul actual al orasului:))=)) Nimic personal doar o fotografie cu un strain si dusman in insula Mann ,iar prietenul dusmanului me este si dusmanul meu :))=)) Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 02 Iunie 2011, 16:52 de Romanul Simplu
Adriana Fana lu Popu LEA
Adriana, draguta de tine nu te ambala asa tare ca te zbarcesti la pupaza! Si pupaza ta sta precisss pe ouale aluia pe care-l adulezi! Cand vrei sa-ti reversi recunostinta, fa-o asupra lui si lasa --i pe altii in pace! Ai ceva de spus , spune-o, curaj! Da lasa-te de lingusit, scufundatori imberbi! PA!
Postat 01 Iunie 2011, 23:36 de Carcotasa
@oradeanul
Chiar ca e mare frica!!! Mai nou s-a trezit unu sa-l acuze pe Mang ca e mare spagar ca i-ar fi dat 50E pt un examen. Pai scriu si eu pe site-ul acela ca am dat spaga lui Papa Pius si apare ala ca e spagar.
Postat 01 Iunie 2011, 15:12 de lili
confuzie
faceti o confuzie aici. nu este adusa in discutie inteligenta lui pop, ci integritatea lui morala. iar pop este un om integru.
Postat 01 Iunie 2011, 11:59 de Un roman
@elena
stim foarte bine cine cat si ce valoraeza in societatea problema reala unt trantorii in functii de dragul functiilor si in rest numai natura ne va salva MOARTEA are si un rol pozitiv pentru societatea, nu uiati copii dicatatorului cat au valorat dupa moartea parintilor: NIMIC deci sincer sa traiesti ca un parazit pe spatele unui NUME chair nu e un SUCCES, e mai repede un REGRES in viitor. sa stiti ca ORBI vad mai bine viata decat cei care o vad prin OCHII:)) se dezvolta ochiul mintii care e de neinlocuit cu orice vedere sanatoasa. de ce majoritatea copiilor de banii gata sunt alcoolici inraiti? uramriti noapte prin cluburi va speriati cand aud UNGUR,sau altii o iau la fuga neam de betivi pe ce criteri ca au banii sa fime seriosi ! nu inteleg de ce selectam dupa banii cand valorile moarle nu pot fi cumparate nici cele genetice, nu avem banii cat valoreaza o gena sanatoasa.
Postat 01 Iunie 2011, 11:51 de anca
carcotasa
@elena dreptul la libera opinie e garantat prin constitutie, dreptul la prostie la tine e garantat prin insasi existenta ta. te rog inainte sa vii si sa scrii pe forum fantasmagoriile tale fa un consult psihiatric. Pe Pop Claudiu il recomanda destule sa fie liderul celor din PSD Oradea, in primul rand il recomanda increderea cu care a fost investit de membrii PSD Oradea, nu ai nici un drept sa comentezi este alegerea NOASTRA a membrilor social-democrati din Oradea si ne-o asumam nu ne este rusine. In al doilea rand munca pe care a depus-o in acest partid,a fost alaturi de noi la greu nu a parasit corabia, cum au facut altii.Daca e sa vorbim de alegeri nu uita ca tot el a obtinut cel mai mare numar de voturi pe Oradea dintre candidatii PSD la Camera Deputatilor, el s-a prezentat in fata electoratului intr-o zona extrem de grea pentru PSD, nu a fugit intr-un colegiu caldut.Tu ce ai facut inainte sa vii si sa folosesti acest forum ca si vidanja pentru frustrarile tale, nu iti convine candideaza nu comenta doar de pe margine.
Postat 01 Iunie 2011, 09:24 de Adriana
PITIGOIUL LU'TATA
Pe Claudiu POP nu-l recomanda absolut nimic pentru a fi lider. Dupa ce si-a facut facultatea (intrebati-i colegii cum) a fost pus de taticutu fix pe un post caldut la PETROM cu ajutorul lui Ungur Ionel, apoi lighioana a fost pusa candidat de deputat pe lista la PSD , evident tot pe banii lui tata! Cand si-a incercat norocul (fara lista) a prins un ka-kat( asa cum era de asteptat).. Da s-a pus subprefect baiatu, ca doar MERITA! Si asa mai departe! Asa ajungem noi oradenii sa votam "un mare nimeni" TOLOMACU(i se spune printre psd-isti) Pana cand vom vota ca orbii ,vom avea parte numai de Beizadele puse de tati pe posturi in care sunt platiti din banii nostrii ! Asa ca aveti grija ce votati! Nici PDL-ul nici PSD-ul! Orice altceva!
Postat 01 Iunie 2011, 09:00 de Elena
nu e corect PURADEU
si nici nu trebuie :)) soo cine e inteligent intelege restul ardeti creierul:))
Postat 01 Iunie 2011, 08:53 de anca
lupul de lup moare
asa ca va doresc succes in HAITA:)) si bola e un lup:)) stiu ff bine cine e BOLOJAN priveste i fata si sti totul dar aparenta joaca multora feste si disperatii care se agata de realtii si parvenire il voteaza e un fenomen natural dar calamitatea intervine cand realizeaza ca s au haranit cu un drog social:)) inevitabil cand promovezi incultura culegi si prostia nativa:)) deci ANI si DNA va verifica doar cu ordin fie international fie de la Bucuresti daca cauti drepate in Oradea prefer sa ma distrez cu un PURADEU, nu s au nascut digeaba:)) si presedintele o face ...
Postat 01 Iunie 2011, 08:47 de anca
Replica la comentatoarea cu nick name-ul @Anca
@ANCA are o vorba@Romanul Simplu ,,decit sa jignesti o femeie ,mai bine sa o lauzi ce mari si frumoase-i sunt defectele `` adica tradus acelasi lucru spus,care este =cu jignirea .Anca sa-ti fie rusine pentru afirmatiile facute la adresa unui roman simplu din ROMANIA @Romanul Simplu care a cerut doar ADEVARUL si DREPTATEA sa fie cunoscute de catre oradenii locuitori ai orasului Oradea.@Anca RUSINE !RUSINE!RUSINEsa-ti fie! asa se vorbeste unui roman simplu?,,latrati bestii...ati tacut destul...ador sacalii ...cind rup din ei ,,,rupetii toti dinti...etc ..``@Romanul Simplu a scris doar adevarul si dreptatea ,nu vreau decit confirmarea sau infirmarea celor scrise de mine de catre ANI Agentia Nationala de Integritate si sa se sesizeze si sa cerceteze si pe primarul orasului Oradea Ilie Bolojan din PNL ,partid din alianta USL.ADEVARUL si DREPTATEA sa fie cunoscute de catre locuitorii orasului Oradea ca sa stie ce primar sa voteze in 2012 la alegerile locale.ADEVARUL si DREPTATEA sunt dincolo de noi si intelegerea noastra a romanilor simpli ,si daca ar fi cunoscute ar aduce impacare ,dar pe linga impacare ar aduce si multa suferinta umilire. Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 01 Iunie 2011, 05:30 de Romanul Simplu
fabrica de
mascarada pe banii contribuabililor asta fac cei de la ani, dupa ce claudiu pop este desemnat candidatul psd pt primarie hopa si ei cu acuzatiile, daca cineva mai crede ca aceasta institutie nu e una de represiune si santaj politc ii invit sa se interneze la spitalul 6.
Postat 01 Iunie 2011, 01:03 de ani= represiune
fabrica de dosare
incepe circul cu dosare. Eroarea cea mai mare este ca sunt vizati oameni fara prea multe pacate. Claudiu Pop este printre oamenii putini din politica bihoreana care nu s-au manjit cu afaceri ilegale si bani publici.
Postat 31 Mai 2011, 22:58 de Un roman
Mutu si Pluta
Diferenta dintre Matei si POP este numai culoarea politica ! ATAT! In rest au aceleasi metehne! Fara unii ca ei lumea ar fi mai curata! Mai asteptam putintel! Unde se duc gunoaiele ! La groapa de gunoi! ACOLOOOOOOOO!
Postat 31 Mai 2011, 21:00 de Nimbus
Nevinovat
asta e statul creat de pdl, cine nu sta in banca lui ii facem dosar, in tara asta daca nu esti din pdl se porneste direct cu condamnarea, presa arata tot timpul de problemele celor aflati in functie ANI se face ca ploua, doua exemple majore primarul orasului Arad si doamna prim ministru/ presedinte Elena Udrea. Corect ar fi fost ca inainte sa de-a publicitatii rezultatele asa zisei anchete cei de la ANI sa-l informeze si pe cel anchetat, in acest caz Claudiu Pop din cate am vazut asta nu s-a intamplat. Domnilor de prezumtia de nevinovatie nu ati auzit?
Postat 31 Mai 2011, 19:56 de LAW
:))
Matei, las-o mai moale cu Jidvei :))))))
Postat 31 Mai 2011, 19:02 de Vladimir
egocentrism prostesc
Imi mentin parerea exprimata mai jos, pe mine chiar ma cheama matei, nu stiam ca acest prenume este marca inregistrata pentru cineva, asa egocentrism de mult nu mi-a fost dat sa vad ultimul care il manifesta a murit impuscat in decembrie 89. domnul care se semneaza mircea matei are dreptate unii comenteaza fara nici o legatura cu articolul, daca cineva iar da o oglinda ar putea sa vada fata unuia dintre avortonii la care face referire
Postat 31 Mai 2011, 18:26 de matei
Epigonii
Va rog frumos, stimati postaci care nu aveti curajul propriei identitati, voi cei care va ascundeti sub umbra unor altor nume, inclusiv al meu:incetati sa incercati sa va ridicati singuri cu cricul mai sus cu 1 mm de genunchiul broastei care va este simbol. Semnati, scrieti si raspundeti. Observ tot felul de avortoni care la articole cu subiecte "dedicate" , se trezesc brusc din somnul ratiunii care zamisleste monstrii, scriu tot felul de aberatii fara niciun fel de legatura cu articolul, se dau mari cunoscatori, si in final se tasteaza numele meu, total sau partial. Incetati bieti oameni mani-pulati, ramaneti acolo la voi, in noroi. Si de vreodata veti avea curajul sa fiti voi, TREZITI-VA ! Lumea are loc pt toti ! Succes!
Postat 31 Mai 2011, 17:51 de Mircea Matei
autosesizare
S-au autosesizat organele. Comedie, nu alta. Pe marii afaceristi cu statul nu ii vede nimeni. Il investigheaza pe Pop care provine dintr-o familie foarte instarita. E rusinos!
Postat 31 Mai 2011, 17:13 de Daniel
frica mare
bine spus ca si sapt trecuta il luasera in vizor pe Mang. Le fuge pamantul de sub picioare astora de la guvernare si isi dau seama ca pierd Bihorul. Acum incep loviturile in persoanele reprezentative ale PSD-ului din Bihor.
Postat 31 Mai 2011, 15:38 de oradeanu
cum va xplicati ca salariatii nostri
ne sfideaza pe noi cei care le dam salariul si mai mult le trebuie si plecaiuni, piciaore in fund le vom da tuturor care ne iau taxele si isi bat joc de noi bagandu i in buzunare, rusine sa va fie salariatilor! VOTUL nostru nu l mai pupati sa va mancati intre voi HOTIIIIIIII.NOI avem o singura vina ca le dam votul, sa va stergeti pe bot nu l mai primiti indiferent din ce partid sunteti, s nu mai dam nimic pe voi, nici macar un VOOOOTT.
Postat 31 Mai 2011, 15:35 de contribuabil
Momeala pentru prosti
dl Pop este un om cu bun-simt. mai mult decat atat are si cum sa isi justifice banii ca a lucrat si in alte parti decat la stat. succes in incercarea ce va asteapta!
Postat 31 Mai 2011, 15:19 de Beni
Disperare PDL
Saptamana trecuta pe un raport de un fals grosolan senatorul Ioan Mang era scos ca si cel mai slab parlamentar, saptamana aceasta Claudiu Pop este cercetat la trei ani de la terminarea mandatului de catre ANI, eu nu cred in coincidente, se incearca intr-un mod penibil compromiterea liderilor PSD Bihor in vederea viitoarelor alegeri, in viitorul apropriat mai mult ca sigur ca vor urma acuzatii si la adresa celor din PNL, RUSINEEEEE!!!!!!!!!!!!!!
Postat 31 Mai 2011, 15:10 de matei
BRAVOOO in GURA LUI BOLO CORUPTUL:))
"ANI Agentia de integritatear trebui totusi sa se sesizeze si cu privire la primarul actual PNL sa nu zic penal Ilie Bolojan din ce surse si-a cumparat 4 case in timp de criza anul trecut 2010 in USA statul Atlanta platite banii cash 70 000 de $ unui prieten cu cetatenie americana de origine romano greaca cu numele de Yanis Tzenaklis.Sa intrebe de curiozitatea pe primarul PNL Ilie Bolojan daca este adevarat ,si daca este adevarat ca in luna august merge in USA sa verifice casele dupa care primeste lunar 4000 $ de la acest prieten greco roman?de curiozitate numai Adevarul si Dreptatea afirmatiilor ,daca este adevarat ?sau nu este adevarat ?sa raspunda si Ilie Bolojan PNL candidat in sondajul USL pentru Primaria Oradea ?Redactia Bihoreanul nu cenzura acest comentariu ,si dreptul comentatorilor de asi exprima opiiniile pe acest forum al saptramanalului Bihoreanul.ADEVARUL si DREPTATEA inainte de orice afirmatii calomnioase oradenii sa cunoasca. Acesta este opinia lui Romanul simplu. " asa latrati BESTII ca ati tacut destul, ha, ha, ha ador sacali cand rup din ei, nu va lasati rupetii toti dintii dihanii imputite , BOLOJAN e in * de * dar lasati ca oricum noi romanii avem parte
Postat 31 Mai 2011, 15:01 de anca
@Bleno Regia
vorbesti fara tine, nu il cunosti pe claudiu nu stii ce fel de om este, dute la doctor si te trateaza puti a invidie si rautate. la tine se aplica proverbul: Cainele moare de trai bun si Prostul de grija altuia
Postat 31 Mai 2011, 14:38 de petru
Momeala pentru prosti
Cat de imbecil poti sa il iei chiar pe asta in vizor? Pop a lucrat ani buni in mediul privat, iar ai lui sunt oameni cu multi bani. Fix pe asta l-au luat la ochi. Omul a invartit ceva afaceri, s-a descurcat. Nu a furat din banii statului. Pe Filip de ce nu il vede nimeni ca are juma de centru si a lucrat toata viata lui la stat? Il scoate ANI pe Pop la inaintare sa mai prosteasca niste prosti ca la PSD toti is corupti. Penibil!
Postat 31 Mai 2011, 14:38 de IC
manevra pedelista
Nu fiti copii! E manevra jegurilor portocalii! Astia iau judetele pe rand. Nu le-a iesit la Constanta, hai sa incercam la Bihor! Simt ei ca li se scufunda barca! :))))))))))) penibili
Postat 31 Mai 2011, 14:31 de cetatean
PITIGOIUL(VARGAT)
Clau Pop? Ala la care, ziceau gurile rele ca psd-istii stateau la rand cu "darul" la tasu la Dacia pentru ca sa-si cumpere functii? (alde ITM, OPC, Mediu etc); Ala care si-a cumparat pensiunea millenium? Ala care are valoare ZERO? Daca nu-l mai sustine taticu vai de piulycica sa! Bai, Bulisor, te-asteapta zile amare- asa cum ai cam facut si tu la altii-
Postat 31 Mai 2011, 14:27 de Bleno Regia
Rusine ANI
de claudiu pop se stia ca avea o situatia financiara buna inainte sa intre in politica cu toate acestea pe el l-au gasit cica cu probleme,penibil. De Filip care toata viata lui a fost doar in administratie nu spun nimic cu toate ca are jumatate din centrul orasului, de fostul arhitect sef Luncan nimic, de sefa de cabinet a prefectului care era si consilier local nu s-a spus nimic concluzia: ANI= Sluga PDL-ului
Postat 31 Mai 2011, 14:26 de luca
manipulare
S-a sesizat si ANI la trei ani dupa incheierea mandatului, tocmai cand toata presa vuieste de scandalul de la Constanta, asta e praf in ochi manipulare portocalie
Postat 31 Mai 2011, 14:06 de ion
Rusine PNL
Mai Bolojan, rau ai ajuns sa recurgi la astfel de tertipuri. Vezi sa nu te caute si pe tine la Selina si RDS!
Postat 31 Mai 2011, 14:00 de Vladimir
de acord!
Totul e o mascarada! Asta nu-i in stare sa fure! E marioneta lu' ta-su'! Ala vrea sa-l faca "sef" cu orice pret. Taticul sa traiasca sa pompeze bani in blegu' asta ca multi bani i-a papat degeaba!
Postat 31 Mai 2011, 13:48 de fuel
replica la articol
Eu unul @Romanul Simplu nu apar si nu tin partea lui Claudiu Pop dar tortul este o ,,mascarada`` menita sa diminueze sansele lui in sondajul de opinie al USL privind candidatul PSD la Primaria Oradea.ANI Agentia de integritatear trebui totusi sa se sesizeze si cu privire la primarul actual PNL sa nu zic penal Ilie Bolojan din ce surse si-a cumparat 4 case in timp de criza anul trecut 2010 in USA statul Atlanta platite banii cash 70 000 de $ unui prieten cu cetatenie americana de origine romano greaca cu numele de Yanis Tzenaklis.Sa intrebe de curiozitatea pe primarul PNL Ilie Bolojan daca este adevarat ,si daca este adevarat ca in luna august merge in USA sa verifice casele dupa care primeste lunar 4000 $ de la acest prieten greco roman?de curiozitate numai Adevarul si Dreptatea afirmatiilor ,daca este adevarat ?sau nu este adevarat ?sa raspunda si Ilie Bolojan PNL candidat in sondajul USL pentru Primaria Oradea ?Redactia Bihoreanul nu cenzura acest comentariu ,si dreptul comentatorilor de asi exprima opiiniile pe acest forum al saptramanalului Bihoreanul.ADEVARUL si DREPTATEA inainte de orice afirmatii calomnioase oradenii sa cunoasca. Acesta este opinia lui Romanul simplu.
Postat 31 Mai 2011, 13:29 de Romanul Simplu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON