URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
06 Februarie 2014, 13:51

Universitarii orădeni au aflat domeniile în care ar trebui să facă cercetări

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şeful Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, Adrian Curaj, le-a arătat universitarilor orădeni care este strategia naţională de cercetare pentru perioada 2014-2020.

Într-o conferinţă susţinută miercuri, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, la care au participat câteva zeci de profesori orădeni, Curaj a vorbit despre modul în care a fost realizată strategia, mai precis factorii de care s-a ţinut cont ori contextul cercetării din România. "Elementul care ar putea debloca cercetarea este o autonomie reală a universităţilor", a spus Curaj.

Menţionând apoi că România trebuie să înceapă să aibă o poziţie internaţională în privinţa cercetării, directorul UEFISCDI a vorbit şi despre necesitatea unui "ecosistem de inovare", adică un context naţional favorabil cercetării. "Dacă am avea posibilitatea să accesăm mai uşor fonduri de risc, poate mai mulţi dintre tineri ar încerca", a spus profesorul.

Pentru realizare strategiei naţionale, au fost inventariate toate cercetările ştiinţifice realizate în România, depistându-se astfel lipsa colaborării între cercetători ori între instituţiile de cercetare şi mediul extern. "Ţinem totul la noi, de parcă am descoperit singuri lumea", a spus şeful UEFISCDI.

Universitarii orădeni au aflat şi care sunt domeniile de cercetare pe care ar trebui să se concentreze. Astfel, în proiectele avansate ar trebui să ţină cont de cele 4 domenii de prioritate publică - sănătate, spaţiu şi securitate, patrimoniu şi identitate naţională şi tehnologii noi - , dar şi de cele cu "căutare": ICT (Tehnologii de comunicare şi informaţii), transporturi, biotehnologia, agroalimentaţia, socio-economia, sisteme inteligente, materiale, mediu şi energie. "Să fim vizionari şi să nu dormim în picioare", a mai spus profesorul.

Apoi, el a prezentat un raport succint al cercetării la Universitatea din Oradea, arătând că aici cercetarea se concentrează în domeniile Sănătate, Fizică nucleară, Matematică şi ICT. Curaj nu a făcut nicio apreciere vizavi de aceste proiecte, rezumându-se să constate că universitarii orădeni au proiecte de cercetare, chiar şi interdisciplinare.

În final, universitarii au putut să-i pună întrebări lui Curaj, profesorul Mihai Maci întrebându-l cum pot fi încurajaţi cercetătorii, dat fiind că bugetele alocate proiectelor se diminuează constant, iar birocraţia este "infernală". Arătând că înţelege aceste probleme, Curaj a spus însă că nu are pârghiile necesare pentru a le rezolva.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Sănătate, Fizică nucleară, Matematică şi ICT
Romania indolenta nu se dezminte! Cercetatorii din domeniul incaltamintei, imbracamintei, mancarurilor si bauturilor, puteti emigra linistiti ca si asa nu vor sa va sustina nici universitarii si nici noi ceilalti!
Postat 06 Februarie 2014, 19:02 de Zoom
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6264 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON