URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
04 Octombrie 2012, 10:25

Adjunctul şefului Poliţiei de Frontieră Oradea, Petre Căbulea, şi-a dat demisia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adjunctul şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, comisarul şef Petre Căbulea, şi-a înaintat, miercuri, demisia. În locul lui a fost împuternicit, până la organizarea unui concurs, subcomisarul Ovidiu Gherman (foto), până acum şeful sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta.

În aceeaşi zi, şi-au înaintat demisiile şi şeful Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, comisarul şef Dorinel Ştefan, dar şi şeful Poliţiei de Frontieră Nădlac, comisar şef Nicu Meseşan.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, comisarul şef Dan Lazăr, a declarat, joi, că, în locul lui Ştefan, a fost împuternicit comisarul şef Dan Bozga, fostul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici, în timp ce în locul lui Meseşan a venit comisarul Cosmin Boldiş, fostul şef al Punctului de Trecere a frontierei Nădlac.

"Ofiţerii eliberaţi din funcţie la cerere vor ocupa în cadrul Inspectoratului teritorial al Poliţiei de frontieră Oradea funcţii conform competenţelor profesionale", a mai spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului.

Cei trei şefi vor rămâne împuterniciţi pe funcţii până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestora.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Ion
Ovi mai dat gata. Dupa ce ai incercat de 2 sau 3 la Politechnica in Timisoara ai reusit la Oradea Sorbonica si unchiu Magiar ti-a dat o diploma. Acu esti in straie de politist; mai mare rasul unde pot ajunge uni. Se vede ca tata socru fostul sef al pompierilor si-a pus epoletii la treaba. Jenant cum unii pot face cariera iar altii cu Academia de Politie facuta umbla din usa in usa sa prinda un post....
Postat 10 Octombrie 2012, 00:22 de Ionut
bbb
@ al...alule ce pr.ost esti...sa simti ca ai frati, surori e un lucru important...tu, al esti al-nimanui...adica singurul fara frati si surori...maica-ta nu va mai fi gravida...deci, te inteleg...P.S. garry stie sa-si trateze fratii si surorile, si sa-si respecte batranii... @dada...minerului ii place sa comande dar sa nu aiba raspunderi prea mari...desi e un baiat bun la baza.
Postat 06 Octombrie 2012, 11:16 de aaa
dada
DAR SARACU MINERU CE TOT FACE? TOT TIMPUL SI-A DORIT SA FIE SEF!
Postat 05 Octombrie 2012, 20:03 de dada
salut ,,al,,
BRAVO ,,AL,, IMEDIAT TI-AI DAT SEAMA DE TREBURI CRED ESTI SI TU...., SAU AI FOST.....
Postat 05 Octombrie 2012, 17:27 de pt all.........
salut ,,al,,
BRAVO ,,AL,, IMEDIAT TI-AI DAT SEAMA DE TREBURI CRED ESTI SI TU...., SAU AI FOST.....
Postat 05 Octombrie 2012, 17:26 de pt all.........
salut ,,al,,
BRAVO ,,AL,, IMEDIAT TI-AI DAT SEAMA DE TREBURI CRED ESTI SI TU...., SAU AI FOST.....
Postat 05 Octombrie 2012, 17:25 de pt all.........
amuzant
ma amuza lingaul de "aaa" cu felicitarile si cu urarile lui! sunt sigur ca imediat dupa numire gherman va descoperi ca are o multime de "frati", prieteni, cunoscuti, rude, etc
Postat 05 Octombrie 2012, 16:34 de al
BRAVO
NU FITI OFTICATI CA SEFII POL DE FRONTIERA DIN ORADEA ......TOTI AU FOST ----- --------- SUBOFITERI .................SI UITE CE CAPABILI SUNT ..DECI SE POATE BRAVO LOR ....DACA AR FI PE BUNE MULTI OFITERI S-AR CERE SINGURI LA ........PENSIE SI S-AR FACE PAZNICI ........LOL
Postat 04 Octombrie 2012, 21:24 de AGENTUL 007
nu se poate
Pe Borsa nu-l pot pune sef CA VOR PIERDE LA bors...............si ei nu doresc asta ..gogosarul stie de ce............
Postat 04 Octombrie 2012, 21:21 de gigi
borsa
puneti l pe BORSA iar apoi verificati i averea.procuratura doarme in cazul lui?
Postat 04 Octombrie 2012, 15:48 de adrian
aha
acest domn comisar sef, a fost cercetat alaturi de un alt comisar...enigma?...mai asteptam rezultatele...
Postat 04 Octombrie 2012, 12:57 de contribuabilul
bbb
te salutez, garry. ai o cariera promitatoare.bafta. cu drag, fratele tau...
Postat 04 Octombrie 2012, 12:51 de aaa
hm...
motivul?! incompetenta? rezistenta mica la stres?neadaptare? ....sa-si dea demisia din p.f.r....sau dati afara, din sistem...s.a.m.d.
Postat 04 Octombrie 2012, 12:48 de marcell
hahahaha!
Mare branza..un spagar in plus sau in minus tot acolo e. La urma urmei nu pleaca nimeni din sistem. E prea lejer sa stai pe banii contribuabililor cei fraieri. Hahahaha!
Postat 04 Octombrie 2012, 11:16 de vai si iar vai
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON