Conform bilanţului prezentat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă de către Pasztor Sandor, directorul Administraţiei Bazinale de Apă "Crişuri" Bihor, în anul 2010 angajaţii instituţiei au aplicat unui număr de 31 de agenţi economici penalizări în valoare de 357.184 lei pentru depăşirea limitelor admise la indicatorii de calitate a apelor uzate prevăzuţi de actele de reglementare.
Până în prezent instituţia a încasat 308.205 lei, reprezentând 86,3% din sumă. "Interesul nostru este ca apele să fie curate. Am aplicat aceste penalizări pentru a cointeresa agenţii economici să se retehnologizeze şi să îşi construiască staţii de epurare. Dacă vor vedea că îi penalizăm în mod constant, până la urmă vor realiza că este mai rentabil să investească decât să tot fie penalizaţi", a declarat Pasztor Sandor.
Pe lângă penalizările date în urma depăşirilor indicatorilor de calitate a apei uzate angajaţii instituţiei au aplicat amenzi, pentru alte abateri, în valoare de 195.000 lei în urma unui număr de 779 controale în perioada ianuarie - noiembrie 2010.
Directorul ABA "Crişuri" Bihor a mai spus că în ciuda numărului mare de amenzi aplicate, apele curgătoare din judeţ sunt de calitate. Conform monitorizărilor făcute anul trecut, 501 kilometri de curs de apă reprezentând 26,32% din totalul judeţului se încadrează la categoria râuri de clasa întâi fiind de o calitate similară izvoarelor, iar 1.295 de kilometri de apă, reprezentând 68,05% se încadrează la râuri clasa a doua, având o calitate considerată bună.
În Bihor mai există 62 kilometri de curs de apă de o calitate moderată şi 45 kilometri curs de apă de calitate slabă, fiecare reprezentând 3,2%, respectiv 2,37% din totalul râurilor din judeţ.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.