URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Octombrie 2012, 16:09

Alarmă de tarantule într-o fabrică de componente electronice la Mădăras

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Glumă proastă sau întâmplare? Aceasta e întrebarea pe care şi-au pus-o, săptămâna trecută, muncitorii unei firme din Mădăras care asamblează componente electronice, după ce au găsit în două colete cu materie primă doi păianjeni asemănători unor tarantule.

Ambele exemplare au fost predate reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare Bihor, pentru identificare şi pentru demararea unui control care să depisteze de unde au provenit.

"Am primit săptămâna trecută două exemplare care semănau cu tarantulele, dar pentru că nu am putut identifica specia le-am trimis unui laborator specializat din Bucureşti, care ne va comunica răspunsul la sfârşitul acestei săptămâni", a declarat luni pentru BIHOREANUL şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Remus Moţoc.

Tarantulele sunt o varietate de păianjeni a căror muşcătură este veninoasă, dar - contrar legendelor - nu totdeauna mortală, adesea efectul muşcăturii unei tarantule fiind asemănător celei de viespe. Toxicitatea este, totuşi, semnificativă, veninul tarantulei provocând dureri locale şi uneori şoc anafilactic.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@spiderman
fara detalii asupra pedipalpilor de la masculi va fi greu de zis ce specie este. dar dupa corp se poate zice macar din ce familii fac parte. paianjenul de pe poza sigura ca nu este o tarantula ci un paianjen lup.
Postat 03 Octombrie 2012, 10:43 de @spiderman
Pozele originale!
Puneti pozele lor reale la articol si va spun aici ce specie sunt si ce pericole eventuale prezinta. E simplu! Vorba biologului de mai inainte... La ce "laborator specializat" in arahnide le-au trimis? Ca sa nu mai zic de unele formulari din articol...
Postat 02 Octombrie 2012, 15:00 de Spiderman
degeaba
trebuia sa contacteze specialisti in paianjeni... degeaba s-a trimis coletul la bucuresti, ca la buc nu sunt specialisti pt aceste vietuitoare...
Postat 01 Octombrie 2012, 16:26 de biolog
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON