O persoană a fost rănită, iar două maşini au fost avariate, marţi dimineaţă, într-un accident produs pe strada Horea din Beiuş şi provocat de un angajat al Companiei de Apă care nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Beiuş, subcomisarul Alina Dinu, accidentul s-a petrecut în jurul orei 10, în centrul oraşului, pe strada Horea, şi a fost provocat de un şofer de 43 ani din localitate.
Bărbatul, angajat la Compania de Apă, se afla la volanul unei dubiţe şi nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga.
Astfel, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un şofer de 26 de ani, din comuna Uileacu de Beiuş, care, pentru a evita impactul a frânat brusc, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o altă dubiţă condusă regulamentar în spatele primei autoutilitare de un tânăr de 29 de ani, din comuna Pomezeu.
"În urma impactului, o femeie de 57 ani, din Ştei, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni uşoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Totodată, poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele şoferului Companiei de Apă, care va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.