URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 August 2013, 14:05

Aleşi penali: Trei primari şi doi viceprimari ai Beiuşului, trimişi în judecată de DNA

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a 17 inculpaţi, edili, foşti edili, angajaţi ai Primăriei Beiuş, reprezentanţi ai firmei SC Top Construct Grup SRL şi un consilier bancar, acuzaţi că au facilitat societăţii încasarea ilegală a peste 1,2 milioane de lei, pentru lucrări în realitate neexecutate la extinderea şi reabilitarea reţelelor de reabilitare cu apă în Beiuş.

Dosar cu edili

Potrivit unui comunicat emis marţi de DNA, între cei trimişi în faţa instanţei se numără actualul primar liberal al Beiuşului, Adrian Domocoş, fostul primar pesedist Nicu Silviu Odobasianu, fostul viceprimar, acum deputat PNL, Gheorghe Costin, dar şi fostul viceprimar PSD Viorel Iuhas.

Conform rechizitoriului, Domocoş, primar din 2008 până în prezent, e acuzat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în vreme ce deputatul Costin, fost viceprimar în perioada 2008-2012, este acuzat în plus şi de fals în declaraţii şi fals intelectual.

În ce-l priveşte pe Viorel Iuhas, viceprimar din 2000 până în 2008, s-au reţinut infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Odobasianu, primar al Beiuşului în aceeaşi perioadă, e inculpat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals, în formă continuată.

Bani "pulverizaţi"

Contractul încheiat în 2007 între SC Top Construct Grup SRL şi administraţia locală s-a ridicat în total la 4.966.281, iar lucrările urmau să fie executate în cadrul unui program finanţat în proporţie de 85% de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi în proporţie de 15% de primăria Beiuş.

"Starea de fapt relevă că în perioada 30 noiembrie 2007-28 noiembrie 2008, reprezentanţii Primăriei Beiuş (cei doi primari care şi-au exercitat atribuţiile în aceasta perioadă, cei doi viceprimari, precum şi funcţionari din cadrul Primăriei) au favorizat firma SC Top Construct Grup SRL Oradea prin aceea că au făcut posibilă obţinerea, de către această firmă, a sumei de 1.248.120 lei (aproximativ 321.672 euro raportat la media cursului de schimb din acea perioadă) în contul unor lucrări prevăzute în contract, care în realitate nu au fost executate. Firma a fost favorizată de reprezentanţii Primăriei în condiţiile în care aceştia aveau reprezentarea reală a situaţiei lucrărilor", arată comunicatul.

În esenţă, DNA reţine că, din facturile emise de Top Construct în valoare totală de 2.407.544 lei, facturi acceptate la plată de reprezentanţii Primăriei, au fost executate în realitate lucrări doar în cuantum de 1.159.424 lei, prejudiciul nerecuperat fiind de peste 50% din valoarea lucrărilor declarate ca fiind executate.

Mincinoşi în acte

Folosind documente şi declaraţii false, primarii Odobasianu şi Domocoş sunt acuzaţi că au indus în eroare Ministerul Mediului solicitând şi obţinând bani pentru lucrări care în fapt nu fuseseră executate. Înscrisurile false, reprezentând procese-verbale de recepţie a lucrărilor, centralizatoare de situaţii de lucrări, rapoarte de progres a lucrărilor şi rapoarte de activitate ş.a.m.d., au fost confirmate prin semnătură de viceprimarii Viorel Iuhas şi Gheorghe Costin Gheorghe, mai reţine DNA.

Administratorul firmei Top Construct, Ciprian Berindea, este şi el inculpat, fiind acuzat că, folosindu-se de un document fals purtând antetul şi ştampila Primăriei Beiuş, a lichidat şi depozitul bancar de 758.025 lei, reprezentând garanţia de bună execuţie a lucrărilor, ajutat de directoarea agenţiei BRD Oradea - Agenţia Gojdu, şi ea judecată.

"Referitor la ceilalţi inculpaţi, funcţionari ai Primăriei Beiuş şi consilieri locali, în rechizitoriu s-a reţinut ca aceştia, în calitate de membri ai comisiei de recepţie a lucrărilor, respectiv de persoane cu atribuţii în supravegherea bunei derulări a lucrărilor au contribuit la producerea prejudiciului menţionat, prin redactarea/certificarea unor înscrisuri care constatau situaţii nereale privind execuţia lucrărilor", mai arată comunicatul DNA.

"Caracatiţa"

În acelaşi dosar mai figurează şi Nicolae Virgil Pancu, şef lucrări la Top Construct, Gelu Laurenţiu Hasan, inspector de specialitate în cadrul Primăriei Beiuş şi responsabil tehnic pentru implementarea proiectului, Maria Ioana Nicolae, şef Serviciu Buget-finanţe în Primăria Beiuş şi persoană autorizată pentru certificarea cheltuielilor privind proiectul respectiv, Emil Gheorghe Oaie, şef Serviciu Amenajarea Teritoriului şi Investiţii în cadrul Primăriei Beiuş, Gigel Mihailovici, Maria Ramona Clintoc, Dorina Gabor, Mircea Boloş, Octavian Mircea Florian Codreanu (fost primar al Beiuşului între 1996-2000), membri ai comisiei de recepţie.

Au mai fost trimişi în judecată şi dirigintele de şantier, Ioan Matei, respectiv administratorul firmei SC Subtil Consult SRL (care asigura dirigenţia de şantier), Nicolae Sotoc, dar şi directoarea BRD Oradea - Agenţia Gojdu, Olimpia Mirela Iancu.

Credit cu bani publici

DNA reţine că, în această situaţie, reprezentanţii Primăriei Beiuş au finanţat efectiv din bani publici firma Top Construct, deşi contractul şi convenţia încheiate cu Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile stipulau, în mod clar, că plata urma să fie făcută după executarea lucrărilor.

"Aceste decontări şi plăţi în avans s-au constituit în veritabile credite, fără dobândă, acordate executantului lucrării SC Top Construct Grup SRL, care a transferat asupra statului riscul executării contractului, fapt care a dus finalmente la prejudicierea bugetului de stat şi a bugetului local al municipului Beiuş cu suma de 1.248.120 lei", arată DNA.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea de deputat deţinută în prezent de fostul viceprimar Costin.

Pentru recuperarea prejudiciului de peste 300.000 euro, bunurile inculpaţilor au fost puse sub sechestru, excepţie făcând trei inculpate (Maria Ioana Nicolae, Maria Ramona Clintoc şi Dorina Gabor), care nu au fost identificate de procurori ca deţinătoare de bunuri imobile şi mobile.

Citiţi pe această temă şi articolul Deputatul Costin bifează prima realizare din mandat: un dosar la DNA, alături de primarul Beiuşului

Citiţi şi "Şpăgi în serie: Primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, trimis în judecată şi în "dosarul Unicarm""

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
28 Comentarii
Camataru lui POPA CORNEL
PETI CAMATARU SEF LA ARR-BIHOR !!! OMUL LUI POPA CORNEL ! PETI asta este un excroc international ,care a excrocat o multime de oameni printre care si pe varul sau TODERICI MIHAI pe care l-a facut de 500 000 000 lei vechi in anul 2004 cand au platit ipoteca asupra imobilului din strada Burgundia Mare (fostul local EGUSSTO ) ,apartinand d-l BALACIU ,binenteles ipoteca fiind platita de TODERICI MIHAI ,iar imobilul l-a intabulat pe numele lui ALIN PETI ,care este si astazi proprietar ,iar MIHAI TODERICI a ramas cu banii dati si cu concediul din POIANA BRASOV ,mentionez ca el se afla in momentul intabularii in concediu si sub pretextul ca el nu este in localitate PETI a trecut pe numele lui imobilul respectiv.,devenind astfel proprietar.Intelegerea intre parti era ca dupa iesirea de sub ipoteca,imobilul trebuia s-a fie retrocedat catre adevaratul proprietar ,respectiv d-l BALACIU ,iar acesta urma s-a achite suma cu care a fost cumparat de la banca de catre:* CAMATARU* PETI ALIN,acesta din urma nu a mai respectat intelegerea dintre parti , incat d-l BALACIU a ramas fara imobil si MIHAI TODERICI fara bani.Asa sa-i ajute D-ZEU!
Postat 07 Septembrie 2013, 17:23 de beiusan
RELIGIA minte si ca au fost executati hotii si in vremuri,
NU CRESTINISMUL este pedepsit ci LUPII care se dau CRESTINI ! vedeti ca RELIGIA minte si ca au fost executati hotii si in vremuri, crestinismul este doar o noua fata a lupului, razboil iese cand omul nu mai poate supravietui de lupii cu fata de crestini :)))))) trecutul se repecta ca un vulcan adormit. sa te ascunzi dupa o RELIGIE si sa i furi pe altul trebuie votata SENTINTA cu moartea la GENOCID SOCIAL, este o TORTURA de lagar ce am trait. http://webtv.realitatea.net/actual/dosar-de-politician-ilie-bolojan_911668.html?p=1
Postat 04 Septembrie 2013, 10:18 de :))))
HOTUL DE PE CRISUL PIETR.
MINCINOSI DAR mincinosi ,dar necazul nostru este ca sunt si hoti in special jegul asta de PETI ,UN HOT NOTORIU CARE A FURAT pana si POMPA DE APA DE LA POD DE LA POIENI DE SUS ,Atunci cand s-a construit podul peste CRISUL PIETROS ,A FURAT POMPA DE LA SELINA ,a gasit-o politia la el acasa ,ar trebui sa-i fie rusine hot si bandit ce este el si neamul lui ,pe langa faptul ca FURA BALASTRU DIN CRIS .sa-ti fie rusine TRAIASCA PRIMARUL SORIN DEGAU ,UN OM DE MARE OMENIE !!!!!!!!!!!!!!
Postat 02 Septembrie 2013, 23:44 de POINAR DE SUS
MINCINOSII DE LA U.S.L.
POPA CORNEL si HOTII LUI ..DOMOCOS ,CORAS,PETI COSTIN BODEA e.t.c TOTI SUNT PROMOVATI SI SUSTINUTI DE POPA CORNEL,NUMAI BANDITI SI HOTI A CRESCUT IN JURUL SAU ,VORBA ROMANULUI,SPUNE CU CINE MERGI PE DRUM ,SA-TI SPUN CINE ESTI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ADIO VOTURI D-LE POPA CORNEL ,PREFER SA VOTEZ LA URMATOARELE ALEGERI CU P.D.L.SUNT UN PIC MAI ECHILIBRATI DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE CA SI U.S.L.-isti,ERA MAI BINE PE VREMEA LUI BOC DECAT ACUM ,N-AM CREZUT VREODATA CA VOI REGRETA GUVERNUL BOC DAR AM AJUNS CU VOI LA CONDUCERE S-A O TRAIESC SI PE ASTA ,DIN PACATE.REGRET AMARNIC VOTUL PE CARE VI L-AM DAT PE 10 IUNIE 2013 SI PE 9 DECEMBRIE,NE-ATI MINTIT FARA RUSINE ,TOTI U.SL.-ISTI SUNTETI NISTE MINCINOSI ORDINARI SI HOTI ,O S-A VEDETI LA URMATOARELE ALEGERI CUM O SA VA MAI VOTEZE POPORUL.
Postat 30 August 2013, 21:46 de UN FOST VOTANT U.S.L
@corleone
Adevăr grăi din nou gura păcătosului:și-au găsit liniștea dând banii. Chiar tu ziseși cu gurița ta!
Postat 30 August 2013, 12:53 de alba-neagra
ciordas
La Ciordas sunt mai multe probleme mai ales de ordin financiar. Sunt la administratie oameni sus pusi care cam fac ce voi ei si sunt sustinuti prin treceri succesive pe la diferite partide aflate la putere vremelnic. Cei in drept ar trebui sa verifice si documentele contabile pentru a lamuri unele necunoscute. Iar directorul sa fie atent la catelusii care dau din coada si sapa pe la spate.
Postat 30 August 2013, 11:52 de profesorul traznit
rautacisme
Ce-aveti ,frate,cu d-na Monenciu?!! Chiar o cunoasteti ?Stiti cat o duce capul? Sau vorbiti dupa ureche si cu mare rautate? Aflati ca e o femeie inteligenta ,isi cunoaste meseria foarte bine iar de cand e directoare\" la Ciordas\" scoala arata super iar colectivul de cadre si-a gasit linistea si normalitatea care lipseau cu desavarsire pe vremea lui Ile.Asa ca nu bateti campii fara sa fiti siguri de ceeea ce spuneti! Cat despre Bac,faceti bine si puneti-va copiii cu botul pe carte ca sa nu fiti nevoiti sa dati bani.Stiti vorba care spune:prost-ii cine da, nu cine cere!
Postat 30 August 2013, 11:22 de corleone
COROLAR
SĂRACU DE TINE,NU EȘTI TU VINOVAT CI CEL CARE TE-A URCAT PE CAL...!
Postat 29 August 2013, 11:41 de ȘTEI
PENTRU IULIAN-ÎMPĂRATUL ȘTEIULUI
1.Când prostia constituie o explicație suficientă,niciodată să nu recurgi la alta. 2. Un politician onest este acela care,după ce a fost cumpărat,rămâne cumpărat! 3. După ce ai renunțat la integritate,restul e simplu.
Postat 29 August 2013, 11:37 de ȘTEI
LEGEA INERȚIEI
PARTIDUL PNL PORNIT LA VALE TINDE SĂ-ȘI PĂSTREZE MIȘCAREA ȘI CHIAR SĂ ACCELEREZE DEOARECE ASUPRA LUI ACȚIONEAZĂ DIN TOATE PUTERILE CELE MAI TARI FORȚE DIN PARTID...
Postat 29 August 2013, 08:51 de ȘTEI
SĂ NU TE DEOCHI,IULIANE !
MAI ZICE COPILAȘUL TĂU,NEA CORNELE,CĂ EL NU FACE NIMIC ȘĂ ÎNDREPTE LUCRURILE ÎN ȘTEI CĂ SE TEME DE BLESTEMELE MAFIOȚILOR !
Postat 29 August 2013, 08:42 de ȘTEI
INERȚIA INERTULUI INERȚIAL
SE MAI ZICE CĂ S-AR DUCE SĂRACU ACASĂ PLÂNGÂND DAR NU-L LASĂ CORNEL.ZICE CĂ E MAI UȘOR SĂ JOCI FOTBAL DECÂT SĂ FII PRIMAR. NU-L MAI CHINUI NEA CORNELE,FII TATĂ BUN ȘI LASĂ COPILAȘUL SĂ FACĂ CE POATE,CĂ TE BLEASTĂMĂ ȘTEIENII !
Postat 29 August 2013, 08:27 de ȘTEI
INERȚIA INERTULUI INERȚIAL
SE ZICE CĂ PRIMARUL DE LA ȘTEI NU FURĂ DEOARECE ESTE COMPLET INERT !
Postat 29 August 2013, 08:21 de ȘTEI
@cetatean
Frontiera pe Bitii ar imparti Tara Beiusului in doua.
Postat 29 August 2013, 07:45 de Holodan
Pentru Mos Teaca
Nu va cerceta DNA niciodată deoarece DNA. SRL Man are teren la Vartop spațiul de tatuta Ionel in cardasie cu oficialii comunei care au împărțit averea statului. De ce nu sesizezi DNA. Central București? Acolo este unchiu Blaga si musamalizeaza tot pentru un mic carnet.
Postat 28 August 2013, 22:57 de Io
Frontiera pe Batii !
Trecere de frontiera pe Batii si doar cu viza in Oradea. Ca cei de acolo numai mirosuri ,jaf si coruptie aduc .
Postat 28 August 2013, 14:47 de cetatean
AVERI LIPSA
sUNT CURIOS IN 2008 CEI FARA DE AVERE ASTAZI,CE AVERI AVEAU.aSTA E CA SI IN CAZUL DR DE LA BINS CARE AU DAT TOTUL NEAMURILOR CA SA NU POATA FI PUS SECHESTRUL....IN CAZUL DE MALPRAXIS
Postat 28 August 2013, 13:10 de gica
frunza
A venit randul si doamnei din BRD , destul sustinuta de conducere .
Postat 28 August 2013, 12:14 de doina
De la Tisa până la Marea Neagră
Pentru deratizare şi dezinsecţie completă ar fi de montat un gard de sârmă ghimpată în jurul capitalei acestei zone folclorice, unde să se intre şi să se iasă doar cu paşaport vizat de DNA. Mafia beiuşeană a infestat şi Oradea, de-a lungul a mai multe decenii, ceea ce a perpetuat o corupţie agresivă şi mai ales nesimţită până la extrem în ultimii ani. În ultimii 20 de ani a fost instaurat peste toate sistemul Miculeştilor, care au invadat nu numai judeţul ci chiar ţara.
Postat 28 August 2013, 12:05 de Hope
străpungerea nestrăpunșilor...
Situația din țară este GRAVĂ,GRAVĂ,GRAVĂ...Îs curios cât de adânc se bagă ,,organele,,în mizeria creată de comuniști și urmașii lor...Aștia se țin unul pe altul precum scaii...Au linii de apărare în cercuri concentrice,străpungerea unuia nu le crează mari probleme,zic ei... Mizăm pe băieții noștri cu ochi albaștri,cu siguranță sunt acolo oameni iubitori de ȚARĂ!
Postat 28 August 2013, 08:27 de fără nume
mANAGER DE 2 PARAI
Dar pe prof.Monenciu de la Ciordas de ce nu ati nominalizat-o in articolul referitor la A doua sansa de la Sc din Finis.Ea presteaza acolo de ani buni si ia bani degeaba.Insa ea se bucura de protectia lu oarecine.E doamna asta mare strateg cand e vorba de invarteli,spagi.Cat despre calitatea de manager nu face doua parale.Nu are nimic comun cu calitatea de pedagog.Incurajeaza nemunca elevilor si a profesorilor din scoala.Ca si consilier e al dracului de activa.Ridica mana cand trebuie. Figuratie si atat.Mi-e lehamite..........
Postat 28 August 2013, 00:23 de MIHAI TATULICI
D.N.A.
Cand va cerceta D.N.A. lucrarile de canalizare din Vartop Arieseni de unde primarul din Nucet a furat toti banii.
Postat 27 August 2013, 20:32 de Mos Teaca
bacalaureat ȘTEI
La Ștei se face asta dintotdeauna!Și ce dacă?Aceeași directori de 20 de ani. Cât despre Monenciu,bine că i-ai spus,că tare mai e cordoșă inginera asta mecanică.Oare a ținut vreo cheie și vreun șurub în mînă în viața ei de inginer?SIGUR NU ! Cu astfel de șefi se duce dracului țara noastră!
Postat 27 August 2013, 16:31 de fără nume
degenerati
sper sa nu se musamalizeze totul si sa vad ca toti acesti EXCROCI vor disparea din peisajul Beiusean in puscarie .iar toti ce le vor lua exemplul sa o infunde mult mai rau
Postat 27 August 2013, 16:28 de feri
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
CINCI,DOAMNE,ȘI TOȚI CINCI...!
Postat 27 August 2013, 16:24 de fără nume
bacalaureat CIORDAS
Sensibilivati-va catusi de putin si de rezultatele remarcabile de la ex.de bacalaureat-sesiunea iunie ,iulie,2013 de laC.T.I.Ciordas Beius-aviz ISJ,MEN,DNA -unde elevii care la simulare au obtinut note de 1,2,3,4 ,in marea lor majoritate,la bac au obtinut note de peste 8.FA O ANALIZA SI TU D-na MONENCIU, care datorita MERITOCRATIEI DE PARTID ajunsesi mare directoare.Pusesi camarila(Bercovici Crina,Cap Simona,Briscan Gabriela) etc. sa se ocupe........Rezolvara subiectele si le introdusera in sali.Cei 600 de lei colectati de la fiecare elev au rezolvat promovarea.Exista probe in acest sens.Anul trecut pe cand era director Ile lucrurile stateau altfel(real):au cazut pe rupte.Tineti cont:UNEORI SUCCESELE TE INJOSESC,INFRANGERILE TE INALTA. Mai devreme sau mai tarziu,vei plati si tu,Monenciu, pentru faptele imorale si penale din scoala. .
Postat 27 August 2013, 16:13 de Parinte
si aici se cere ceva de genu........
Asteptam verificarile DNA si la Salonta...Unii se lafaie pe bani publici sub masca OMULUI DE AFACERI....si a CONSILIERULUI JUDETEAN.....Se cam apropie funia de par, domnule!
Postat 27 August 2013, 14:43 de salontanu
cotizatia sa fie la zi, cam 25%
Totusi ieri vorbea pe la televiziunile de analiza si degustari politice publice, unul cu figura de profesor de istorie din Tulcea si spunea ca de anul trecut a inceput "urmarirea membrilor sai de partid"! Care-i acuma adevarul: acesti indivizi au furat intai si apoi s-au inscris la partid pentru "Taxa de protectie", sau mai intai au intrat in partid si apoi au invatat acolo sa fure si sa imparta cu Sefu?
Postat 27 August 2013, 14:35 de leru fenechit
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON