URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Decembrie 2012, 16:22

Studenţii orădeni s-au întrecut la oale, gătind bucate tradiţionale româneşti (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Festin culinar, joi, la Universitatea din Oradea. 50 de studenţi de la Departamentul Ingineria Produselor Alimentare a Facultăţii de Protecţia Mediului, coordonaţi de şeful departamentului Adrian Timar, au gătit, încă de dimineaţă, bucate tradiţionale româneşti. După ore întregi petrecute în bucătărie, studenţii au etalat mâncarea în faţa colegilor lor, dar şi a cadrelor didactice venite să vadă cât de buni sunt tinerii la gătit.

Astfel, pe o masă lungă din cantina Universităţii studenţii au pus jumări, fripturi, cârnaţi, toroş, sărmăluţe, dar şi pâine unsă cu zacuscă ori cu untură. Bineînţeles, n-au lipsit prăjiturile şi cozonacii, însă vedeta mesei a fost, fără doar şi poate, un purceluş de lapte gătit în cuptor.

În plus, pe mese s-a regăsit şi mâncare tradiţională din Turcia, Spania şi Lituania, gătită de studenţi din acele ţări care învaţă la Oradea prin programul Erasmus. "Inedit e şi un produs premiat la o competiţie din Galaţi, un produs gândit şi realizat de studenţi: îngheţată cu lăptişor de matcă", a explicat Adrian Timar.

După ce s-a dat startul la degustare, studenţii şi cadrele didactice deopotrivă s-au "năpustit" asupra bucatelor, gustând din fiecare fel câte puţin. Laudele au fost numeroase pentru tineri, iar dovadă că mâncarea a fost foarte bună a fost faptul că în câteva minute farfuriile şi tăvile s-au golit.

Pe lângă studenţii de la Protecţia Mediului, în evenimentul de joi au mai fost implicaţi studenţii de la Construcţii şi Arhitectură, care au decorat cantina, şi studenţii de la Arte Vizuale, care au realizat nişte obiecte decorative din tacâmuri şi farfurii din plastic.

Studenţii şi dascălii deopotrivă îşi doresc ca festinul culinar să devină o tradiţie pentru Universitatea din Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Rectoreee
Aveau autorizatie si avize de la Sanepid?
Postat 07 Decembrie 2012, 21:35 de mari
Priviti nehalitii
Bine ca nu v-ati inbolnavit in jegul ala.
Postat 07 Decembrie 2012, 20:11 de student
FELICITARI
SARBATORI FERICITE !!!!!
Postat 07 Decembrie 2012, 15:59 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON