Compania AdePlast a înregistrat în perioada ianuarie-octombrie a acestui an o cifră de afaceri de 123 milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al companiei orădene.
"Ne aflăm cu această cifră în prognoza pe care am facut-o la începutul acestui an. Chiar dacă situaţia economică nu este foarte roz, ne menţinem această cotă până la sfârşitul anului. Una dintre cele mai importante realizări pentru AdePlast a fost faptul că am atins poziţia numărul 1 în topul companiilor de profil, ceea ce confirmă încă o dată că traseul pe care ni l-am propus este unul câştigător", a declarat Marcel Bărbuţ, proprietarul AdePlast.
După cum e ştie, în luna august a acestui an compania a finalizat cea mai modernă fabrică de polistiren din această parte a Europei, cu o investiţie de aproximativ 4 milioane de euro, având o capacitate anuală de producţie de 700.000 mc pe an.
"În septembrie am produs în noua fabrică de la Ploieşti 22.000 metri cubi de polistiren, iar în octombrie am crescut la 28.000 metri cubi. Pentru primele două luni de funcţionare, rezultatele sunt mai mult decât mulţumitoare, însă trebuie să luăm în considerare că am pornit producţia în plin sezon, când există cea mai mare cerere de polisiren din an", a precizat Bărbuţ.
Pentru anul 2011 produsele "vedetă" ale companiei se menţin în acelaşi trend ca anul trecut. Astfel cele mai vândute produse sunt în ordine: Polistirol (adeziv pentru polistiren), Tinci (mortar), Gletul Meseriaşului şi AFI (adeziv de faianţă interior). Un alt produs care a obţinut rezultate bune în acest an este chitul de rosturi, care a avut la nouă luni o creştere de 163%, faţă de anul trecut, fiind pus pe raft într-un nou ambalaj.
"La începutul anului am pus în funcţiune o linie ultramodernă de ambalare a produselor noastre în saci de polietilenă, în condiţiile în care ambalajele tradiţionale sunt din hârtie. În cazul chiturilor, foarte importantă pentru utilizator este culoarea originală a produsului, care acum se poate vedea printr-o zonă transparentă de la baza sacului", a spus Marcel Bărbuţ.
În ceea ce priveşte exportul, ţările cu cele mai multe comenzi livrate sunt Moldova şi Ungaria. Până la sfârşitul anului vor fi livrate către Liban 400 de tone de produse "albe" destinate lucrărilor cu marmură şi granit. Exporturile către Liban se fac prin divizia Adeplast Orient, deschisă la Beirut.
AdePlast este cel mai important producător român de adezivi şi mortare uscate, cu două facilităţi de producţie dezvoltate la nivel naţional, o fabrică la Ploieşti şi una la Oradea. Capacitatea totală de producţie pentru sectorul mortarelor se ridică la 700.000 de tone anual. Producţia de vopsea, tencuieli decorative şi de adezivi speciali în stare umedă se ridică la 80.000 de tone. Unitatea de producţie de vopseluri şi tencuieli decorative este una dintre cele mai moderne la nivel naţional, fiind inaugurată la începutul anului 2009 la Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.