URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
18 Februarie 2014, 18:05

Şcolile bihorene îşi deschid porţile pentru părinţii care îşi înscriu copiii în clasa pregătitoare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Timp de zece zile, toate şcolile care din toamnă vor avea clase pregătitoare îşi deschid porţile pentru părinţii copiilor care vor popula aceste clase. Conform calendarului înscrierii în învăţământul primar în anul şcolar 2014-2015, între 19 şi 28 februarie, fiecare unitate de învăţământ cu clase pregătitoare trebuie să stabilească o Zi a Porţilor Deschise, în care părinţii să poată vizita spaţiile dedicate activităţii copiilor şi să poarte discuţii cu personalul şcolii.

Această etapă este menită să-i ajute pe părinţi, care începând din 24 februarie vor trebui să completeze cererile de înscriere în învăţământul primar. La fel ca anul trecut, copiii pot fi înscrişi în clasa pregătitoare sau în clasa I. "Dacă copilul împlineşte 6 ani până la data de 1 septembrie, va fi înscris în clasa pregătitoare. Dacă împlineşte 6 ani în perioada septembrie-decembrie, poate fi înscris în clasa pregătitoare după o evaluare psihosomatică. Pentru înscrierea în clasa I, copilul trebuie să aibă 7 ani împliniţi", a declarat, marţi, pentru BIHOREANUL Felicia Ianţa, inspector responsabil cu învăţământul primar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.

Completarea cererilor de înscriere în învăţământul primar se va face în perioada 24 februarie-14 martie. Fie că optează pentru şcoala de circumscripţie, fie că aleg o altă şcoală decât cea de care aparţin, părinţii trebuie să completeze aceste cereri.

Procesarea cererilor părinţilor va debuta pe 17 martie şi se va face în mai multe faze. În primă etapă, fiecare şcoală va înscrie copiii de circumscripţie, iar apoi, dacă mai are locuri libere, pe cei din afara cartierului. "Dacă părinţii au bifat această opţiune în cerere, copiii respinşi la şcoala din afara circumscripţiei sunt înscrişi automat în cea de circumscripţie", a precizat Ianţa. După aceste etape, pe 24 martie, fiecare şcoală va afişa locurile libere rămase.

Părinţii bihoreni pot obţine toate informaţiile legate de metodologia înscrierii în învăţământul primar de pe site-ul IŞJ Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6264 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON