URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
13 Decembrie 2011, 17:00

Aleşii au hotărât ca "birocraţii" din Poliţia Locală să nu primească bani de hrană

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierii locali au hotărât marţi ca poliţiştii locali să primească, începând din 1 ianuarie 2012, la fel ca şi cei angajaţi în Ministerul de Interne, o alocaţie de hrană în valoare de 21 lei pe zi, respectiv de 630 lei pe lună. Hotărârea nu se va aplica, însă, angajaţilor Poliţiei Locale care au muncă de birou, în compartimentele contabilitate, personal şi salarizare.

Iniţial, conform proiectului de hotărâre aceştia din urmă ar fi beneficiat de o alocaţie de hrană de 315 lei, jumătate faţă de colegii care lucrează în teren, dar în urma dezbaterilor din deliberativul local, au rămas şi fără acest bonus. "Având în vedere faptul că sunt doar şase angajaţi ai Poliţiei Locale cu muncă de birou, deci nu ar fi un efort deosebit pentru buget, iar din câte am înţeles aceşti oameni prestează în mod curent o muncă peste program fără să poată fi recompensaţi eu propun să beneficieze şi ei de o alocaţie de hrană întreagă, aşa cum vor primi şi cei 57 de colegi ai lor care au muncă de teren", a cerut consilierul local Ovidiu Mureşan.

Propunerea social-democratului a atras automat atenţia primarului Ilie Bolojan. Edilul ceruse din capul locului ca la redactarea proiectului de hotărâre funcţionarii cu muncă de birou să fie exceptaţi de la plata normei de hrană. "Este o eroare materială în proiectul de hotărâre pe care îl aveţi pe masa dumneavoastră şi aceasta trebuie eliminată. Funcţionarii respectivi nu trebuie să primească normă de hrană", a spus răspicat primarul.

Şeful executivului local este de părere că acordarea sumei de 630 lei pe lună pentru toţi angajaţii Poliţiei Locale ar fi o greşeală. "E o mare diferenţă între un poliţist care stă în stradă şi la minus 15 grade şi unul care are muncă de birou. Cei de la birou nu fac aceeaşi muncă cu ceilalţi poliţişti locali. Din punctul meu de vedere nu ar trebui să beneficieze de normă de hrană pentru că altfel toată lumea din Primărie ar migra automat să facă muncă de birou la Poliţia Locală", a spus primarul.

Dezbaterile legate de acordarea normei de hrană şi pentru poliţiştii locali cu muncă de birou au fost în final tranşate prin vot, propunerea consilierului Ovidiu Mureşan fiind respinsă iar agenţii care au muncă de birou ajungând în situaţia de a nu beneficia nici măcar de cei 315 lei pe lună la care le dăduse iniţial dreptul proiectul de hotărâre.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@scortosul
,,CORECT ! ce diferenta este intre orice angajat, bugetar sau privat si cei de la PMO !! Nici una !!! '' Atunci de ce sa primeasca niste brute primitive, cu singura ,,calitate'' de a fi pila unuia sau altuia dintre ,,alesi'', o suma de bani total nemeritata ?! Nu le convine, sa mearga invartindu-se ! Trantori se vor destui si pt. bani mai putini ! In alta ordine, cum poti pune semnul egal intre un politist ,,veritabil'', cu doi-trei ani de scoala in domeniu si niste neica-nimeni, fostii gardienii, 90% cu liceul pe la ff, pe la Salonta, etc ?!
Postat 13 Decembrie 2011, 20:11 de .
CORECT !
ar trebiu verificate si sporurile acordate si celor din regiile subordonate PMO !!!! Si acolo se acorda sporuri besmetice si femeile de servici au salarii mai mari ca medicii din spitale !!!
Postat 13 Decembrie 2011, 17:47 de scortosul
CORECT !
CORECT ! ce diferenta este intre contabilul, magazionerul, portarul.... de la politia locala si cei de la PMO !! Nici una !!! Acelasi principiu ar fi trebuit aplicat si celor din MAPN la pensionarea la 40 de ani !!! Tati chilotarii, cioraparii, frizerii, bucatarii, magazionerii, contabilii .... au fost pensionati cu drepturi de militar de cariera !!! O inechitate grasa pe care o platrim noi dar o platesc si militarii de cariera azi !!!
Postat 13 Decembrie 2011, 17:45 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON