URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Timp de 15 ani, liberalul Ilie Bolojan s-a împotrivit ca administrația publică să se implice în fotbalul bihorean. Nu-i mai puțin adevărat că, pe vremea aceea, cel mai scurt drum spre pușcărie s-a dovedit a fi implicarea în fotbal. Au fost rare cazurile de oameni de afaceri sau primari care să nu fi fost implicați penal pentru suportul acordat echipelor. Căci fotbalul îți poate aduce notorietate, dar și niște cătușe de toată frumusețea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Mai 2013, 16:13

AMR 4 zile! Doar 59% dintre bihoreni şi-au depus declaraţia privind veniturile realizate în 2012

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De moarte şi de taxe nu scapă nimeni! Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor le-a reamintit marţi bihorenilor, prin intermediul unui comunicat de presă, că au mai rămas doar patru zile până la expirarea termenului legal de depunere a declaraţiei privind veniturile realizate în anul 2012.

"La nivelul judeţului Bihor din aproximativ 15.450 de contribuabili estimaţi care au obligaţia depunerii declaraţiilor D200, au depus până azi doar 9.215 contribuabili, ceea ce reprezintă 59,65%. Având în vedere gradul scăzut de depunere a acestora, DGFP a judeţului Bihor, vă invită la sediul administraţiilor fiscale publice pentru îndeplinirea acestei obligaţii", se menţionează în comunicat.

Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligaţia depunerii declaraţiei vor completa în mod corespunzător numărul de surse sau de categorii de venituri realizate în formularul anexă care se ataşează declaraţiei.

Potrivit Codului de procedură fiscală, formularele se completează cu majuscule, citeţ şi corect de către contribuabili sau împuterniciţi ai acestora. Contribuabilii care nu îşi depun formularele înaintea expirării termenului limită riscă amenzi între 50 şi 500 lei, precum şi impunerea obligaţiilor fiscale de către angajaţii DGFP Bihor în baza fişelor fiscale depuse de angajatori.

Termenul limită de 27 mai se aplică şi în cazul veniturilor realizate anul trecut în străinătate, pentru acestea contribuabilii având de completat Declaraţia 201. Declaraţia se depune pentru venituri impozabile în România precum cele din: profesii liberale, activităţi comerciale, valorificarea bunurilor de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, dividende, dobânzi, premii, jocuri de noroc, transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, transferul titlurilor de valoare şi câştiguri din operaţiuni de vânzare - cumpărare de valută la termen.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6867 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON