URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Septembrie 2011, 15:02

Acuzată că a băgat în buzunar banii locatarilor, administratoarea Asociaţiei de proprietari "Nicolae Bălcescu" a încercat să se sinucidă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administratoarea Asociaţiei de proprietari Nicolae Bălcescu, Coţe Floricica, a fost internată, miercuri seara, la Spitalul de Neuropsihiatrie Oradea, după ce a încercat să se sinucidă, înghiţind mai multe medicamente.

Femeia a încercat să-şi pună capăt zilelor după ce, în timpul unei şedinţe, proprietarii de apartamente au acuzat-o că a delapidat încasările şi a ţinut sub tăcere faptul că Electrocentrale Oradea a oprit în urmă cu două săptămâni furnizarea apei calde din cauza datoriilor de aproape 200.000 lei pe care asociaţia o are faţă de societate, spunându-le că se fac unele reparaţii la o magistrală.

Un echipaj mixt format din reprezentanţi ai Compartimentului Control Asociaţii din cadrul Primăriei Oradea şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor a verificat, miercuri seara şi joi, evidenţa contabilă a asociaţiei, descoperind că administratoarea şi-a însuşit, timp îndelungat, o parte din încasări.

"S-au făcut unele verificări şi s-au ridicat actele contabile ale Asociaţiei de Proprietari. Deocamdată nu s-a stabilit un prejudiciu, însă există probe că administratoarea, care era şi casier, şi contabil, nu a depus în casierie, în mai multe rânduri, sumele provenite din încasări", a declarat BIHOREANULUI unul din membrii echipei de control, funcţionar în cadrul Compartimentului Control Asociaţii din cadrul Primăriei Oradea.

Potrivit sursei citate, vineri, după finalizarea actului de control, administratoarei i se va întocmi dosar penal. "Vom sesiza Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea", a mai spus funcţionarul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
ebihoreanul
bine ca i s-a intocmit dosar penal si cu siguranta va plati pt ce a facut; DAR CEI CARE AU SALARII ENORME SI TOTUSI DELAPIDEAZA CE SE INTAMPLA CU EI?????????? Biata femeie precis ca a luat din bani pt ca nu avea. MA INTREB DOAR; CE SE INTAMPLA CU CEI CARE AU SI TOTUSI IAU ??????????????????????????????????????????????? NU E CORECT CE SE INTAMPLA IN ROMANIA. CE ZICETI???????
Postat 04 Septembrie 2011, 18:14 de iri
Este sigur
Administratoarea a sunat la Primarie, a recunoscut ca a delapidat banii asociatiei si si-a anuntat intentia de a se sinucide. Asta e sigur, informatie pe surse. Ce nu e sigur este cum vor decurge lucrurile in instanta caci Justitia romana este cum este, stiti cu totii de diversi infractori pusi in libertate. Despre "retetele" aplicate de conducerile asoc de propr pt a sustrage bani, sunt cam aceleasi, cu mici variatiuni. Un loc important in "reteta" fiind minciuna sfruntata. De pilda, majoritatea acestor conduceri au spus oamenilor ca intreruperea apei este datorita unor lucrari de reparatii nicidecum ca din cauza datoriilor. Ce este surprinzator este ca, desi toata presa si televiziunile locale au dezbatut subiectul debransarilor CET, oamenii nu s-au informat sau au preferat sa creada in continuare minciunile conducerilor asoc de propr.
Postat 03 Septembrie 2011, 09:27 de Hope
Pt Hooopa
Bravo, esti un domn care citeste printre randuri, asa este si acesti inspectori despre care vorbim sunt in ilegalitate fata de asociatiile de proprietari si in plus nu se stie ca acesti distinsi domni au facut 2 verificari in anul in curs, acestia de fiecare data venind ba cu masina proprie, ba cu taxiul, ba au sarit peste masa de pranz si le este foame, ce parere avetzi d-lor cetateni despre treaba asta, exista o vorba f mare PESTELE DE LA CAP SE-NPUTE
Postat 03 Septembrie 2011, 09:13 de acuze nefondate
Pt Mihai
De unde stii matale ? d-le cetatean, nici macar nu se stie daca au fost sustrasi sau nu bani, nu exista un rezultat final dar tu stii, nu ramane un anonim si ai te rog spirit de cetatean si invitate te rog la politie si spunene si noua ce stii, daca stiai ceva de ce ai ramas in umbra si continui, asta este societatea din care facem parte, stim multe dar nu stim nimik, va doresc un viitor construciv
Postat 03 Septembrie 2011, 08:57 de acuze nefondate
Pt incomplet
Femeia a facut ce a facut ..., daca a facut, in conducere sunt 7 membrii care la randul lor au drepturi banesti si atributii (verificare, semnare, implicare,), fara acordul conducerii nu se putea face nici cea mai mica miscare, oricum eu va invit sa urmarim rezultatul final
Postat 03 Septembrie 2011, 08:50 de acuze nefondate
Pt incomplet
Pentru Incomplet, esti un mancator de *, halesti ceea ce tzi se ofera de catre presa si carcotasi, asteptati un rezultat final si vetzi fi surprinsi de acesta, e usor sa dai cu pietre pentru ca sunt destule, dar sa nu spargeti geamul care nu trebuie si sa fugiti
Postat 03 Septembrie 2011, 08:42 de acuze nefondate
Retea de tip mafiot: administratori-Primarie-CET
Asa incurcate sunt cumetriile intre functionari din Primarie, de la CET si administratori hoti ca nu mai stii cine pe cine protejeaza, si cine ia \"grosul\". Dar e limpede ca toti astia profita de nepasarea si prostia oradenilor care atata au stiut, sa-si plateasca intretinerea. Banii lor s-au impartit intre cei amintiti mai sus dupa rangul si rolul fiecaruia din \"retea\", si n-au mai ajuns la furnizor. Dormiti linistiti, altii prospera bine-merci daca nu-i deranjati!
Postat 02 Septembrie 2011, 12:56 de Mihai
1
bun asa , eu nu pricep o singura treaba , vezi ca sunt datorii de 200,000 lei , te pui sa tai apa calda la mii de oameni pentru un idiot ? la cat de incompetenta a fost doamne cu furtu la fel de inapte si institutiile publice. N`ai cu cine , nijte tarani !
Postat 02 Septembrie 2011, 12:32 de alex
ii multumim lui Bolojan
sa traisca fericit si sa zamesca ne am bazt pe el privind organizarea administratiei si pe compartimentul primariei deci cine sunteti de fpt: nulitati sociale paraziti sociali care fac act de prezenta si in rest nimik, idem activisti fac prezenta si atat.
Postat 02 Septembrie 2011, 09:53 de da naspa
Incomplet
Le uram celorlalti administratori, cenzori si presedinti de asociatii de proprietari care, prin furt, incompetenta sau nepasare, au adus oamenii in situatia de a fi debransati de la apa calda, sa faca la fel si cu succes ce a vrut sa faca administratoarea asta. Cu 172 de hoti sau prosti mai putin pe lume o sa fie muuult mai bine. Manca-v-ar puscaria!
Postat 01 Septembrie 2011, 19:32 de
hooopppa
"a declarat BIHOREANULUI unul din membrii echipei de control, funcţionar în cadrul Compartimentului Control Asociaţii din cadrul Primăriei Oradea."NOOOO dar decand sunt in atributile voastre aceste verificari? nu finantele verifica!!!! naaa sa vezi cand ii sunai sa recalmi ziceau ca ei nu au in atributi asemenea sarcini NENOROCITILOR si cei de la ITM fundatiile , asociatiile si bisericile pactica cea mai multa hotie si munca la negru cu acordul vostru , acolo sunt banii la negru mizeria care altii se chinuiesc sa o fiscalizeze, rusine! Ati dormit anii intregi si ati acceptat tacit delapidarile Primaria este vinovata si complice a instigat si incurajat asemenea actiunii totii spun astai sunt prosty nu ne verifica nimeni sau nu au banii sa ne dea in judeacta ca Primaria NIMIK, doarmeau pe o ureche.
Postat 01 Septembrie 2011, 16:39 de dar de cand verifica
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON